Gânduri neinfinite – Destinaţia

Lauda şi Mesteacănul

Mă înveleşti cu scoarţă de copac străin, când ştii prea bine că-s doar mesteacăn, tânăr, fin, ce nu posedă dure riduri negre, prăfuite, să dea impresia unei greutăţi sporite. Sunt doar mesteacănul ce-i argintat şi strălucesc necontenit cu simplitate. Strălucirea mea e foi-foiţe mici, copiii să le ia din mine pot uşor. Nu am grandoarea unui arbore măreţ, sunt un copăcel ascuns printre luciri ca mine, pădurea de mesteacăn e a mea ”fiire“. Aprilie mi-e tămăduirea-n sevă, mă poţi atinge şi din scoarţa seva o poţi prinde, să guşti din ea şi să te simţi cu mine milenar.

Gândul şi Păpădia

Am întâlnit o păpădie ce scria bileţele, era nobilă şi suavă, m-atrăgea cu rochia albă din petale de crin imperial. Păpădia fenomen, ce-a fost udată de o ploaie de martie şi a fost transformată într-o floare regală, păpădia gânditoare şi zburătoare. Într-o zi am crezut că a încetat să mai strălucească, pentru că s-a închis, ca mai apoi să aflu că a revenit plină de dorinţa de a se răspândi. Umbreluţe de dorinţă e ea acum…

Timpul şi norii

Vremea e schimbătoare, iar norii sunt în mişcare. Mă întreb dacă vremurile se întorc, se întorc şi norii? Am ales de pe cer o formaţiune de nori, i-am pus ochelari de soare şi l-am lăsat liber în plutirea lor. Mi-am fixat un scăunel făcut din umbre de culoarea laptelui şi am privit fix spre punctul de plecare al norului meu cu ochelari, sperând că va reveni. A trecut ceva vreme şi nu s-a întors, iar trecătorii mi-au spus că norii nu revin. Eu îl aştept, întrucât are ochelarii mei pe ochi. Sigur va dori să îi returneze. Nu credeţi şi voi la fel?

Vălul şi Farul luminat

Valul este forma sărată a apei ce se dă peste cap ca să ajungă la lumina farului în timpul zilei. Seara, pe întuneric, valul încearcă să atingă cuburi de lumină ce sunt clădite într-un zid mare, înălţat tot mai mult datorită valurilor. Cu cât mai des loveşte în lumină, cu atât mai multă sare se pierde zidind cuburile de lumină. Oare lumina este sărată sau sarea este cub?

Destinaţia

Un mesteacăn argintiu, dornic să fie marinar, a învăţat să citească vremea din nori. Într-o zi, a zărit un nor cu ochelari ce purta în sân un puf de păpădie, cu aromă de visare. S-a prins de el şi a zburat. Într-o dimineaţă s-a trezit în ocean, purta un nor cu ochelari, o păpădie regală şi un Far. Destinaţia?

Suntem două plute din bambus duse, duse rău chiar. Poate o plută să fie şi ea dusă cu pluta? Ce se întâmplă când două plute duse cu pluta se întâlnesc şi se lasă duse împreună?

(sursa foto: google)

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor