lui Stoian G. Bogdan


Din ora asta au mai rămas câteva chibrituri
Sunt cubu-n care sfera ta-ncape perfect
Scapăr din podul palmei un catren de metan
din ora asta au mai rămas câteva chibrituri

În fereastră apar ciocuri smulse
cocori cu hemoragii nazale
Cineva a transformat măştile într-un carnagiu venezian
Mansardele sunt anticamerele unui ospiciu
Aud în spate furtunele cu apă ale poliţiştilor
o turmă de elefanţi furibunzi

suntem o generaţie în reflux

libertatea e o portocală pe care EI au tăiat-o-n două
şi o mănâncă-n faţa noastră felie cu felie
şi salivăm

reflexul lui pavlov se termină uneori cu un pumn în gură
pe pielea mea nu scrie sac de box

în fiecare fişă de post sunt şi alte date trecute...confidenţial

adun ca un gunoier într-o raniţă anii şi cred în posmagii duri
care-mi rănesc gura când încerc să rod bucata mea de cer
o cer în avans
o s-o plătesc în rate

suntem şi nu suntem eroi din întâmplare

un simplu r ca o marcă înregistrată ne desparte de a trece graniţa dinspre ero(r)i în eroi

şi-mi fac antirabicul înainte de a privi ştirile


am plecat de lâng-o fereastră care-ncepea să ardă
o mână ţinea cercul alta biciul iar eu trebuia să sar

raiul se câştigă strângând din dinţi




Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Traian Craciun Comentariu publicat de Traian Craciun pe Mai 22, 2010 la 5:46am
“Imaginati.va o lume fara razboaie, fara culpabilizare, fara Rai, fara Iad, fara tari, fara motive pentru a ucide sau a muri, fara razboaie, fara posesiuni, imaginati.va o lume plina de iubire si *acceptare... o fratie a oamenilor! Poate crezi ca sunt un visitor… dar nu sunt singurul…
Sper ca intr.o buna zi ca si tu sa ne fii alaturi… Asa ne construim viitorul…Visandu.l...*bun si uman.”
John Lennon
* - cu voia dvs.

O Dimineata Placuta..Tuturor!!
Comentariu publicat de katya kelaro pe Mai 21, 2010 la 7:14pm
Alexandra Manescu, de gustibus non disputandum ... cand ati scris comentariul somnul era amestecat cu zaţ de cafea si diacritice lipsa, astept sa va treziti de-a binelea si daca aveti ceva pertinent de spus nu doar sa mieunati in virtutea faptului ca sunteti pisica, astept un semn. NU contest evaluarea Dumneavoastra legata de poem si ironia insa astept argumente serioase...si, de ce nu, astept sa formulati ceva mai bun...voi urmari cu toata atentia desi accesul pe pagina Dumneavoastra imi este limitat, fiind setat pe privat si doar pentru prieteni ...e o optiune pe care nu o critic intrucat ar insemna un atac la persoana si la convingeri insa personal pledez pentru o generozitate a ofertei artistice ..pana la urma de asta ne numim artisti...pentru ca avem ceva de daruit celorlalti la modul sincer ... mai e ceva ...dintr-un taciune a izbucnit un foc si e pacat sa-l stingem...poezia sociala nu exclude poezia de dragoste, e o rana legata de tară insa noua ne e rusine sa vorbim de România si e usor sa glumim...e simplu sa-i facem pe ceilalti bufoni ai momentului doar pentru ca in sufletul lor e revolta si le-a ajuns cutitul la os.
Eu cred si doresc o schimbare la faţă a României, o conştientizare a problemelor ei de azi...nu vreau sa plec in alta tara, vreau sa traiesc aici din multul sau putinul pe care-l am, vreau sa nu imbatranesc degeaba si daca pot, sa schimb ceva pentru cei ce vor veni dupa mine...cateodata nu e suficient sa ajungi sus, ci sa te mentii acolo si sa nu uiti de cei din jur...sa îţi pese...sunt multe de spus...ar trebui sa existe in noi o verticalitate a coloanei, nu un par...


si daca tot am ajuns la Coloana lui Brâncuşi , ea relevă o scară spre rai de pe care ne tragem unii pe alţii, sinusoida deal-vale transpusă vertical basoreliefând ghebul sufletesc al românului, cocoaşa invidiei.
Comentariu publicat de katya kelaro pe Mai 21, 2010 la 6:48pm
Munteanu Mircea, m-ati pocnit in calcaiul lui Ahile...calificativul de magna cum laude l-am primit acum cateva luni la sustinerea tezei de doctorat...nu invartiti un cutit in rana! insa multumesc de popas, de lectura si pentru semn..dacă mesajul initial lasă de dorit, haideti sa-l adâncim:

Locuiesc în ţara uşilor închise: în fiecare casă, vei găsi un meşter al porţilor închise. Le construiesc precum lutierii vioara dar nu se deschid şi nu cântă niciodată.

O Românie aşa se ridică, din aproape în aproape.
Calitatea unei idei nu stă în renumele celui care o spune. până şi păcătosul poate spune adevărul, picanteria are nevoie de chromă, seriozitatea, de clasicul alb negru. Românii vor culori aşa cum hainele unui copil sunt pline de rococcouri. Ideea plictiseşte, senzaţia îmbogăţeşte. Poarta de cunoaştere e senzaţia din noi, ceva care ţine de măduvă.
Culorile sunt bune, dar nu orice combinaţie hidoasă, nu salata de guaşe, un amestec incoerent de culori fără sens.
Te poţi ridica când atmosfera e morbidă? Ceea ce pare lipsit de sens capătă sens, hazardul e doar o organizare bizară.
De ce dăm roade doar altoiţi în alte locuri? Pentru că suntem arizi şi stârpitori în acelaşi timp.
A înota împotriva valului e o constrângere? nu e o constrangere, e o forţare a limitelor. Un spaţiu se lărgeşte, altul se reduce.

Întrebările rămân şi ne divulgă fragilitatea fiinţei, din bolovan să rămânem doar cu bobul de aur.


Mă întreb de unde vine sentimentul de aservire pe care-l avem faţă de străini, această veşnică treaptă a doua...suntem un fel de cetăţeni de rangul doi în propria ţară, un sentiment explicabil la un popor dominat istoric de invadatori şi de o pseudoaristocraţie aservită propriilor ei interese. Ce ne lipseşte azi, ca şi în veacurile trecute...o anumită viziune asupra vieţii.

Nu suntem o cultură minoră şi nu suntem o cultură ce se vrea cu orice preţ integrată în Europa.

Poporul meu a fost mereu în situaţia de a-şi da foc rădăcinilor casei şi să-şi otrăvească fântânile.

N-am avut condiţiile dezvoltării artelor, ne—am limitat la necesar, la minimal...dincolo de spaţiul casnic, sanctuarul şi mormântul au fost punctele prin care şi-au trasat linii în univers, cărturarii noştri au odrăslit capodopere mai mult pe la curţile străine, au ales exilul pentru că aici n-aveau tihna de a scrie. Poate că azi, deşi alte furii se abat asupra noastră, e un timp în care ne putem afirma identitatea culturală, autenticitatea, trăirile. În noi a existat mereu latentă sămânţa geniului dar ea s-a uscat fără să rodească decât greu iar oamenii, dezobişnuiţi cu miracolul, n-au ştiut să-şi protejeze valorile.

Noi purtăm vina pentru asta, nu alţii.
Am avut mereu predilecţia de a distruge cuibul păsărilor rare.

E un semn rău că n-am avut vreme a scrie cărţi dar ele ar fi fost inutile unui neam învăţat mult timp să nu-şi depăşească pisihic condiţia de trib, n-ar fi avut unde să le apere, cum să le adăpostească, ar fi trebuit să le ardă şi decât să ardă pergamente, mai bine să nu fi fost scrise niciodată.

E ca şi cum ai renunţa în adevăruri la care crezi.
Cărţile erau o comoară care nu trebuia să ajungă în raza ochiului viclean.

Generaţii întregi au creat poveşti, mituri, basme, poeme şi cântece şi le-au dăruit viilor împreună cu lăzile de zestre şi gândul bun.

Poate acum e timpul ca ceea ce nu s-a scris, să se scrie! Pomii care n-au rodit, să rodească, să ne câştigăm demintatea în faţa propriei instanţe. Noi, aparent suntem o cultură minoră, pentru că tehnologia noastră pare a fi legată de arhaic, de mit. Oamenii de spirit par a fi blestemaţi să rodească în alte cetăţi şi poartă în ei o nostalgie vecină cu depresia, privesc spre ţară ca spre un pământ al făgăduinţei. Exilul îi poartă ca o mamă vitregă, iar cei ce rămân acasă se vor topi în tristeţe, conştienţi că vor muri anonimi, măcinaţi de o istorie scrisă (repet) pe pietre arse.
Comentariu publicat de katya kelaro pe Mai 21, 2010 la 6:40pm
Gordan Mircea, ai dreptate..am strâns de multe ori cureaua si nu stiu de ce istoria noastră pare a fi scrisă pe pietre arse..Românii nu se revoltă când sunt umiliţi în ţara lor, când sunt un fel de negri lipsiţi de drepturi, ei înşişi călcându-se în picioare, acoperindu-se unii pe alţii cu noroi nimeni să nu le mai descopere coloana.

La noi, s-au perpetuat tiranii, nu despoţii luminaţi, barbaria redusă la demenţă, bogaţi ce-şi preling desfrâul cu surle şi trâmbiţe în decoruri ce erau odată sacre.

Cruzimea naşte cruzime
Comentariu publicat de george ionita pe Mai 21, 2010 la 3:47pm
"un simplu r ca o marcă înregistrată ne desparte de a trece graniţa dinspre ero(r)i în eroi
şi-mi fac antirabicul înainte de a privi ştirile"

un poem admirabil
george ioniţă
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 21, 2010 la 12:24am
Doar în reflux...
Noi am strâns czreaua de atâtea ori, de atâtea ori...
Dar hai să visăm:
...un cal ce mânâncă jar di cuptoarele Sidexului
şi-şi astâmpără setea din conductele Rompetrolului...
( prietenii ştiu de ce!)
Atunci vor saliva... băncile străine,
Ne va fi bine, ne va fi bine.
Comentariu publicat de katya kelaro pe Mai 20, 2010 la 11:23pm
Mateius Vasile, apreciez spiritul de observatie poetica...si semnul de carte lasat aici. ..
Comentariu publicat de katya kelaro pe Mai 20, 2010 la 10:50pm
Multumesc pentru spargerea tacerii, Driza Thoma.

Domnule TUDOR CRISTEA, parcă ne-am mai intalnit si nu de mult timp in pagina de comentarii a unui text postat de Despot de aceea percep nuanta usor amăruie a semnului Dumneavoastra. Va multumesc pentru efortul depus de a citi poemul si pentru amabilitatea de a scrie in cartea de impresii a acestui poem câteva randuri. Cu cel mai mare respect, va rog sa nu va mai obositi alta data. Puteti exclude aceasta pagina din lecturile Dumneavoastra. Va multumesc profund pentru intelegere si totodata insist sa nu fiti lezat. (prietenii stiu de ce)

Traian Craciun, spre stele pe cai aspre...ad astra per aspera...dac-ar fi sa ma gandesc la miile de martiri n-as zice ca raiul nu se castiga prin suferinta. un exemplu il am foarte aproape legat de cel mai tanar sfant din istoria Rusiei contemporane, soldatul Evgheni Alexandrovici Rodionov, nascut in 1977 (atentie!) ce a fost torturat 100 de zile de rebelii ceceni si apoi decapitat la nici 20 de ani. A primit cununa de mucenic dupa o nevointa aspra insa nu contest punctul Dumneavoastra de vedere. Va multumesc pentru popas si lectura si pentru curajul de a lasa un semn.

Andrei, eu iti doresc sa vezi raiul...dar dac-o fi sa primim infernul, o sa rog pe cei de dincolo sa ne lase o prispă românească de lut, mirosind a lut si a fân cosit, o icoana si o carte. infernul e aici, nu acolo si asta e ceea ce au vrut de fapt sa spuna lupii cei tineri in poemele lor. au vrut sa cante insa sunetul lor s-a prefacut din atâta disperare in urlet si asta pe unii i-a ingrozit.

si mai stiu ca Hristos o sa intrebe un singur lucru: ai postit dar carne de om ai mancat? Suflete de om ai ucis?

lasă-n urma ta o dâră de lumina, traim prea putin ca sa traim fast food.
Comentariu publicat de mateius n vasile pe Mai 20, 2010 la 10:30pm
Domnului Traian Craciun: " Raiul se castiga neacceptand stiinta materialista." Net-ul pe care scrieti acum nu e urmarea stiintei materialiste?

"În fereastră apar ciocuri smulse
cocori cu hemoragii nazale" este una dintre cele mai inedite formulari poetice citite!!!
Traian Craciun Comentariu publicat de Traian Craciun pe Mai 20, 2010 la 9:47pm
Nu! Raiul se castiga neacceptand stiinta materialista.
...si.apoi, nu astepta rasplata pentru faptele tale bune, fa bine de dragul binelui.
La ora actuala, se vorbeste mult despre noua ordine moniala si implicarea francmasoneriei in viata cetatii noastre...
......................................................................

Vedem asadar ca ceea ce inseamna curaj este o calitate mult mai spirituala decat ce amputea intelege din filmele americanilor. La acest nivel curajul se manifesta discret, fara a jigni pe nimeni care insa se implica in traditia putreda, fara a face spectacol din propriile transformari.


Poemul este scris cu bun-simt...Felicitari!!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor