George ROCA - ARTIŞTI PLASTICI (PICTURĂ) Interviu cu Alina PARASCHIV

George Roca: Stimata Alina, ne-am cunoscut destul de recent prin intermediul revistei virtuale AGERO, atunci când aţi trimis spre publicare un frumos material referitor la sărbătorile de Crăciun, intitulat „Colindele de altădată, expresia unui stil de viaţă”. Tot atunci mi-aţi trimis şi o ilustraţie însoţitoare, complementară articolului, fotografia unei icoane... o icoana cu un copilaş „scutecel-înfăşeţel”, Iosif şi Maria, trei magi, un ciobănel şi unsprezece oiţe simpatice!

Alina Paraschiv: Da, …era vorba despre icoana Naşterii Domnului, o icoană pe sticlă pictată de mine după o versiune a unui meşter popular…Am preferat să vă trimit icoana în locul fotografiei personale….

George Roca: Sincer să fiu, mie mi-a plăcut foarte mult, mi-a atras privirea!

Alina Paraschiv: Mă bucur! Icoanele ne atrag într-adevăr privirea, dar aceasta se întâmplă nu doar din cauza plasticităţii lor specifice, ci mai ales din pricina adevărului veşnic pe care-l exprimă. M-aţi întrebat atunci despre originea ei şi v-am destăinuit pasiunea pentru iconografie şi faptul că pictez pe sticlă…

George Roca: Da! Aşa e! Am fost surprins şi v-am rugat să-mi mai trimiteţi şi alte lucrări.

Alina Paraschiv: V-am împărtăşit pe cele câteva pe care le aveam fotografiate digital şi erau arhivate electronic.

George Roca: Încă de atunci mă gândeam ca lucrările dumitale să fie prezentate la „Simeza AGERO”.

Alina Paraschiv: Mă bucură şi onorează invitaţia...

George Roca: Când aţi început să pictaţi, de ce, unde aţi învăţat, cine v-a îndrumat?

Alina Paraschiv: Acest început s-a petrecut prin 2003, pe vremea când eram profesor suplinitor la disciplina Desen şi Educaţie plastică la Şcoala numărul 1 din Chitila (Ilfov). Am redescoperit, desenând pentru elevi şi împreună cu ei, talentul pe care-l uitasem undeva în răstimpul copilăriei. Doamna Mariana Badea, bibliotecarul şcolii, era inima unui cerc de iconografie pe sticlă... Dânsa primise iniţierea în pictura pe sticlă de la fiul ei, pictorul Mihnea Badea.

George Roca: Seamănă cu un fel de „lanţ al slăbiciunilor” în sens pozitiv, nu ca cel descris de nenea Iancu.

Alina Paraschiv: Da, …lanţ care nu vorbeşte despre dependenţă şi robie, ci despre transmiterea unei cunoaşteri…slăbiciuni care întemeiază făgaşuri de viaţă nouă.
M-am alăturat elevilor, foarte talentaţi, unii dintre ei câştigători ai unor premii naţionale. Pentru ei eram doamna de desen, însă nu mai puţin eleva doamnei Badea… Cred însă că darurile primite – puterea de a picta şi întâlnirea cu primul meu profesor, veneau
într-un cadru de taină mai larg, cel al angajării mele conştiente în taina botezului. Ghid mi-a fost şi Părintele duhovnic, dânsul mi-a pus în mână primele cărţi de iconografie. În aceeaşi noimă a uceniciei - din care de altfel încă nu am ieşit, am avut bucuria câtorva întâlniri cu pictorul şi graficianul Vasile Anghelache, autor al frescelor câtorva biserici.

George Roca: Interesant discipol ai fost! De graficianul şi pictorul de artă sacră, Vasile Anghelache, am auzit! Ştiu că este este de loc din Roman, este îndrăgostit de arta bizantină şi că a pictat multe lăcaşuri de cult, printre care şi frescele din interiorul bisericii „Înălţarea Domnului” din Cimitirul Eroilor Martiri din Bucureşti.

Alina Paraschiv: Mă bucur că ştiţi de dânsul; frescele de care pomeniţi sunt deosebit de expresive, pline de vitalitate, pulsează de Viaţă.

George Roca: În urmă cu câţiva ani am scris o lucrare despre Arhitectura în timpul lui Ştefan cel Mare, şi printr-o coincidenţă am aflat de talentatul Anghelache! Haideţi să continuăm!

Alina Paraschiv: ...Primele modele alese au fost din spaţiul naiv. Acestea au fost urmate de icoane pe lemn, apoi unul pe frescă, toate din perioada bizantină; e nevoie de adaptări la preluarea dintr-o altă tehnică; de fapt cred că într-un fel am inovat, în sensul că am pictat pe sticlă tipuri consacrate doar pe lemn. Îmi amintesc de o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena: decoraţia hainelor somptuoase, imperiale a fost o provocare, până la urmă soluţia a venit… Cu timpul, sper să învăţ şi tehnica pe lemn.

George Roca: Cam câte lucrări aţi făcut?

Alina Paraschiv: Nu le-am numărat, cred că vreo 30-40… Nu pictez sistematic. Am pictat să dăruiesc, am pictat la rugămintea colegilor sau prietenilor. De fapt, icoanele
s-au născut din întâlnirea cu cineva, dintr-o relaţionare şi nu doar dintr-un impuls individual: dorinţa de a picta pentru că mă liniştesc, de exemplu...

George Roca: Mai pictezi şi altceva în afară de icoane?

Alina Paraschiv: Am încercat câteva felicitări - flori, natură statică şi semne de carte cu motive simbolice biblice.

George Roca: Unde ai organizat expoziţii?

Alina Paraschiv: Cu sprijinul colegilor mei, în structura infodocumentară în care lucrez: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, cu prilejul sărbătoririi Zilelor bibliotecii - noiembrie 2004 şi 2005.

George Roca: De fapt ce lucrezi la această importantă biblioteca bucureşteană?

Alina Paraschiv: Sunt bibliotecar la departamentul Referinţe, un serviciu nou în contextul informatizării bibliotecilor din România. În principal mă ocup de asistarea şi formarea utilizatorilor în selecţia surselor adecvate necesităţilor de studiu sau cercetare, realizez: bibliografii tematice, tururi de orientare în bibliotecă, răspund cererilor de referinţe prin e-mail.

George Roca: Ce studii ai făcut? Ai fost profesoară, acum eşti bibliotecar, pictezi, scrii eseuri despre subiecte biblice şi de spiritualitate creştin ortodoxă…

Alina Paraschiv: În perioada 1998 - 2002, am frecventat Academia Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi Religiilor; am absolvit-o cu o teză de licenţă în Patristică; sunt licenţiată în Filosofie, specializarea Cultură şi Religie. Am continuat studiile la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, specializarea Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, unde în 2006 am absolvit masterul Strategiile Informaţiei în Societatea Contemporană.

George Roca: Felicitări! Îţi mulţumesc pentru că mi-ai acordat acest interviu şi pentru informaţiile preţioase. Îţi doresc mult succes în viitor!

Alina Paraschiv: Şi eu îţi mulţumesc şi îţi doresc asemenea!

Sydney – Bucureşti
8 martie 2007

Vizualizări: 205

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor