George ROCA - ROMÂNI DIN AUSTRALIA: "ION (TONY) GLUGĂ - VRĂJITORUL DIN OZ"

Sunt oamenii care fac minuni! Minuni precum vrăjitorul din Oz! Oamenii care mătură, scutură, deretică, repară, creează, ajută şi fac bucurii altora. Adevaraţii vrăjitori din Oz! Oz, ţara în care se află vrăjitorul despre care vreau să vorbesc, Australia. Numele lui, este Ion Glugă. Acesta ajută şi a ajutat de multe ori, pe cei aflaţi la strâmtoare, la fel cum a făcut şi marele vrăjitor cu omul de paie, cel de tablă, sau leul fără curaj, personaje din vestita povestire a lui Frank Baum, The Wizard of Oz! Pe aceştia, Glugă, îi întăreşte să aibă încredere în puterile lor, îi învaţă cum să răzbească la liman... apoi sare să pună umărul acolo unde este nevoie, neprecupeţind nici timp şi nici energie!

Să va dau un exemplu concret! Era prin anul 2000 când, fără să-i cerem ajutorul, dar auzind că aveam nevoie, ne-a îndrumat pe mine şi pe fiul meu pe drumul descoperiri miracolului creării unui website. Am fost atunci încântaţi să descoperim secretele virtualului, să ne putem pune lucrările literare pe internet şi să ne creăm prima revistă electronică personală numită „Rexlibris”. Ne-a dat know-how, ne-a dat lămuriri preţioase despre programare, ne-a indicat chiar şi locul unde putem sa ne construim gratuit site-ul. Vrăjitorul nostru cu mătura, ne-a curaţat din suflet semnele de întrebare, dilemele şi frica neînţelegerii necunoscutului. Folosind principiul că decât să-i dai unui om o bucată de pâine, e mai bine să-l înveţi să cultive un lan de grâu (care îi va oferi în viitor mii de pâini) ne-a deschis orizonturi noi. Am fi fost bucuroşi atunci, să ne pună câteva lucrări pe site-ul său personal, dar ne-a încurajat şi explicat cum să ne facem site-ul nostru, cum să devenim independenţi! De atunci am construit peste 20 de website-uri, ajungând după nici patru ani să devenim chiar specialişti în acest domeniu. Graţie vrăjitorului român din Oz şi a băieţilor săi Elvis şi Richard. A venit vremea când să-i mulţumesc public pentru aceasta.

Pe Ion Tony Glugă, l-am întâlnit personal doar de câteva ori. Poate de mai puţine ori decât câte degete am la o mână. Este tipul de om care vorbeşte puţin şi ascultă mult. Gândeşte, analizează şi dă soluţii de rezolvare a problemelor care i se impun. Dar cel mai mareţ lucru este că vrea să ajute, să facă bine. Nu numai mie ci şi altora. Astfel la moartea preotului român din Sydney, Ioan Vesa, i-a dedicat acestuia un frumos website in memoriam. Bine pregătit în multe domenii, bun cunoscător al computerului şi-a adus sprijinul valoros la multe obiective care vizau promovarea societăţilor româneşti de pe aceste meleaguri.

În anul 2000 am lucrat pentru olimpiada de la Sydney. Dupa terminarea acesteia, la marea paradă a voluntarilor, am întâlnit în rândurile armatei de defilanţi, avand aceeaşi uniformă azurie ca şi a mea pe Ion Gluga acompaniat de întreaga sa familie. Am fost bucuros să îl întâlnesc acolo pe acest om inimos şi bun. Sincer să fiu, nu am auzit niciodată pe cineva să vorbească dezaprobator de dânsul. Ba mai mult! Toţi cei care îl ştiau îl descriau la superlativ.

Mai zilele trecute l-am contactat pentru a-i lua un interviu. După ce i-am prezentat întrebările, din modestie, nu s-a arătat prea încântat, dar totuşi până la urmă, am obţinut de la dânsul câteva informaţii interesante. Vi le prezint mai jos:

Dragă George,

Te rog să mă scuzi pentru întârzierea şi amânarea raspunsului la email-ul tău. Deşi nu consider că profilul persoanei mele ar putea să reţină atenţia cititorilor tăi ori că ar merita osteaneala cuiva, deoarece am promis, voi încerca să dau un raspuns intrebărilor tale.

Deci, prin februarie '60 ai mei parinţi, foarte tineri pe atunci "greşiră" prin a 29 zi (an bisect) să pună "mirabila sămânţă" a celui ce avea să se nască cu şapte luni mai târziu, într-un grigorescian car tras de boi ce se îndrepta spre dispensarul comunal din Giuleştii de Vâlcea. Probabil că numai aşa se explică faptul ataşării mele sufleteşti de echipa giuleşteană de fotbal „Rapid Bucureşti”.

Cu coada vacii într-o mână şi ghiozdanul de carton într'alta, o pornii spre marea aventură a cunoaşterii, ajutat pas cu pas de învăţătorii satului. Fascinat de „misterioasele” cutii vorbitoare de prin casa părintească (radio şi TV), îmi aruncai opinicile din picioarele bătătorite de glia de prin părţile Olteniei sărace şi cu primii mei pantofi „de lac”, luai calea Bucureştiului pentru a-mi încerca puterile în luptă cu examenul de admitere la Liceul de Electronică din Pipera. Astfel îmi fu dat şi mie să văd pentru prima oară semaforul şi tramvaiul. Oricum, sorţii mă mai ţintuiră pentru vreo doi ani „la vatră” până ce reuşii la examenul pentru treapta a doua la Liceul de Avioane din Craiova. Aşa că oraşul din Bănie mă iniţie în ale vieţii, purtându-mi anii adolescenţei nu spre visuri ci spre realităţi de care nu prea avusesem parte mai înainte. Bătui aleile Parcului Poporului în lung şi-n lat cu, mai întâi coleaga de liceu, apoi prietenă, şi în cele din urma cea care avea să-mi devină soţie şi mamă a copilor mei, Doina.

Puţin cam ameţit de tumultul vieţii urbane (cinematografe, discoteci şi toate cele), pregătirea pentru atacul „faunei universitare bucureştene” nu mă găsi suficient de preparat pentru examenele sesiunii de vară, aşa că speriat de povestirile fostelor „cătane”, fugii la poalele Parângului pentru a încerca să pun mâna pe unul din locurile ce mai rămaseră libere la sesiunea de toamnă a Institutului de Mine din Petroşani. Şi uite aşa, chiar dacă neam de neamul meu nu numai că nu au lucrat în minerit, dar nici că le-a călcat vreun ortac pragul, avusei norocul să fac armata la TR-isti (ceva cu două luni mai mult de cât îmi luase să apar pe lume). Dar trecu şi asta. Numai că, într-una din puţinele permisii de care avui parte, călcai pe bec şi numai bine când să strig şi eu „liberare” - iar ţara întreagă era în sărbătoare de 23 August - mă jurai în faţa ofiţerului de stare civilă că mă fac om de casă. Trecurăm pe la popa şi cu un taraf de lăutari trăserăm o nuntă ca-n poveşti, de trei zile şi trei nopţi, timp în care îl zămislirăm pe Elvis, după care, nu după mult timp, ne făcurăm fraţi cu momârlanii de prin parţile Văii Jiului. Ne şcolirăm, înmulţirăm, apăru şi Richard mezinul, ca apoi să-mi urmez stagiatura pe meleagurile Guşaţilor, Câmpulung Muscel.

Nu trecu mult, vreo trei ani şi în urma încheierii unui curs post-universitar organizat de Oficiul Naţional de Invenţii şi Mărci, cu manuscrisul primului Almanah al minerilor din Romania sub braţ şi o fiţuică de detaşare în mână, paşii mă purtară iarăşi spre capitală, unde mi se oferise o slujbă la Ministerul Minelor, ca responsabil cu invenţiile şi inovaţiile din industria minieră. Cu familia încă în Câmpulung Muscel, evenimentele lui decembrie '89 mă puseră pe lista celor care, în sfârşit, ar merita să li-se aprobe un „buletin de Bucureşti”. Oricum, toate cele petrecute şi în special cele ce urmară, inclusiv mineriadele, adaugară ultima picatură la paharul deja plin de disperare.

Cu gândul şi fapta reprezentate şi la propriu dar şi la figurat de titlul romanului lui Nicuţă Tănase, „Unde fugim de acasă”, mă trezii într-un centru al Crucii Roşii din Ţara Vikingilor, Danemarca. Timp de doi ani de zile, fără familie, dar având cea mai groaznică experienţă din viaţă, trebuii să aştept - prin diverse acţiuni legale cu autorităţile daneze, inclusiv greva foamei - finalizarea cererii de rezidenţă permanentă în Australia.

Septembrie '93, fu să fie timpul marii revederi şi reîntregiri a familei noastre în minunata Ţară a Cangurilor. O pornirăm iaraşi de la lingură, dar cu bucuria de a trăi într-o ţară lipsită de „tranziţiile” dâmboviţene. Pentru început, trebui să deprindem limba şi obiceiurile „ozilor”, adică a celor care ne adoptară, timp în care „voluntar” şi fără plată ne testarăm forţele şi ne făcurăm cunoscute experienţa şi cunoştinţele noastre celor care mai târziu aveau să ne ofere primele noastre locuri de muncă. Fără pretenţii de a intra în istorie, pot spune, şi sper să nu greşesc, că aş fi primul român care să lucreze la oficiul naţional australian de invenţii şi mărci.

Pentru o scurta perioadă şi în timpul unor cursuri universitare, încă neterminate, am oferit consultanţă în domeniul invenţiilor şi mărcilor comerciale prin intermediul unei firme personale, cunoscute la început ca „Platonic Hood Patents on line Australia”, iar mai apoi ca „RED Patents Online”. Lipsa unui capital substanţial, competiţia foarte mare şi noul sistem de taxare (GST), ne-au pus în situaţia de a abandona temporar o activitate comercială directă. A urmat o perioadă în care am lucrat ca IP Licencing Officer cu Unisearch, o companie australiană înfiinţată de catre University of NSW şi care comercializează propietatea intelectuală şi industrială a universităţii.

Atras de un „joc" destul de serios, dar şi de o reputaţie impresionantă, adică prima companie în Australia şi a doua din lume producatoare de maşini electronice pentru jocurile de noroc, în ianuarie 2003, am început să lucrez pentru „Aristocrat”, ca Intelectual Property Officer, poziţie pe care o deţin şi până în prezent. Soţia lucrează de şase ani şi jumatate în contabilitate, la o corporaţie americană de asigurări, din Sydney şi studiază „part-time”, contabilitate comercială şi sisteme de taxe, la University din NSW,. Elvis, feciorul cel mare, după terminarea studiilor în computere şi sisteme de informatică la Sydney University, s-a căsătorit cu o fosta colegă de facultate, originară din India şi mutat la Wellington, Noua Zeelandă, unde este proprietarul unui magazin de computere din reţeaua Harvey Norman. Nora, Nazneen, este ajunct manager la una din filialele băncii ANZ. Mezinul, Richard, a terminat primii trei, din cei cinci ani de învăţământ, tot la Sydney University, unde studiază informatică şi inginerie avansată în telecomunicatii. În timpul liceului, amândoi copiii mei, Elvis şi Richard, au fost printre cei mai buni elevi ai Colegiul Catolic din Auburn.

***

Alte aspecte, pe scurt, care s-ar putea să fii interesat a le cunoaşte:

Ce îmi face o deosebită plăcere?
Să cunosc, să întâlnesc şi să discut cu români/oameni ce fac cinste obârşiei lor prin faptă şi caracter.

Ce urăsc cel mai mult?
Orgoliul prostesc şi făţărnicia a unora din cei din jur.

Ce regret cel mai mult?
Depărtarea faţă de părinţi şi neşansa de a fi recompensat în vreun fel sau altul eforturile ce le-au făcut pentru mine. Mama mai trăieşte, iar tata a decedat în urmă cu 17 ani la vârsta de 48 ani.

Slabiciuni?
Dificultatea de a refuza sprijinul solicitat în masura în care cred că aş putea să-l ofer.

Vicii?
Fumatul.

Amărăciuni?
Adeverirea „profeţiilor” lui Silviu Brucan făcute în decembrie '89, când spunea că României îi vor mai trebui cel puţin 20 de ani să realizeze o reală schimbare a societăţii şi a mentalităţilor.

Pasiuni?
Internet-ul, cuvintele încrucişate şi cuvântul bine scris.

Vise?
O comunitate şi o prezenţă românească cât mai puternică în Australia! nu doar filme cu copii orfani, prostituate, aurolaci şi câini vagabonzi pe străzile Bucureştiului.


***

Câteva întâmplari memorabile:

1982-1984. La moartea lui Amza Pelea, în adâncurile minei Livezeni, din Valea Jiului, un miner cu vreo 25 ani de munca in subteran incearca să mă convingă că Amza a avut o muncă mai grea decât a lui?! Ortacul îmi spune: „îi drept că eu muncesc timp de 6 ore ca un ocnaş şi-mi risc în fiecare clipă viaţa pentru a caştiga un ban pentru pâinea de zi cu zi, a mea şi a copiilor mei. Oricum, eu când îmi închei şutul, ies din mină, merg la cârciumă şi uit de toate necazurile. Pe când el, actorul trebuie să-se transpună în pielea personajului, bun sau rău, de fiecare dată. Şi piatra crapă trecând prin cicluri scurte de la cald la rece, d-apoi el actorul!”

1989. La Casa Scânteii cu manuscrisul pentru tipărirea primului Almanah al Minerilor! Munca a peste 500 colaboratori din întreaga ţara!. Activistul responsabil cu revizuirea manuscrisului îmi spune că 15 materiale din primele 20 nu pot vedea lumina tiparului (inclusiv poezia "Limba Noastra" de Alexandru Mateievici) datorită interpetărilor care se pot da. Mă ridic de pe scaunul din faţa lui,, merg in spatele acestuia şi înclin puţin tabloul „ciuruitului” după care mă întorc şi mă aşez cuminte pe scaunul de execuţie. Activistul mă urmăreşte cu privirea, tăcut, pe tot parcursul deplasări mele. Se uită din nou la tablou, apoi la mine şi mă întreabă: „Poţi să-mi spui şi mie de ce ai făcut asta? Nu vezi că nu-i drept tabloul?”. Fapt pentru care cutez să-i zic: „Dacă dumneavoastră vă permiteţi să spuneţi aşa ceva, atunci mă întreb cum de găsiţi că 15 din 20 de materiale sunt predispuse unor interpretări „periculoase?”. Cu mult mai puţine „corecturi” manuscrisul obţine BT-ul (bun de tipar) însă „golanii” revoluţiei au rătăcit „din greşeala” aprobarea fondului necesar tipăririi, aşa că almanahul se mai găseşte încă în stadiul de manuscris...

Recent, un taximetrist din Sydney, grec de origine, printre altele, îmi mărturiseşte că datorită şcolii care i-a oferit-o viaţa şi activitatea de zi cu zi, a ajuns să citească „inima şi sufletul clientului”, după chip şi vorbă. Vorbim despre locurile noastre de baştină, despre oameni şi obiceiuri, despre familiile noastre. Prin istorisirile şi spovedaniile fiecăruia, descoperim multe lucruri interesante unul despre celalat. Mă apropii de destinaţie. Îmi spune că mă simte a fi un „om bun”. Îi mulţumesc şi ne oferim unul altuia politicos, numărul de telefon pentru a ne contacta. Dâdu-i carte de vizită, observă că lucrez pentru „Aristocrat” îmi zice: „M-am înşelat. Deci tu lucrezi pentru cei care nenorocesc oamenii prin a le lua ultimul banuţ”. Răspund: „Dacă nu aş fi eu, cu certitudine ar fi altul. Banii sunt făcuţi să circule. Cât mă costă? Mulţumesc!”

Este ora 12.30 a.m. Nu-i bai! Am promis, m-am spovedit. Mulţumesc şi „Noroc Bun!”

Cu respect,
Ion Tony Gluga

___________________________

A consemnat,

George ROCA
Redactor şef a revistei „Spirit Românesc”
17 martie 2005
Sydney, Australia

Vizualizări: 148

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor