Grădina potecilor ce se bifurcă, de Jorge Luis Borges


Realismul magic a fost, este și va fi întotdeauna, un fior literar care impresionează peste măsură. Chiar și numai pronunția sintagmei în sine are darul de-a te învălui într-un aer de mister, în promisiuni ezoterice cu virtuți nebănuite, are un fel de farmec aparte, care te urcă pe cele mai înalte culmi ale fanteziei și febrei de-a cunoaște fenomenul mai îndeaproape, de-a-i savura tentațiile latente și miasmele-i cu o irezistibilă putere de seducție.
Controversele care au planat, în timp, asupra acestui curent literar, cu totul deosebit, referitoare la apariția sa, ca temporlitate și geografie, la imputatul oximoron al numelui său de botez, la date de evidența populației scriitoricești cuprinse între granițele sale, nu au făcut altceva decât să-i crească permanent acțiunile la o bursă imaginară a literaturii universale, cu sucursalele sale cele mai active situate în fantastica Americă Latină.
Printre cei mai importanți "realiști magici", într-o ierahie virtuală și total aleatorie, i-am putea aminti pe: Gabriel Garcia Marquez, Alejo Carpentier, Miguel Angel Asturias, Ernesto Sabato, Mihail Bulgakov, John Fowles, Mircea Eliade și cu regretul omisiunii multor altora, care ar avea loc în orice discuție pe această temă, îi mai amintim doar pe relativ noii veniți, Haruki Murakami și Salman Rushdie.
Cu aceste mici divagații nu vreau să aduc în atenția cititorului perimate sau fantasmagorice informații despre geneza, evoluția sau involuția curentului, ci doar să fixez contextual natura discuției pe care, cu voia dumneavoastră, o vom purta în continuare.
Vom vorbi, sau vom încerca să vorbim, despre cel care este considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori din această structură literară, despre cel care se spune că ar fi fost primul realist magic, cel mai îndrăgit scriitor de către oamenii de știință, unul dintre cei mai merituoși nedreptățiți, alături de Proust, Joyce, Bulgakov, Kafka, Tolstoi etc., de academicienii responsabili cu distribuția laurilor unui mare premiu care a dinamitat, pur și simplu, de foarte multe ori, redutele citadelei literare și nu numai.
Scriitorul pe care vi-l supun atenției, prin această recenzie, este Jorge Luis Borges, iar scrierea lui, care pe mine m-a fascinat, încă de la titlu, determinându-mă s-o trec definitiv pe un răboj al sufletului, se numește "Grădina potecilor ce se bifurcă".
Menționez de la început că, atât cele ce se vor spune în continuare, cât și cele ce vor rămâne "nerostite", plutind doar în aerul din jurul acestei discuții, nu reprezintă altceva decât partea decantată a unei filtrări personale, a ceea ce eu am perceput a fi spiritul borgezian și nu am deloc pretenția că, din cele ce urmează, cititorul va pleca acasă, datorită contribuției mele, cu cheia înțelegerii acestui spirit, sau, mai bine zis, va pleca doar cu acea parte disponibilă pe poteca pe care am apucat-o eu, de la nivelul de divizare atins la un moment dat, din multitudinea de posibilități pe care, cu generozitatea-i recunoscută, atât de fanii, cât și de contestatarii lui, Borges ni le-a oferit și ni le va oferi mereu.
Această scriere s-a comis pe la începutul anilor '40, deci în plin start de "la segunda guerra mundial", a apărut într-o culegere de opt proze scurte, reunite sub acest titlu și deruleză, într-o narațiune captivantă, un mix compozițional deja specific lui Borges, între un realism istoric reprezentat de evenimentele primului răzbel mondial și o evadare într-un fantastic pre-cuantic de tot deliciul.
Nu o să intrăm decât foarte pe scurt în subiectul povestirii, pentru ca, pe cei ce au citit-o, să nu-i plictisim, iar celor ce urmează să o citească să nu le-o anticipăm mai mult decât ar face-o și un trailer inofensiv.
Yu-Tsun, bugetar la strămoșul Bundesnachrichtendienst-ului german, prestează pe englezește culegere de date de la botul calului, grăpiș și pe furiș, spre a se remarca în fața tartorilor unei nații pe care nu prea o are la pipotă, dar căreia nu se poate abține să nu-i "scoată ochii" cu realizări mărețe.
În acest scop, nu se dă în lături de-a se expune până la limita superioară a spiritului de sacrificiu și nu doar al celui din dotarea proprie, ci și al unei tradiționale victime colaterale, Albert, un nume inclus fatidic în toponimia spațiului de acțiuni beligerante și ulterior în istoria romanțată a primului flagel mondial. Chiar dacă acesta, ospitalier, îl poartă, multi-bifurcat și într-o succesiune extatică de factură "una-ntruna", pe cele mai înalte (sau joase?) culmi ale satisfacțiilor de gen "hai să ne delectăm cu albumul de familie al bunicilor", cu impresii și informații privind necesitatea folosirii și întreținerii grădinilor magice, despre romanul de inspirație și contopire labirintică, despre abilitatea selectării variantei corecte din două sau mai multe opțiuni care apar concomitent, despre strategia adecvată de abordare a intrărilor/ieșirilor într-un/dintr-un labirint, prin spații, timpuri, opțiuni și lumi paralele și suprapuse, după ce iese din "transă", cu mai mult decât certitudinea unui loc asigurat într-un areal temporal de pe vremea strămoșilor săi, dar însușit, la o dezbatere sucesorală imaginativă, cu o oarecare rezervă și de nepoți, îl elimină, prin una din variantele de acțiune sugerate chiar de acesta, pe nefericitul companion prin alianță sentimentală, cu o împușcătură dorsală și cu conștiința misiunii îndeplinite, respectiv transmiterea informației acolo unde trebuia, în singurul mod pe care l-a intuit a fi posibil, mass-media vremii, fără să stea prea mult pe gânduri despre ce părere ar putea să-și facă despre dânsul străbunicul său, Ts'ui Pen. Madden, irlandezul aflat mereu în coasta inamicului său nevăzut, stâlp al defensivei britanice, își face și el, cum poate, datoria, în cele din urmă, arestându-l pe Yu-Tsun...
Probabil că s-ar mai putea discuta câte puțin, în contextul acestei povestiri, despre soarta crudă a precursorilor acțiunilor kamikaze, despre tehnica preluării informațiilor din surse aleatorii și neverificabile, despre convertibilitatea mutuală a principiilor mecanicii cuantice și celor borgeziene ș.a., dar părerea mea și poate și a povestitorului de bază, dacă ar putea fi întâlnit și întrebat, în vreuna din lumile paralele în care se află, cu siguranță, ar fi să o lăsăm așa, la bifurcația latitudinii interpretative a fiecărui cititor în parte.

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor