Privesc o stea. Am lacrimi în privire

și-n suflet am o gheară care strânge

iubirea-mi care suferă și plânge

de dor, de vis, de stea, de amăgire.

 

Privesc o stea lucind în întuneric

și-o rog, pe cerul meu, să se oprească

o clipă doar și, poate, să-mi vorbească

în graiul neștiutului eteric.

 

“Iubită stea,

promite-mi începutul

din nopțile senine

și albastre,

primește-mbrățișarea

și sărutul,

ce îți trimit

acolo,

printre astre.”

 

Mirată, steaua mea se-oprește-o clipă,

și mă inundă c-o sclipire caldă

ce fața-mi luminează și o scaldă

în raze ce speranțe înfiripă.

 

“Nu, dragul meu,

îți sunt

mult prea departe!

Destinul,

viața,

totul ne desparte.

Trăiește visul tău,

eu … pe-ale mele,

nu-ți căuta iubirea

printre stele!”

 

Îmi simt obrazul ud, ceva îmi scapă.

O fi eterul chiar atât de rece?

E doar un vis ce caută să plece?

O, nu, e-aici, se zbate sub o pleoapă!

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor