Gustave Caillebotte (1848 -1894) - Ochiul pictorului.

Gustave Caillebotte (1848 -1894) - Ochiul pictorului.
 

În Istoria artelor se cunosc câțiva mari artiști plastici uitați, redescoperiți ani mai târziu: Pontormo,  Vermeer, Caillebotte. Acesta din urmă a murit la numai 45 de ani, arta lui fiind complet ignorată de contemporani. În 1875 el submite tabloul "Rașchetarii de parchet" Academiei de Arte Pariziene care îl respinge categoric. La al doilea salon al impresioniștilor (1976) acest tablou devine senzația salonului. Admiratorii apreciază "adevărul și franca intimitate degajată" critica îl denunță a fi "crud, antiartistic".
Caillebot moare  în anul1894 și repede este dat utitarii.
 
Revine în plină forță în anii 60 când perspectivele sale dezorientate, care par pictate din vârful copacilor atrag atenția largă. Caillebotte prevestește și anticipă gustul secolului 20, impulsul de a se detașa de regulile clasicismului. Mai mult decât perspectivele sale ne-academice fascinează privirea sa enigmatică și lipsită de sentimentalism asupra lumii din jur. Caillebotte captează în pânzele sale rapida schimbare a Parisului, liderul primenirii Europei în secolul 19. Caillebotte este atras de viziunea proaspătă a impresionismului. Timp de 6 ani se dedică perspectivelor și personajelor întâlnite în Paris și în jurul orașului său care parcurge drama transformării într-o metropolă modernă. Colecționează (circa 70 de picturi)  și sprijină artiștii care îi plăceau: Degas, Cezanne, Pissaro, Monet, Sisley. 
 
Modernismul, noua arhitectură, avangarda și artele care țâșneau eliberate din lanțurile preciziei realismului, își fac loc în stilul pictorului care vorbește nouă mai mult decât epocii sale. Caillebotte din întâmplare era un om bogat, dar neinteresat să finanțeze expozițiile impresioniștilor refuzați să participe la Saloanele Oficiale organizate de Academia Franceză. Se baza pe talentul său și nu pe portofelul  bine căptușit. În câteva apariții alături de impresioniști el nu va adopta paleta ori stilul lui Monet, Pissarro sau Renoir. Făcuse o scoală academică, dar cu ușurință putea decora pânzele sale cu un iluzionism neconvențional. Este exact ce face în capodopera sa "O zi ploioasă în Paris", o pânză terminată în 1877. Avem aici epica unei zile obișnuite, o imagine a unor trecători prin ploaia umedă.  Tabloul este punctuat de o umbrelă de stil englezesc după moda timpului, similar cu trecătorii de azi scufundați în ecranul telefonului celular.  În scena urban-industrială, lumea materială  este și ea un actor. Un felinar de metal domină și  traversează întreaga pictură împărțind-o în teritorii clare. Pietrele caldarâmului se aseamănă unui cor de persoane anonime asemenea celor care pășesc peste calupurile ude. În primul plan în drepta zărim un om tăiat în două de muchia tabloului. Ca și Degas, Caillebotte realizează că fotografia are ceva de zis picturii. Absolutul randomal al fotografiei, felul în care imaginea taie subiectele producând combinații ciudate, sau plasează un stâlp banal în centrul atenției noastre, fac fotografia să devină limbajul artei moderne. Pictura lui Caillebotte mimeaza fotografia, el ingeață mișcarea, amestecă și reformează ierarhia trecătorilor din câmpul vizual. Sunt în pânzele sale diagonale nefirești, străzi sau apartamente retrase cu bruschețe în depărtare sau deformate de vederea printr-o lentilă largă.  Aceste tehnici inovatoare vremii fac tablouile sale intrigante, deși tratate cu o pedantă exactitate sunt pline de ireal, prevestind cu zeci de ani înainte incoerența marilor pictori suprarealiști ca Dali sau Magritte  
O altă pictură fascinantă este "Pe Podul Europei", finisată în 1877 dar neexpusă. Probail  Caillebotte a socotit că este mai mult decât publicul capabil să suporte.
Pictura conține trei bărbați aflați pe un pod de oțel, din nou un personaj este secționat. Podul este atât de aproape de suprafața picturii că ai impresia că nu se poate respira în spațiul rămas. Barbații stau cu spatele la spectator, deși apropiați, par singuri, cu adevărat locuitorii anonimi ai unui mare oraș. 
Din nou înțelegem că pictorul detașat de existențialismul cotidian își pemite să picteze exclusiv pentru plăcerea sa, vizând viitorul, ignorând gustul imediat al contemporanilor săi. 
 
 AG 
2015

 

Vizualizări: 157

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor