gyuri

[ioana negoescu]

stau în salon cu gyuri şi râd ca o tâmpită. spitalul fumegă încet

seamănă cu un vechi tren de marfă.
nimeni nu ştie de când nu mai mergem niciunde
dar absolut toţi avem cruci mari şi roşii sub pernă.
eu mă hlizesc aiurea şi fac rotocoale în aerul galben încins.

pijamaua mea de bumbac are nasturi fierbinţi.
doctorii sunt urâţi şi grăbiţi ca nişte şobolani.

doar eu mă bucur. şi gyuri.

el are o boală ciudată
nu mai simte miros

nu mai simte durere

nu mai aude.

acum vede fumul înălţând un cer găunos
înjură în limba lui. parcă ar fi un descântec
râde înjură şi sare în cârja de fier.

mă împiedic de bolnavii uzi de la duşuri

râd şi eu în hohote când mă gândesc că suntem cu toţii călători clandestini

ne-am ascuns în burta spitalului şi nimeni nu ne cere biletul.

portarului îi este teamă de noi. aşteaptă să vină vizitatorii
dar nimeni nu ne mai ia niciodată acasă.
portarul vinde sufletul nostru pe o privire sau două
deși nu e nimic de văzut.

gyuri a orbit tot înjurând şi dansând lângă cazane.

[Oana Daniela]

sper sa nu te superi daca nu gust genul...prea multa mizerie de toate felurile. iti face rau sa te gandesti si-mi face rau sa o citesc. sorry

[Valentin Jantea - zis Valuca]

erau doar doi intr-un hambar
numit dus si baie
hazardat
in definitiile unui spital

erau doi care fumau ultimele clipe
de semiconsienta
erau aproape trei
si cu cinci joint-uri la ei

stau si atunci
facea la fel
nu se deplasau erau
doar uzi si urau

erau internatii unei lumi
feritii de adevarul imediat
copii reveniti
pe maidan

pe care i-am uitat
din frica
de frica de adevar si fapte clare
si ace si seruri afrodisiace

dar mai ales de frica de noli
acestia atit de simpli si complicati
si lasi si vai de mama noastra
la lacul negru din paduri

la nasterea dintii
acolo unde zace nemurirea si
cade fulgul zinei si aureola
sub pamint

atit
avem de cules din urma
decompensarea cum ar zice
un doctor viteaz si instruit
o nebunie este

pe-ntregul meu pamint
dar mai las citeodata parcele
nealtoite de secera si ciocan
doar pentru amidonul din pastila

de parca nu ar fi usor
de recunoscut
halatul alb si temnicerul
care face rau si injecteaza invective

la patrat avind chiar
autorizatii de nebun
prmind si bani si masa si cazare
in aceasta hazna

numita de unii viata
unde si noi ne-om insela
de-om mai vietui vreodata
doar asa.


Valuca

[Mircea Draganescu]

Dureros de frumoasă poezie....și adevărată!!!!! Felicitările nu-și au rostul pentru că sunt banale și convenționale.

[adriana rodica barna]

Mi-ati dat posibilitatea sa fiu in salon impreuna cu Gyuri.Mi-ati dat o poarta prin care am intrat. Ce lume !
Cate sugestii interesante ... Felicitari !

[Gheorghe A. Stroia]

Apoteotic, o experienţă trăită sau visată? Poezia este de o naturaleţe aparte, cu consonanţe triste şi vesele în acelaşi timp, aşa putea spune chiar şi aş îndrăzni...o viziune oximoronică asupra vieţii. De multe ori ne regăsim în experienţele noastre triste, mai mult decât în bucuria lucrurilor mărunte, lipsite de substanţă şi de putere. Felicitări! Stilul este năucitor, fiecare cuvânt te sfâşie, dar nu prin durerea resimţită, ci prin adevărul lor. Ca o abandonare în neant, acolo unde nimeni nu mai contează pentru nimeni...sau nimeni nu mai poate face nimic. Felicitări! Gh. A. Stroia

[Nicoleta Ionescu]

Poezie convingătoare, mă trimite la o scenă din filmul "Glissando" al lui Daneliuc, la altă scară, desigur, în care imaginile de sanatoriu deveneau parabole ale purgatoriului.

[Lucian Gruia]

O lume bolnava in cre nu mai exista nicio sansa de vindecare. Tristete dincolo de jubilatia trucata. O poezie bine articulata.

[Valentin Jantea - zis Valuca]

aleluia: cineva si nimeni altul si-a cumparat zgomotos
haine de lux la mina 'intia era in primele momente din viata lui
dar din pacate si in lumea mea calca cadavre
fara sa stie ca
noi suferim de schizofrenie mai ales
si pentru simplu motiv:
pentru ca venea si el
tocmai acolo unde tocmai nu tebuia
era atit de bine pregatit
avea in custodie tot:
niste pantofi negri de lux
costum la fel si cutie de lemn
si cuie lungi
si multe
si-o cruce saraca de brad
si era cineva alaturi care tot spunea:
aleluia, valuca

[Sânziana Batişte]

Naturaleţe, spontaneitate netrucată ! Cu asta m-aţi convins să citesc şi postările anterioare. Am descoperit cu bucurie o poezie de substanţă, de mare complexitate, născută dintr-o experienţă dramatică, la limită, pare-se. O voce originală, înzestrată cu acută forţă de expresie şi cu ştiinţa punerii în pagină. Un poet "născut, iar nu făcut ". Întrebarea firească este : Pe când volumul ? Pe urmă, dragă Ioana, poate veţi umbla şi la " mecanismul acela simplu " pentru produs lumina...