”Happy New Year”, ”Quadrantine”, ”e greu să fii om bun?”,”Fericirile” … !

O lună Decembrie 2020 în care am încercat să retrăiesc sărbătorile de iarnă de altădată, însă în realitate ele nu au fost întocmai fără … zăpezile de altădată, și un început de Ianuarie 2021 în care doresc să transmit urări de bine și de sănătate tuturor. Moș Nicolae și Moș Crăciun a venit la copii cu daruri și printre toate celelalte m-am găsit într-o mare așteptare, gândindu-mă la noul an care se apropie. Acest an 2020 a fost unul dificil pentru toată lumea și cred că nu suntem în măsură să analizăm acum vortexul incredibil care ne-a împresurat. Probabil vom conștentiza cu adevărat abia peste câțiva ani. Nu au fost zile friguroase, ploile s-au întețit în doar câteva zile și vântul doar în unele nopți a șuierat înfricoșător. În schimb, mica vegetație nu a capitulat definitiv nici acum , fapt emoționant și incredibil. Speranțele sunt puse în acest nou deceniu care se deschide și pe care ni-l dorim epocal din toate punctele de vedere.

Am încercat, un pic mai mult, să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, de la pisica Ema care e tot mai răsfățată până la iepurele meu belgian care este cuminte și așteaptă morcovi și cereale sau căprița nubiană care se pare că a rămas gestantă. Lumea din jurul nostru e deosebit de frumoasă și astfel, chiar dacă visăm la stele și la tehnologii hiper-avansate. Mă preocupă și smochinul plantat în toamnă și pe care am încercat să-l protejez cât mai bine pe timp de iarnă sau turturelele și vrăbiuțele care trăiesc liber prin curte și își merită cele câteva grăunțe. Cred că divinitatea se lasă reflectată în tot și în toate… Între timp experiența mea jurnalistică continuă și mă extaziază, dar nu-mi doresc să mă domine. Aș vrea ca personalitatea mea să se reflecteze mai mult din postura de autor și de intelectual preocupat de știință și cultură, iar în jurnalism mi-aș dori să contribui la schimbarea imaginii jurnalismului din țară care nu este foarte favorabilă unui stat care se dorește democratic și presă se întâmplă să se facă neprofesionist și cu lascivitate. Poate ca un semn de bun augur, în primele zileale anului 2021 are loc o ploaie de meteoriți deosebit de spectaculoasă și de rarisimă, fenomen numit Quadrantine, anunțat de NASA. Poate cerul vrea să ne spună prin intermediu spectacolului celest că ne așteaptă lucruri bune. Mă gândeam că la catolici perseidele sunt numite ”lacrimile Sfântului Laurențiu” și că simplul fapt că privim spre cer este dovada cel puțin a unei aspirații. Johan Wolfgang von Goethe spunea într-un mod emoționant și profund: ”Există doar două moșteniri de durată pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Una dintre acestea sunt rădăcinile, iar cealaltă sînt aripile”.

Eu am petrecut și acum tot acasă, deci nu a fost un efort, nici nu mi-am dorit să petrec histrionic și pantagruelic prin alte părți. Îmi este dor însă de o mică vacanță în străinătate în care să vizitez locuri interesante sau de o ieșire în aer liber în deplină libertate și fără niciun pericol. Aș fi curios să aflu care a fost succesul campaniei ”Stai acasă revelionul acesta” a Ministerului Sănătății, dar mi s-a părut lăudabilă. Citesc în ritm propriu câte ceva și îmi reproșez că am ratat câțiva autori contemporani importanți și mai scriu câte ceva cu speranța concretizării unor volume viitoare. Volumele personale apărute în decembrie sunt apreciate de către o parte a cititorilor și grație redactorului-șef al Revistei Extemporal Liric volumul de triolete a fost semnalat în plan poetic. Pentru mine este un volum de suflet și unic în felul lui. În rest, las pe ceilalți să aprecieze. Deși mie mi se pare că ar trebui să fie normal ca un om să fie corect, cumsecade și de folos, poetul antic Simonide din Keos mă contrazice parțial: ” ” e greu să fii om bun”,/ deși e spusă de un înțelept./ Doar zeii au parte de așa ceva”.

Pe la oraș am ieșit doar în câteva zile pentru cumpărături și atât la Oradea, cât și la Salonta se simțea atmosfera de sărbătoare și optimismul în vremuri mai bune, în ciuda problemelor economice, sociale și sanitare care trenează. Acordurile Filarmonicii de la Viena au putut fi ascultate online și pe ritmuri clasice s-au putut pune dorințe arzătoare pentru o lume mai curată, mai înțeleaptă, mai bună. Un succes deosebit a fost obținut de către Clubul Foto Varadinum din Oradea printr-un loc 12 deosebit de onorant la cel mai mare concurs de fotografie din lume, ”World Cup for Clubs”. Am fost și eu pasionat de acest domeniu și încă mă animă gândul că fără fotografie lumea ar fi mult mai săracă și momentele vieții s-ar scurge fără a fi imortalizate cumva. Tata , care m-a părăsit prea devreme, a făcut în tinerețe fotografii, le developa atunci singur, și a proiectat filme pe pânzele acelea mari și clasice.



Îmi doresc ca științele și artele să înflorească și pacea să îmbobocească pe toate continentele și dacă încă mai există tensiuni, ”făcătorii de pace” să poată media prompt, căci una dintre ”Fericirile” Mântuitorului spune: ”Fericiți făcătorii de pace căci ei Fiii lui Dumnezeu se vor numi”.

Aș dori să închei cu un triolet personal intitulat ”noapte înseninată” :

”deasupra e Steaua Polară

în noaptea cea de vrajă plină,

văd Hercule cântând la Lyră 

deasupra e Steaua Polară…

sunt călătorul Pierde-Vară

prin constelații fără vină,

deasupra e Steaua Polară

în noaptea cea de vrajă plină”…

Vă doresc un an 2021 prosper și plin de inspirație, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi … !

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Ianuarie 14, 2021 la 3:10pm

Deoarece Google nu răspunde la comanda de deschidere a site-ului de mai jos:

http://the-scientist.com/2012/01/01/bioterrorist-battles/

vă ataşez articolul aşa cum l-am salvat eu în 2012 şi la care am adăugat şi traducerea automata în limba română: 

SM-bioterorim.doc

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Ianuarie 14, 2021 la 2:08am

Motto: “nu suntem în măsură să analizăm acum vortexul incredibil care ne-a împresurat. Probabil vom conștientiza cu adevărat abia peste câțiva ani… Speranțele sunt puse în...  chiar dacă visăm la stele și la tehnologii hiper-avansate… Poate cerul vrea să ne spună prin intermediul spectacolului celest că ne așteaptă lucruri bune… Îmi doresc ca științele și artele să înflorească” (din articol)

……..

"Se poate oare amortiza impulsul iniţial al lui Dumnezeu - Să fie lumină? ... Dar dacă omul n-ar fi trăit pe planul luminos, l-ar fi creat?" (Eseu asupra suferinţei - Nicolae Spinei, profesorul meu de literatură din liceu)

La première idée qui me vien á l’esprit c’est que la science et la religion ont, chaqune de son cȏté, une responsabilité essentielle concernant l’existence humaine: la science prend soin du corps de l’être humain et de ses commodités sociales, alors que la religion prend soin de son âme/son esprit… Une science qui ne tien compte de l’âme humain se met – Malraux disaite vrai? – au service du Mal… Une religion qui ne tient pas compte de ce que l’homme du laboratoire fait et dans quell but il travaille s’éloigne de son essence même: á savoir le souci pour que l’être humain ne soit pas humilié, discriminé, tué par les armes crée par lui-même… Ou le souci pour que les découvertes faites par l’homme du laboratoire soient utilisées pour le bien de l’humanité… Une derniêre  question: est-ce que c’est vrai que la religion commence lá ou la science finit sa competence?” (Science et religion ou sur “les trois pauvres choses inséparables” - Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române)

 

"Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta şi o desăvârşeşte!" (Psalmul 79.15-16)

Cum o va face?

Practic “divinitatea se lasă reflectată” (din articol) prin mesajul transmis omului: “te sfătuiesc să cumperi de la Mine alifie ca să-ţi ungi ochii şi să vezi” (Apocalipsa 3.18).

Apropo de o altă remarcă din articol: şi eu am scris şi “citesc în ritm propriu și mai scriu câte ceva cu speranța concretizării” (din articol) de către oamenii de ştiinţă a descoperirilor mele ştiinţifice referitoare la “partea bărbătească şi partea femeiască pe care omul…” (Matei 19.4-6) de ştiinţă le-a despărţit începând din 1985 (Roberts Edwards – prima fertilizare în vitro), din neştiinţă, pentru a “face un ucenic” (Matei 23.15), dar cu siguranţă ei nu ştiau că "orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină" (Matei 15.13), motiv pentru care în 2010 a fost premiat Nobel.

Deşi eu NU “am umblat în lume în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu CI în înţelepciune trupească” (invers decât Pavel, II Corintieni 1.12), m-am apucat la bătrâneţe (în 2007) de “citit cu de-amănuntul cartea pecetluită de Daniel pentru a creşte ştiinţa” (Daniel 12.4)  mea şi am început să scriu ştiinţific şi raţional, după logica mea, dar pe baza descoperirilor oamenilor de ştiinţă… vă spun că această oportunitate a apărut numai după ce am intrat în Europa, deoarece firma franceză cu care colaboram a deschis în România propria filială şi a încetat, treptat, treptat, colaborarea cu mica mea firmă, eliberându-mă de cele lumeşti.

………………………….

Şi eu sunt de părere că “ar trebui să fie normal ca un om să fie corect, cumsecade și de folos” (din articol), dar omul de ştiinţă este acum “ticălos şi vrednic de plâns şi sărac şi orb şi gol” (Apocalipsa 3.17)

Deoarece "este cu neputinţă să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin" (Luca 17.1), acum citim pe site-urile de ştiinţă şi vedem cum “lumea nu va fi distrusă cu arme nucleare, ci prin genetică" (Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului - De la bigbang la găurile negre) şi vedem că omul bun nu mai poate opri criza pe care omul rău a generat-o (Apocalipsa  9)  şi se mai şi laudă cu ea din neştiinţă (http://the-scientist.com/2012/01/01/bioterrorist-battles/ - articol în care acum opt ani apare poza cu oameni mascaţi, asemeni celor din 2020 ce se protejează de covid).

De unde ştiau ei în 2012 ce se va întâmpla opt ani mai târziu, în 2020?

Pentru a cunoaşte “binele şi răul”, aşa cum a stabilit Dumnezeu de la început în proiectul Său: “S-a făcut Adam ca unul dintre noi, cunoscând binele şi răul."(Geneza 3.22)… "în zilele când va grăi al şaptelea înger (ştiinţa în opinia mea), când va fi să trâmbiţeze, atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu." (Apocalipsa 10.7)

"Cum poate o teorie relativ simplă şi compactă să dea naştere unui univers atât de complex ca acela pe care îl vedem astăzi, cu toate detaliile sale banale şi lipsite de importanţă?... Aceasta, desigur, ar fi fost în puterea unei fiinţe atotputernice, dar dacă ea ar fi creat universul într-un mod atât de neînţeles, de ce a ales să-l lase să evolueze conform unor legi pe care le-am putea înţelege?... Dacă tot ceea ce facem este determinat de o teorie a marii unificări, de ce teoria determină ca noi să tragem mai degrabă concluzii corecte despre univers decât concluzii false? De ce trebuie ca spusele noastre să aibă vreun fel de valoare?... Cine pune foc în ecuaţii ca să zugrăvească altfel universul? De ce existăm noi şi universul?... Noi toţi, filozofi, oameni de ştiinţă şi simpli oameni, trebuie să fim capabili de dialogul despre ce este universul şi de ce există el. Dacă găsim răspuns la aceste întrebări, acesta ar reprezenta triumful raţiunii umane, pentru că atunci am cunoaşte raţiunea lui DumnezeuLumea nu va fi distrusă cu arme nucleare, ci prin genetică.” (Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului - De la bigbang la găurile negre)

 

În articolele de mai jos oamenii de ştiinţă descriu pe larg MODIFICAREA GENETICĂ prin care pot CONTROLA “ucenicul” cu ajutorul celor 180 de sateliţi lansaţi de SUA în 2019-2020:

https://www.sciencemag.org/news/2020/09/commission-charts-narrow-pa...

https://www.sciencemag.org/news/2020/09/leader-us-vaccine-push-says...

https://www.ucsf.edu/magazine/control-brains-genes

Notă: în ultimul articol, Jenifer Douadna se laudă cu realizările ei genetice, motiv pentru care a primit premiul Nobel pentru chimie în 2020.

"Slava lui Dumnezeu este să ascundă lucrurile, iar mărirea regilor e să le cerceteze cu de-amănuntul." (Pildele lui Solomon – 25.2) "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urâ ştiinţa?" (Pildele lui Solomon 1.22) "Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău." (Pildele lui Solomon 2.10) "Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială."(Pildele lui Solomon 8.12) "Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt." (Pildele lui Solomon 9.22) "Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu. Cel care păzeşte legea îşi stăpâneşte cugetul său; şi sfârşitul temerii de Domnul este înţelepciunea." (Eclesiasticul -1.14 şi 21.12)

…..

Epilog: "Va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum." (Daniel 12.1) "Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă." (Matei 24.29-30) "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." (Matei 5.17) "Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine." (Luca 7.23 şi Matei 11.6)

"Coeficientul de inteligenţă al oamenilor, abilităţile şi potenţialul total diferit, dar mai ales înzestrarea lor cu Liberul Arbitru, dă posibilitatea fiinţei umane să opteze în procesul luării deciziilor şi în stabilirea căilor organizării vieţii individuale şi sociale…. Aflarea adevărului despre originea vieţii, poate deveni o povară mare, pe care o simţim din momentul aflării lui. Răspândirea şi acceptarea acestuia la nivelul speciei umane va fi urmată de dispariţia întregului sistem de valori care au stat la baza deciziilor de până acum ale Omului." (Dan Tudor, Originea speciilor din perspectiva mileniului III, 2011)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor