2.Deschise uşa doar pe jumătate şi se strecură prin deschizătură în curtea interioară. Rămase apoi nemişcat, privind în jur de parcă vedea pentru prima oară această privelişte. Arcadele sculptate deasupra ferestrelor prin care lumina soarelui crea irizaţii ciudate îi atrase întîi atenţia. Apoi privirea alunecă de-a lungul vrejurilor de vie ce se căţărau de-a lungul zidurilor. Verdele cărnos al frunzelor şi lumina ce se reflecta, orbitoare, în bazinul din mijlocul curţii, toate îi păreau noi, necunoscute. Se furişă, pe lîngă ziduri, de parcă era un hoţ în propria casă. Se opri în faţa uşii masive din dreptul ghizdului fîntînii. Apăsă pe clanţă şi uşa se deschise fără zgomot. Înăuntru, un întuneric gros ca şi covorul în care tălpile sale se afundau. Înaintînd, ochii săi se obişnuiau cu întunericul şi începură să distingă cîteva statui zoomorfe din marmură sau piatră albă, apoi nişte vaze foarte înalte în care erau aranjate flori cu o tulpină lungă şi corole mari şi roşii şi al căror miros îi învăluia nările, pentru ca, în final să vadă zăpada corpului ei. Amir se ascunse rapid în spatele unei draperii ce apăruse providenţial în faţa sa şi, din spatele ei, spionă ca un voyeur scena incitantă a îmbăierii. Doar spatele ei alb îl vedea şi pletele revărsate peste marginea vasului imens care-i ascundea trupul şi braţele ce luceau vag în lumina lămpilor cu petrol şi degetele negre ale bătrînei ce o ajuta să se spele. La început nici nu o recunoscu, era altfel, era alta. Aşa, cu spatele, abandonată căldurii apei şi mîinilor pricepute ale bătrînei, era de nerecunoscut. Era alta, era femeie. Întotdeauana fusese una din favoritele lui, dar pentru alte calităţi o preţuia, pentru altceva. Era, nu se mai îndoia acum, Aba, cu toate că, aşa cum o vedea acum, nu o mai văzuse niciodată. Aba, cu toate că nu ea era cea mai tînără dintre cadînele lui, pe ea şi doar pe ea, el o considerase mereu femeie-copil, un amestec incitant de inocenţă şi senzualitate. Aba ştia să îmbine aerul de fecioară neprihănită cu gemetele subţiri şi chiotele deşucheate de care el se bucura. Dar niciodată, pînă în seara asta, nu o privise ca pe o femeie, nu o simţise împlinită. Ea fusese doar jocul care duce la descoperire. Nici măcar atunci cînd, jucîndu-se cu sînii ei, îl remarca pe cel drept care avea sfîrcul bont, de parcă ar fi fost muşcat de dinţii unui bărbat, nici atunci nu o considera cu adevărat femeie, ci copil, un copil pe care el îl învăţa , îl iniţia în tainele erosului. Cine ţi l-a muşcat, o întreba, dar acum nu-i vedea sînii şi nici faţa rotundă şi bucălată şi nici zîmbetul ei de copil mare. Doar spatele ei alb peste care se revărsa, ca o ploaie, părul blond şi cîrlionţat, degetele negre ale bătrînei ce frămîntau carnea albă, aproape transparentă. Apoi Aba se ridică în picioare, rămînînd în continuare cu spatele. Acum marginile ligheanului îi ajungeau pînă la brîu, descoperind privirilor lui Amir toată unduirea torsului ei pînă la mijloc. Cu un ştergar alb, bătrîna frecă corpul Abei pînă cînd pielea albă a femeii căpătă o uşoară culoare rozalie. Bătrîna dispărut cîteva clipe pentru a se întoarce apoi cu un caston zmălţuit pe care-l ţinea în mîna stîngă. Degetele mîinii drepte şi le afundă în lichidul văscos din castron pentru ca apoi să frece, cu buricele degetelor, spatele Abei. Amir privea, ca hipnotizat, din spatele draperiei, urmărea degetele negre şi urma pe care ele o lăsau pe corpul femeii şi simţea în nări parfumul de trandafiri, mirosul uleiului cu care bătrîna freca corpul Abei. Amir urmărea fascinat întreg ritualul, ascuns în spatele perdelelor, privea fascinat cum cadîna lui se supuneau acestui ritual al înfrumusetării, privea cum faţa femeii era unsă cu un unt purpuriu, buzele erau atinse de două picături de ulei de culoare galbenă, iar ochii subliniaţi cu antimoniu şi negru de mosc şi, la sfîrşit, părul, fiecare fir în parte şi toate la un loc trecute prin strîmtoarea periei de păr, iar apoi din nou toate, legate cu un şiret la ceafă. Era un joc nou, un joc în care femeia îşi compunea un nou chip, un nou trup, o identitate nouă cu care să-l surprindă, să trezească în el o nouă dragoste. Amir închise ochii şi un sentiment plăcut şi răcoros urca în el ca un val, un sentiment nou care iată, îl făcea să uite de tot, de spaima cu care, aproape pe furiş îşi părăsise camera, de cadavrul femeii pe care o lăsase într-o baltă de sînge în patul cu baldachin, de temerile sale, de frica de moarte. Ce simple păreau toate, deschideai o uşă, întrai într-o cameră, o cameră a frumuseţii şi, iată, tot răul rămînea în urmă. Frumuseţea, şoptea Amir, frumuseţea... Adhanul, sunetul puternic al chemării la răgăciune îl făcu să tresară şi, astfel, fraza abia începută rămase neterminată, înţepenită la primul cuvînt: frumuseţe. “Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar. Ash-hadu alla illa-llah. Ash-hadu alla illa-llah. Ash-hadu anna Muhammadar-Rasulullah. Ash-hadu anna Muhammadar-Rasulullah. Hayya ala-s-Salah, hayya ala-s-Salah. La hawla wa la quwwata illa billah.Hayya ala-l-falah, hayya ala-l-falah. La hawla wa la quwwata illa billah. As-Salatu khairun min an-naum. La hawla wa la quwwata illa billah. Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar.” (“Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare. Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu afară de Allah. Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu afară de Allah. Mărturisesc că Muhammad este Trimisul Allah. Mărturisesc că Muhammad este Trimisul Allah. Veniţi la Rugăciune. Nu există putere mai mare decît cu Allah. Veniţi la izbăvire. Nu există putere mai mare decît cu Allah. Rugăciunea este mai bună decît dormitul. Nu există putere mai mare decît cu Allah. Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare”). Vocea muezzinului, amplificată de difuzoarele puternice instalate în vîrful minaretului, făcea să tremure aerul fierbinte, iar Amir simţea vibraţia în fiecare fibră a trupului său. Neauzit, se grăbi să părăsească încăperea.Era timpul rugăciunii de dimineaţă.

Vizualizări: 71

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Dragos Tudose pe Aprilie 22, 2013 la 9:43am

Intuiţia te-a dus foarte aproape de ideea pe care eu vreu să o imprim textului. Da, în final va fi o metaforă, iar fragmentul pe care l-ai selectat este una din chei.

Comentariu publicat de November pe Aprilie 21, 2013 la 10:54pm
Nu mai risc...supoziţii. Până la urmă ...totul va fi o minunată metaforă! Mă voi referi stricto senso la text aşa cum apare la o primă citire. O frază de la sfârşit care mi-a plăcut extraordinar, şi în care(probabil) stă esenţa textului acesta: "Ce simple păreau toate, deschideai o uşă, întrai într-o cameră, o cameră a frumuseţii şi, iată, tot răul rămînea în urmă. Frumuseţea, şoptea Amir, frumuseţea..." Ca să poţi lăsa "răul în urmă" e nevoie de un joc...După Shah (care rămâne în camera "urâtă" "într-o baltă de sînge în patul cu baldachin"),..e fascinat de Aba ...Frumoasă descrierea Abei, "femeia-copil", a ritualului băii...înfrumuseţarea cu ajutorul uleiurilor frumos mirositoare...Textul tau e ca un tablou: verdele "cărnos" al frunzelor...irizaţiile luminii solare, albul marmorei, albul trupului Abei, albul ştergarului, galbenul părului...galbenul uleiului balsam, "untul purpuriu"...Dar..rugăciunea de dimineaţă,se pare că rupe o vrajă....(ca o trezire la o anume realitate?) Mi-am amintit şi de Kim Ki Duk, citind fraza în care spui despre Aba ca " îşi compunea un nou chip, un nou trup, o identitate nouă cu care să-l surprindă, să trezească în el o nouă dragoste"...("Time")

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor