Nu plânge tu, pădure, că frunza ţi se-nchină
Golindu-te în lacrimi de mantia aleasă
Ramura ta, ca mâine va străluci-n lumină
Cu-alai de fulgi gătită în rochie de mireasă


Nu te-trista, minune divină, ruginie,
Desăvârşită zână cu pleata-ţi răvăşită,
Şuviţe colorate plutind în agonie
Îţi înfăşoară glezna suavă, afrodită

Şi dacă mai alene prin crengi răsună cântul,
Iar cerul lăcrimează deasupra tâmplei tale
Şi dacă-ţi zăboveşte stăpân pe frunte vântul,
E ca-n zenit fantasma să-ţi nască din picioare


Tulburătoare scafă, fecioară plânsă, nudă,
Atât eşti de frumoasă de straie dezgolită
Prin pântecu-ţi feeric privirea mi-e zăludă
Şi inima-mi suspină de vraja-ţi copleşită



 
Autor: Alexa Mirela Minutza

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ninel Vrânceanu pe Mai 5, 2013 la 3:47am

Adevărat a înviat!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor