Spre lumea ce-am iubit-o mult
Pribeag privesc, răpus de vreme
M-apasă ierni ce m-au cernut
Şi nu e nimeni să mă cheme

Pustiu, sufletul mi-e seară
Şi-un gând agonizant mai speră
Aşteptând în tristă gară
Să plece-un tren spre o himeră

Cu ochii rătăciţi în timp
Tresar cătând înspre niciunde
Îmi zbate-n inimă un ghimp
Gigant, cu rădăcini profunde

Păşesc pe umbră-mi milostiv
Că de durere se scufundă
Zâmbesc şi plâng fără motiv
În aşteptarea-mi muribundă

M-agăţ tăcut şi răvăşit
De-o sicră ce apusu-şi geme
Şi mă întreb: unde-am greşit
De nu e nimeni să mă cheme?

Autor: Alexa Mirela Minutza

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor