... şi totuşi nu sunt obosit,
de rătăciri pe drumuri labirintiene,
chiar dacă uneori eu am simţit,
că tu şi drumul,
de paşii mei cei tineri
voi doi v-aţi folosit…

…şi totuşi nu sunt obosit
chiar dacă-am fost hrănit cu picătura,
când tu şi drumul,
m-aţi tot purtat prin rai şi iad
am renăscut din oboseală
şi iarăşi, naiv şi-ndrăgostit
la dalbele-ţi picioare cad…

…şi totuşi nu sunt obosit,
şi conştient am presimţit
cum ochiul tău ascuns,
ţi-a spus,
că înger vede-n mine,
făcându-ţi semne,
dar gura-nşelătoare-a minţii tale,
venin ţi-a tot turnat în vene,
spunându-ţi:
că îngerul nu-i alb, ci înnegrit,
că are aripi false şi-i pocit,
şi-o cârjă are, şi-un picior de lemn tocit
de drumul labirintian prin care
o tinereţe-a rătăcit…

…şi totuşi nu sunt obosit,
chiar dacă în final m-am amăgit,
crezând c-am descifrat,
enigma drumului labirintian schimbat,
ca fuga unui cerb vânat…
când tandru tu,
prin gura zâmbitor înşelătoare-mi spui,
că sunt alesul şi omul cel mai bun,
bărbatul cel divin şi hărăzit…

Un înger, cel păzitor, al meu,
îmi spune ispăşit,
că tu femeie în veci nu te supui
chiar dacă eu crezut-am că te-am cucerit…
… şi totuşi, vezi, eu nu sunt obosit.

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Octombrie 18, 2011 la 9:39pm
…şi totuşi nu sunt obosit de drumul labirintian prin care, făcându-ţi semne, chiar dacă-am fost hrănit cu picătura, la dalbele-ţi picioare cad… şi totuşi nu sunt obosit...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor