Se-nalță chipul ce-mi atinge buze
Într-un sărut să mă divinizeze
Pe mine-un neștiut, cerându-mi scuze
De o mulțime de păcate -în mintea-mi- treze.

Și stau urcat în estul de odaie
Cu flacăra de ceară-n mâini prelungi,
Tot așteptând în prosternare inima să-ndoaie
Vis... ce nu știe iertare nici dacă plângi, plângi.

Mă port într-un breloc trimis în chip
Transfigurat dintr-un ceva imaginar
De tragic, de sanctificat ca un Oedip
Și umplu o lume cruciată în altar.

Mă scrijelesc în piatră, în lemn, pe pânză,
Să fiu reconoscibil, să fiu seamăn,
C-altfel nici rugile n-ar ajuta să vânză
Nespuse spovedanii către-un spirit geamăn.

Sunt pus să umplu golul de perfid
Mă coborând din negrul fără tonuri
La toate sectele ce se mânjesc pe zid...
Să-nveselească multitudine de Domnuri.

Mă tot întreb cum pot la infinit să sorb
Atâtea vini șoptite-n buze fade;
S-ascundă vinovate falsul morb
Crezând că liturghii se-ascult cum serenade.

Sunt un tapet de cer în trei dimensiuni
Închipuindu-mi că pot fi oprit din goană
De pedepsiri, creând deșertăciuni...
Doar că sunt prins mimându-mă, o icoană.
27.03.2011

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor