Imaginea dramei actorilor români în tragedia teatrului românesc

Aplicarea O.G. 230/2008

*

Miezul concis al problemei

Imaginea dictaturii şi dictatura imaginii
*
Imaginea dictaturii.
*
Prin ordonanţa guvernamentală nr.230/ 2008 guvernul i-a deposedat pe actori de dreptul cumulului pensiei cu salariul, drept care era aprobat prin multe parlamente, pe care îl au asigurat artiştii europeni şi pe care nici măcar fosta dictatură n-a îndrăznit să-l violeze.
Ordonanţa arătată n-a făcut nici măcar cea mai elementară socoteală din care ar fi putut constata că România de astăzi mai are doar 860 de artişti cumulatori de pensii cu salariul, cu limite între 1200-1600 lei, o singură excepţie fiind doamna Stela Popescu care are pensia calculată şi în dolari, datorită turneelor făcute în străinătate.
Mai mult, cei 860 artişti cumulatori reprezintă o pondere infim de mică de numai 0,00026%, pondere cu care ei artiştii se exclud din start şi din faptul că-şi scot pensiile din biletele de spectacole.
În oricare situaţie, artiştii erau o excepţie deosebită de a nu fi incluşi în cei care grevau economia şi finanţele ţării, mai ales dacă-i comparăm cu cei cu pensiile de lux de 300milioane- la 1.237 miliarde lei.
*
Lipsa de temeinicie şi de constituţionalitate a ordonanţei arătate.
*
Ordonanţa 230/ 2008 n-avea la bază: strategie, criterii de evaluare, expunere de motive, era una elaborată ca un titlu de ziar, cum spun unii, la plezneală, urechistă şi concepută din cotul mâinii.
În condiţiile arătate, actorii, acei nefericiţi cărora li se ridica şi dreptul de cumul, au fost în stare de şoc, indignaţi la maxim de acest abuz, norocul lor că i-a apărat presa şi televiziunea, şi desigur opinia publică, printre care m-am enumerat şi eu, nu cu lozinci sau sloganuri, ci cu note de fundamentare şi comparative în două pachete distincte şi anume:
.un pachet privind aspecte multiple, tehnice, economice, juridice, legislative, pensii, finanţe, etc.
.al doilea pachet care se referă numai la criterii şi nuanţe artistice privind priorităţile, performanţele şi imposibilitatea excluderii artiştilor din cultura românească.
*
Surse şi resurse.
M-am implicat în apărarea lor, nu ca un amator, ci ca unul care aveam la bază 35 de ani de educaţie de cultură şi artă cinematografică dobândită în fosta editură Scena şi Ecranul, separat cinci ani de studii şi cercetări pentru scene şi ecrane şi peste 14 ani de elaborare a catrenelor pentru artiştii României, pe care i-am autonomizat într-un volum publicat în diferite cotidiene, parţial în Trustul de presă Flacăra, şi acum în rubricile portalului de literatură Agonia.net.
*
Ecoul solidarizării cu artiştii
Tot materialul arătat mai sus l-am prezentat în scopul solidarizării la secretariatul general al Guvernului, la instituţia Avocatul poporului, precum şi la Curtea Constituţională, care mi-au răspuns pe rând, cu excepţia Guvernului, că această ordonanţă este lipsită de temeinicie, nelegală şi neconstituţională.
Guvernul României a încercat să se spele pe mâini de eroarea făcută şi prin scrisoarea 15D/ 715 din 30.01.2009, m-a plasat Ministerului Muncii spre soluţionare.
Ministerul Muncii îmi comunică prin scrisoarea nr. 607/ 6 Febr.2009, că ordonanţa guvernului ( din care face şi el parte) este cum am mai spus neconstituţională, decizie dată de Curtea Constituţională cu nr.82/ 2009.
Acelaşi lucru îl face şi Avocatul poporului care prin scrisoarea nr. 285/ 15 Ian. 2009, îmi comunică acelaşi lucru.
Am numit această ordonanţă drept o încercare nereuşită a guvernului de a da o formă legală unei flagrante ilegalităţi.
În afară de probele din pachetul nr.1 sus arătat, am depus la toate instituţiile şi note de fundamentare artistică pe care nu le-am mixat, şi invit cititorii mei să le guste farmecul după cum urmează:
*
Studiu de fundamentare artistică
*
Generalităţi-- Partea I-a
*
Arta teatrală, cinematografică şi cea muzicală, nu sunt activităţi la normă, nici a unui sportiv care aleargă 100 m plat şi i se măsoară timpul cu cronometrul.
Această artă este o trudă care nu se calculează in bani. Ea cere dăruire, pasiune, sensibilitate, incărcare emoţională şi inteligenţă care ţin de alte reguli, rigori şi maniere sociale.
Timpul de muncă al actorului nu este doar cel socotit de ignoranţi, adică cele două-trei ore de spectacol, el mai are nevoie de alt timp şi anume:
.ore de lectură pentru invăţarea rolului, de coordonarea ei cu jocuri de mimică şi gesticulaţie, cu jocuri de scenă, etc.
.ore de repetiţii indelungate, fără de care nu se poate.
.timp de colaborare cu toţi companionii cu care se întâlneşte in rol, care se face in regizoratul teatrului.
.timp consumat cu scenaristul, scenograful şi regizorul de asemeni, între tablourile spectacolului şi între spectacole.
.multe alte operaţiuni, care nu pot fi gestionate aici precum în fişa postului.
Aşadar actorul prin arta lui trebuie să dăruiască oamenilor: relaxare, bună dispoziţie, să fie inginerul sufletului omenesc, fapt pentru care societatea trebuie să-i acorde: dragostea, stima şi consideraţia de care are nevoie.
*
Partea II-a
*
Dispreţuirea actorului ca om şi artist.
România şi-a dăruit ei artişti de mare strălucire, care i-au dus prestigiul peste hotare. Paradoxal, toţi marii artişti arătaţi pe sticlă, sunt astăzi umiliţi şi dispreţuiţi şi puşi să-şi facă pontaj, fişe contabile, şi toată birocraţia arătată la televizor, să obţină aprobări din birou in birou, să stea la cozi interminabile pe ger şi pe caniculă.
Eu ca cetăţean mărturisesc că am incremenit de ce condiţii li se pun acestor actori, care mai au de trăit un număr mic de ani, şi cărora le-ar place să moară pe scene şi ecrane şi nu la cozile cu care-i umileşte ordonanţa respectivă.
Nu este prea greu de intuit cam ce ecou poate avea punerea in aplicare a acestei ordonanţe care va lăsa sigur spitalele fără doctori şi teatrele fără artişti.
*
Partea a III-a
Intr-o” democratură” ca a noastră, ordonanţa actuală impune artiştilor nişte relaţii ca dintre şerbi şi stăpân, un tratament aproape feudal.
Ordonanţa nu ţine cont că acestor artişti li se cuvine şi lor puţină demnitate şi consideraţie şi nu un asemenea tratament. Un artist al penelului, al arcuşului, al strofelor şi al scenelor şi ecranelor, trebuie tratat ca atare, aşa cum am arătat, lucru pe care ordonanţa nu-l face.
*
Statul, jefuitorul propriului său buget.
Se ştie din acte, din controale, din presă, din tv. că statul şi-a privilegiat unii pensionari cărora le-a acordat pensii exorbitante de câte 300.000.000 lei, pentru care n-a dovedit criteriile pe care le-a calculat şi nici nu le-a recuperat aşa cum a promis, fapt care a produs mari goluri in bugetul de stat.
De asemeni statul a inchis ochii la salarii de 500.000.000-1.0000.000.000 pe care şi le-au acordat singuri unii potentaţi, n-a trecut la recuperarea lor, fapt care a creat alte goluri uriaşe in buget.
A tolerat industria moştenirilor pentru unii care n-au dovedit nimic decât furt din bugetul de stat, altă cale de jupuirea banului public.
N-am enunţat aici decât cele ce se cunosc şi sunt dovedite, dar am voie să-mi închipui că ele nu se opresc aici şi că statul n-a făcut nimic pentru recuperarea lor.
*
Partea a IV-a.
N-aş vrea să se-nţeleagă că sunt împotriva radicalizării abuzurilor făcute de puterea anterioară, dar nici nu pot agrea această ordonanţă aşa cum a fost formulată. Ea (ordonanţa) are nevoie de o construcţie economică solidă, cu traiectoriile sus arătate, plus altele care mi-au scăpat mie, una care să aibă valenţe, să aibă jocuri de nuanţe şi de circumstanţe.
Aşa cum arată este ca o sentinţă fără motivare. Mi-am permis să dau doar câteva sugestii, dar dacă apelează la ei, guvernul are specialişti de inată ţinută care ar putea să-i facă o construcţie solidă şi diferenţiată acestei ordonanţe.
Este o copilărie dacă autorii ordonanţei cred că vor redresa uriaşele pagube sus arătate, prin pensiile amărâţilor de artişti care n-au furat nimic din bugetul statului.
*
Partea a V-a.
*
Extrapolarea largită a privilegiilor pe mai multe coordonate pentru corelarea multiplă.
Se ştie bine din toate timpurile şi din toate locurile, că privilegiile au adus după sine dezechilibre in toate domeniile şi stări tensionate. N-am niciun motiv să cred că privilegiile pensiilor uriaşe la care m-am referit mai sus puteau să aducă altceva. Exemple care au fost concretizate in cele 4 părţi ale studiului de faţă.
Cum privilegiile se regăsesc în toate domeniile, am extrapolat un studiu lărgit pe mai multe coordonate, le-am pus intr-o ecuaţie unică ce vizează: economia, studiile istorice revoluţionare, civice şi de ce nu? Şi domeniile artelor în care am introdus şi artiştii României.
*
Extrapolarea privilegiilor pe ţinte artistice.
În imaginea mea artistică am asimilat aceste privilegii cu moliile şi le-am dat expresie prin două catrene parodiate după Radu Felican şi Vasile Dorneanu.
*
Molia. Visurile privilegiatului.
*
De mii de ani e-aşa cum este,
Că-n evoluţia-i neroadă
S-a străduit s-atingă creste,
Din care a putut să roadă
*
Cugetând cum vremea trece
Banii albi îi strânge-n salbe,
Să aibă cu ce petrece
Zile negre şi nopţi albe.
*
Extrapolarea privilegiilor in sistemul feudal.
Starea nobilimii.
Este una de clasă dominantă de tip feudal bazat pe un mod de producţie şi cu mijloace logistice rudimentare extrem de învechite material şi moral.
Această nobilime era îmbuibată de privilegii de toate nuanţele şi era însoţită de: caste, de o imensă servitorime, diverşi dregători in toate domeniile puşi să apere absolutismul.
Ea (nobilimea) era una cu principii rigide, ostile oricărei schimbări şi care avea la bază o modă impopoţonată, cu rigori prăfuite care dau adesea ridicolul.
*
Revoluţiile burgheze din anii 1792-1799.
Căderea feudalismului a avut la bază spiritul revoluţionar francez care a impulsionat toate revoluţiile din lume: cea engleză din continent şi colonii, cea americană şi revoluţia rusă din 1917.
Spiritul francez arătat a determinat cele trei stadii ale revoluţiei franceze care au creat in timp trei forme de democraţie franceză.
.democraţia socială care a fost democraţia maselor.
.democraţia revolutionară care viza pe făuritorii ei şi
.democraţia burgheză care a realizat stabilitatea naţiunii franceze.
In cei 7 ani cât au durat revoluţiile ele au cunoscut: idei şi ideologii, doctrine, schimbări de decor şi nuanţe politice.
Au mai cunoscut lupte interne, vărsări de sânge, adepţi şi adversari, eroi sau profitori ai revoluţiei.
Lângă ele au mai fost asassinate politice, dictatura iacobină, groaza ghilotinei şi in sfârşit victoria revoluţiilor franceze.
Burghezia in demersurile ei s-a confruntat cu fasoanele şi capriciile, cu lupta de mentalităţi, cu rămăşiţele feudalismului şi mai ales cu privilegiile lui.
*
Extrapolarea în sistemul feudal american.
Revoluţia americană n-a trecut deloc prin chinurile revoluţiei franceze, nu s-a confruntat cu mentalităţile, reminiscenţele şi privilegiile acesteia.
Ea a fost pregatită de oameni de ştiinţă, savanţi şi mari descoperitori. A fost o revoluţie: a becului, a curentului electric, a radioului şi telefonului, a motoarelor termice, a maşinilor unelte. Pe scurt, a fost marea revoluţie americană care a ras rapid toate relaţiile feudale ale nobilimii şi aristocraţiei.
Ea a adus prosperitate şi bunăstare întregii naţiuni americane.
*
Extrapolarea in revoluţia română.
Expresii artistice.
Unii au câştigat revoluţia, alţii meritele. Unii putrezesc în cimitirele eroilor, alţii in fotolii parlamentare, de unde-şi conduc afacerile.
Unii-s hărţuiţi de viaţă mizeră, alţii de amantele de-o vârstă cu nepoatele care-i atrag in insulele Virgine, Malibu, etc.
*
Expresia revoluţiei in catrene.
*
S-au schimbat simboluri şi actorii
Dar şmecheria a rămas,
O întâlnim la orice pas
Din ea sug bine profitorii.
*
Privilegiile actorilor.
În ciuda pensiilor lor minuscule, actorii au privilegiul succeselor obţinute pe scenă şi a valurilor de simpatie a publicului. A le sista apariţia pe scenă este egal cu a-i arunca în anonimat la coşul de gunoi al istoriei.
Actorii pensionari occidentali deşi au de cca 25 de ori pensii mai mari decât cei români, rămân pe scenă în continuare pentru a se bucura de privilegiile pe care societatea le acordă numai lor, deşi acestea n-au dimensiuni materiale.
*
Concluzii.
Am elaborat şi partea V-a şi a VI-a în speranţa că guvernul României va înţelege că actorul român rămâne pe scenă nu neapărat pentru foloasele materiale ale unei pensii minuscule, ci mai ales pentru succesele şi valurile de simpatie ale publicului, fără de care nu poate să trăiască, privilegiu care nu afectează cu nimic fondul de pensii de stat.
*
Adnotare.
Aşadar, actorul prin arta lui trebuie să dăruiască oamenilor: relaxare, bună dispoziţie, să fie inginerul sufletului omenesc, fapt pentru care societatea trebuie să-i acorde: dragostea, stima şi consideraţia de care are nevoie.
*
Partea a VI-a
Viaţa e plină de diversitate şi uneori de oameni mai speciali, când este necesar să evităm balanţa şi să folosim cântarul electronic în valorificarea şi hotărârea destinelor lor.
Unii dintre ei, sunt actorii Romaniei.
Dacă un om care lucrează într-un depozit cu piese grele, rigide şi care deseori ii aduc accidentarea, acel om aşteaptă pensionarea ca o binecuvântare şi deseori obţine o pensie de boală, anticipată, etc… Viaţa actorului are alte
circumstanţe.
A-i scoate de pe scenă pe actori odată cu pensionarea este egal cu a distruge un crâng plin de decor şi de peisaj verde, de păsări cântătoare care aduc armonia în mediul respectiv şi lasă-n urma lor mari valori sentimentale uneori neînţelese de om ( fascinaţia adusă în natură )
Aşa se face că actorul începe viaţa pe scenă şi o termină pe scenă, nu printr-o ordonanţă guvernamentală, ci când este chemat în lumea umbrelor.
Pe scene el îşi gustă satisfacţiile succeselor, ovaţiile şi valurile de simpatii ale publicului, care inseamnă totul pentru el.
A-l scoate de pe scenă odată cu pensionarea ( aşa cum am mai spus) înseamnă a-l arunca în marea singurătate, într-un brusc anonimat la coşul istoriei.
Iată deci că privilegiul la care m-am referit, nu îl acordă nicio ordonanţă guvernamentală, ci publicul care il iubeşte, privilegiu care nu dă găuri în economia natională, în bugetul de stat şi-n fondul de pensii.
Sunt doar motive artistice şi emotionale, la care trebuie adăugate cele 6 părţi din studiul comparativ, ca să nu se înţeleagă că ei actorii, ar cere o favoare.
Actorii prin natura lor sufletească nu sunt nişte oameni avari, ci se mulţumesc cu puţin de la stat, şi cu mult sentiment de la publicul lor.
Este ştiut că actorii occidentali deşi au simbrii cam de 25 de ori mai mari, nu sunt scoşi de pe scenă de către stat şi după cum am mai spus, mor pe scenă.
Nici puterea discreţionară de altă dată nu şi-a permis să dea actorii României la rebut odată cu pensionarea.
*
Concluzii.
Politicienii sunt precum trenurile: unii vin şi alţii pleacă, dacă ar şti fiecare ce isprăvi lasă în urma lor, s-ar lipsi de respectul şi afecţiunea pe care le-o cer oamenilor.
Actorii sunt şi ei muritori ca toată lumea, dar uneori operele lor rămân nemuritoare, ca şi prestigiul artistic, lucru de care nu se pot bucura politicienii pentru că nu oferă această ocazie.
*
Încheiere
*
În afară de studiile de fundamentare sus arătate şi investigaţii făcute la teatre, am aflat că spre deosebire de ceilalţi bugetari, artiştii sunt unica excepţie care-şi scot 70% din pensii pe munca lor, din vânzarea biletelor de spectacol.

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor