îmi este gol de suflet

de durere mă chircesc în mine

întuneric e timpul meu

de răsărit bolnav

 

golesc din inimă grădina

aştern covor de galben şi mohor

şi nu-mi mai cred secunda

o omor

îmi răstignesc credinţa

nu mai răspund la dor

nici lacrima nu poate agăţa speranţa

acolo unde cerul e doar vid

acolo unde zero absolut

îngheaţă şi ultima fărâmă de iubire

 

renunţ la zbor

şi aripile-mi frâng

nu pot zidi durerea în chip

nu pot trăi fără candoare

aş vrea să fi rămas copil

şi poate-n-altă viaţă voi alege

iarbă să fiu

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Istrate Aurica pe Iulie 5, 2011 la 5:54pm
Superb, darga prietene, superb!
Comentariu publicat de Tatiana Cosmescu pe Iulie 3, 2011 la 5:52pm

Nu

renunţa la zbor 

şi fii copil!

 

Comentariu publicat de CARMEN HUZUM pe Iulie 1, 2011 la 8:54am

Un gol de suflet e prea plin
Ce se revarsa peste margini...

 

 

Comentariu publicat de Corina pe Iunie 30, 2011 la 9:54pm
...Ma doare Tudore poemul tau...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor