Descriere
Cel de-al treilea volum al seriei initiate de Radu Cinamar reprezinta mult asteptata continuare la best-seller-ul"Viitor cu cap de mort". Misterul, stilul alert si mai ales bogatia subiectelor tratate în carte îl impun pe acest autor foarte ocultat în rândul celor mai reprezentativi scriitori ai genului. Relatarea lui biografica aduce în atentia noastra multe semne de întrebare cu privire atât la trecutul, cât si la viitorul omenirii. În text descoperim uluitoare dezvaluiri despre un grup secret de fiinte care conduc din umbra si manipuleaza viata oamenilor, dar de asemenea aflam si despre metodele cele mai potrivite pentru a contracara acest grup, perceput ca un veritabil guvern mondial secret. Evenimentele prezentate se îmbina elegant cu fine observatii de ordin psihologic si spiritual, care de multe ori ofera solutii practice si eficiente pentru ca viata noastra sa devina mai buna. Descrierile remarcabile ale unor realitati din trecutul îndepartat al istoriei si mai ales claritatea cu care sunt expuse anumite aspecte initiatice fac din aceasta carte o bijuterie a cunoasterii ezoterice.

Sunteti siguri ca vreti sa stiti care este "Misterul din Egipt" ?
Daca da, veti afla niste aspecte ce nici chiar Seful Arheologilor din Cairo (om deschis la minte), nu le stie ! emoticon wink

BUCEGI FACILITY - EYES ONLY!

Volumul III al lui Radu Cinamar, il gasiti aici ->http://profitshare.ro/l/1029967

Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!

Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.

Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.

Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa
politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei
descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie" foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră" la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii" pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni
(august-septembrie, 2003).

în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii" pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză" puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise" ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina" asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.

Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.

LEGENDELE PELEŞULUI

"Elena Ceauşescu a aflat de comorile din Bucegi datorită reginei Elisabeta - Carmen Sylva care, în „Poveştile Peleşului”, strânsese o mulţime de relatări de la localnici şi ciobani despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima” muntelui. În „Cetatea Babei” se povesteşte despre o misterioasă cetate subterană în care se află depozitate cantităţi enorme de aur. Se pare că nici regele Carol I nu a ales întâmplător locul de amplasare a Castelului Peleş - inaugurat în 1883 - în Bucegi, existând multe publicaţii străine care semnalau ciudatul ansamblu de sculpturi megalitice în stânca Sfinx - Babele şi peşterile străjuite de schi¬turi. Preoţii, deţinători şi păzitori de secrete privind tezaurele lăsate moştenire din moşi-strămoşi, construiseră o adevărată reţea de schituri ca nişte forturi de pază. (...)
GROTA SACRĂ DIN BUCEGI
În primul rând se monitorizau publicaţiile care făceau referiri la grote şi tezaure. În studiul „Dacia Hiperboreană”, publicat la Paris în 1936, republicat în Franţa şi Italia în anii '80, când a făcut mare vâlvă, Vasile Lovinescu afirma că „muntele Om este traver¬sat de o grotă imensă care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat de capăt, fiind exploatată doar pe vreo 20 de kilometri”. Cine o exploatase şi în ce scop nu se preciza. Între 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo a venit în România pentru a cerceta Sfinxul (denumire cu care nu era de acord), pe care îl văzuse pe o carte poştală. El a fost însoţit de o echipă de români care a realizat cu această ocazie un film pentru Studioul Alexandru Sania, „Mistere în Piatră”. Ruzo observase că Sfinxul semăna cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podişul Marcahuasi, Peru, denumit „Monumentul Omenirii”. De fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, după cum observa arheologul peruan, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi de capul unui câine. Din lunga sa experienţă, Daniel Ruzo trage concluzia că acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului” în apropierea acestui magnific monument al Omului.

ÎN PRAGUL NEMURIRII

O altă cercetătoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi - studiu care a ajuns pe biroul Cabinetului 2-a fost Cristina Pănculescu. Conform teoriei ei, dezvoltată pe larg în cartea „OZN - Universuri Paralele”, de col. dr. Emil Străinu, în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic-informaţional natural al Terrei, semnalat de toate tradiţiile civi¬lizaţiilor antice. Cristina Pănculescu a remarcat, printr-o serie de analize ale mostrelor de rocă şi electronografie, o serie de proprietăţi cu totul speciale ale acestui Stâlp al Cerului - Arborele Vieţii, identificat cu Vârful Ocolit. În final, demonstra că Centrul repre¬zintă un loc geometric de conexiune cosmică, o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, ce se manifestă ciclic, constatând că din 1986 intensitatea centrului a depăşit pragul de latenţă. Centrul era cunoscut şi pe vremea dacilor, aflându-se pe muntele sfânt Kogayon. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori”, concluziona studiul, terminat în 1988 şi înaintat către CC. al P.C.R., de unde, pe căi misterioase, a ajuns pe biroul „oamenilor” tovarăşei. Şi poate că aceasta a cochetat cu ideea nemuririi, ca mulţi suverani ai istoriei, care aveau turma lor de alchimişti ce trebuia să găsească Piatra Filozofală, cu ajutorul căreia se obţinea elixirul vieţii şi se putea transforma orice metal în aur. Elena Ceauşescu era o „colecţionară” de tot felul de practici de întinerire şi revigorare apărute la noi sau la alţii. Dar evenimentele din decembrie '89 băteau la uşă şi nu mai era timp pentru incursiuni în alte subterane decât cele ale puterii. Cu siguranţă însă, pe vremea ei, aceste teorii erau studiate mult mai asiduu, deşi în mare secret, decât astăzi, când se fac publice, dar autorităţile nu dau semne că ar fi interesate. Cât despre tezaurul fabulos din subteranele Bucegiului, el nu a fost găsit pentru că nu s-a găsit Poarta Comorii, care ar fi dus la marea galerie ticsită cu aur. Deşi în cartea Viitor cu cap de mort se afirmă că această mare galerie a fost descoperită prin sateliţii NASA şi că acolo există un tezaur de nepreţuit pentru istoria omenirii. Dar poate că autorul a grăbit puţin lucrurile. (...)

POARTA COMORII

Oamenii Elenei Ceauşescu erau bine orientaţi. Unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai geografiei sacre a României, Dan Corneliu Brăneanu, care a publicat numeroase articole despre centrul sacerdotal din Bucegi, confirmă că în inima muntelui există o reţea de galerii subterane care este posibil să unească mai multe peşteri şi să aibă galerii de legătură cu alte centre sacre din lume. A studiat şi cartea lui Daniel Ruzo, „La historia fantastica de un descubrimiento”, publicată de Editura Diana, din Mexic, despre călătoria acestuia „prin munţii cei sfinţi” ai României, ce păstrează amintiri despre civilizaţia de dinainte de Potop. Ruzo a rămas fascinat de multitudinea reprezentărilor sacre de pe stâncile ce străjuiesc drumul către Omul, „sculpturi străvechi, anterioare Potopului, erodate de vechime”, care înfăţişează sacerdoţi şi lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice în lume, dar aici, în Carpaţi, am găsit Poarta Comorii”, scria Daniel Ruzo. Despre ce comoară poate fi vorba? Ne lămureşte Dan Corneliu Brăneanu: „Nu este vorba numai de o comoară materială, ci de una în special spiri¬tuală, care să transmită informaţii de la un ciclu la altul al civi¬lizaţiilor care s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui depozit iniţiatic subteran în munţii Tibetului, von Danniken situa un altul în munţii Equadorului, iar Daniel Ruzo a simţit că triada sacră se închide în Bucegi, dacă nu cumva aici începe, dat fiind cuvântul OM, de o importanţă spirituală deosebită, regăsit în multe toponime doar la noi în ţară”.

... LA PIATRA TRĂSNITĂ

Corneliu Brăneanu, după multe cercetări, inclusiv prin mijloace radiestezice, presupune că o poartă de intrare în reţeaua subterană de sub Omu ar putea fi pe Valea Obârşiei Ialomiţei, într-un loc dominat de o stâncă numită „Biserica Trăsnită” sau „Piatra Trăsnită”, ce se termină brusc, cu un perete vertical, ca un zid de sprijin. La baza acestui perete se găsesc stânci sfărâmate, rezultate, probabil, din excavarea unui culoar de intrare în reţeaua subterană (care uneşte mai multe peşteri din Bucegi), făcut cu peste 40.000 de ani în urmă (datarea a fost făcută prin mijloace radiestezice), care acoperă intrarea. Figurile remarcate de Ruzo în timpul ascensiunii-către Omu ar putea marca verticala pe care se află, la o adâncime de 12 metri, această poartă.”

In primele luni dupa Marea Descoperire din Bucegi, Generalul american Roddey, un cadrul militar american cu o vasta experienta in domeniul descoperirii artefactelor "ciudate", in multe zone pe Planeta, a fost unul dintre principalii colaboratori din partea americanilor, cu partea romana. In panica ce marcase acea perioada din august-septembrie 2003, orice decizie pripita, referitor la prezentarea in public a Descoperirii din Bucegi, ar fi declansat actiuni cu efect ireversibil cu privire la tara noastra, aruncand atat SUA, cat si Romania intr-un haos.

Fara indoiala, ca aportul tuturor acestor lucruri au venit cel mai mult din partea directorului SRI de la acea vreme care era, Radu Timofte, un personaj care s-a declarat nu de putine ori in public ca "anti-mason". Directorul SRI, Radu Timofte, a fost pentru prima data intr-un conflict public deschis cu Comisia parlamentara, care se ocupa de verificarea acestui serviciu secret, dupa cum scria si Ziarul Financiar[1] la data de 11 septembrie 2003. Explicatia pentru presa, a fost aceea ca, conflictul a pornit de la reprosurile facute de Comisia parlamentara, care era condusa la acea vreme de catre Ioan Stan. Ulterior Iliescu cerea CSAT sa-l audieze pe Ioan Stan pentru criticile aduse SRI. Sigur, aici era pentru mica presa masonica din Romania, un simplu conflict si doar atat.

Ulterior, Radu Timofte, s-a enervat si a dorit sa fie facuta publica stenograma audierii sale de catre Comisia parlamentara, dar publicarea stenogramei nu s-a putut face deoarece s-a invocat imediat "secretul" si faptul ca aceasta stenograma este clasifica, ea putand fi citita sau derulata audio numai in fata membrilor Comisiei, nu si a publicului. Radu Timofte, a fost cel care si-a dat acordul expres pentru publicarea volumelor lui Radu Cinamar, justificand ca "poporul roman trebuie sa stie ce s-a intamplat, daca nu avem posibilitatea s-o facem publica descoperirea".

Imediat dupa publicarea primului volum, "Viitor cu cap de mort", incepusera sa apara anumite voci contradictorii din cadrul CSAT, care nu vroiau sa fie de acord, dar spiritele s-au linistit, dar dupa publicarea volumului al treilea "Misterul din Egipt - primul tunel", unde se vorbeste despre calatoria echipei romano-americane, efectuata intre octombrie 2003 - iulie 2004, printr-unul dintre tunelurile din Bucegi, acestia ajungand la 260 m adancime, intr-o Camera Oculta, aflata sub Marea Piramida din Egipt, la 260 m adancime.

Radu Timofte, a fost chemat iarasi la audieri, cu privire la ce aceste volume "care tot apar", insa acesta, alaturi de alti colonei si un general, au sustinut ca "ele se incadreaza in curentul SF, asa ca nu va fi o problema". Mai exact, ele contin o realitate atat de tulburatoare, incat, doar o mica parte din oameni, le vor lua ca reale. Un simplu joc strategic !

{FRAGMENT!)
Sala Inregistrarilor - aflata sub Marea Piramida din Egipt in legatura cu Sala Proiectiilor din Masivul Bucegi ! Sala Inregistrarilor de sub Marea Piramida din Egipt ! Imediat dupa Marea Descoperire din Masivul Bucegi, din august 2003, americanii pregateau deja o expeditie printr-unul dintre cele trei tuneluri ce pleaca din interiorul Masivului Bucegi. Expeditia a avut loc intre octombrie 2003 si iulie 2004, fiind formata din 16 oameni (6 americani si 10 romani). Dupa efectuarea expeditiei acestia au ajuns tocmai intr-o camera, numita "Camera Oculta", care era "plantata" la 260 m adancime sub Marea Piramida. Nu exista nicio alta cale de acces catre acea Camera decat cea prin tunelul virtual indigo. Tunelul virtual indigo, este descris ca fiind unul special. In primul rand termenul de "virtual", ar trebui sa ne ridice multe semne de intrebare, pentru ca el, exista, cand este activat, te poti deplasa efectiv prin el, dar dupa ce il deconectezi din Bucegi, el dispare pur si simplu. Dupa ce echipa stiintifica americana, a reusit sa seteze parametrii de acces in tunel, el imediat a luat forma fizica. Interesant mai este de adaugat faptul ca dupa ce dispare, cand reapare, revine la forma initiala, demonstrand in acelasi timp ca este o "memorie" care inregistreaza orice modificare. Chiar si pentru americani este greu de inteles cum au putut crea asa ceva, diferit fata de toate cele trei tuneluri. Se poate specula folosirea cristalelor de cuart sau a altor tipuri de cristale inca necunoscute, pentru ca stim bine, lumea antica si tot ce tine de aceste aspecte, aveau la baza, nimic altceva decat cristalele ori stiinta moderna a demonstrat ca ele desi sint niste fiinte vii, energia pe care o pot stoca si ulterior, genera, este imensa. In acea Camera Oculta, au descoperit un dispozitiv de calatorit in timp, la nivel de constiinta, nu cu corpul fizic. Alaturi de acest artefact, au mai fost descoperite sute de tablite, care proiectau holograme cu informatii din istoria omenirii (stiintifice, religioase, geologice, cosmologice etc.) O parte din ele au fost transferate in SUA pentru cercetari mult mai amanuntite. Plecarea in Bucegi ! Dimineaţa, când am coborât în sala de instructaj, am fost îndrumat spre helioportul de afară, unde lângă un elicopter de dimensiuni mari am văzut trei bărbaţi tineri care discutau. Alături erau câteva lăzi speciale de serviciu ale armatei, precum şi alte genţi, obiecte şi aparate a căror folosinţă nu am putut să o identific. Am înţeles că acela era echipamentul expediţiei în care trebuia să plecăm. După saluturile amabile pe care le-am schimbat, mi-am dat seama că doi dintre ei erau americani, iar cel de-al treilea era român. Un calcul simplu mi-a arătat că, dacă nu intervenea modificări, expediţia noastră avea să fie formată din cinci per¬soane, incluzându-mă pe mine şi pe Cezar, care era conducătorul ei. Unul dintre cei doi străini era ofiţer profesionist în Marina Americană, având gradul de locotenent; celălalt era un civil care mi s-a recomandat cu numele de Aiden şi, ca să fiu sincer, prezenţa lui m-a contrariat puţin. Era un tip de statură medie, cu părul şaten spre blond, dezordonat şi cu privirea neas¬tâmpărată; m-a frapat în special pentru că era destul de slab şi mai mereu agitat. Nu-i înţelegeam rolul în acea expediţie, dar bănuiam că voi primi ulterior unele lămuriri de la Cezar. A treia persoană era locotenentul Nicoară, ofiţer, care după câte am înţeles mai târziu era considerat unul dintre oamenii de bază ai acelui serviciu secret. Americanul s-a recomandat cu numele Trujo; făcuse parte, ca şi locotenentul Nicoară, din coman¬doul primei expediţii prin tunel, care avusese loc cu doi ani înainte. Avea origini mexicane şi, pentru că stăpâ-neam bine limba spaniolă, i-am dat câteva replici în limba lui natală. Aceasta 1-a surprins în mod plăcut şi atmosfera a devenit imediat foarte prietenoasă. Între timp, pilotul elicopterului venise cu nişte foi în mână din direcţia birourilor unde se afla şi Cezar, răsfoindu-le cu atenţie şi notând ceva. S-a urcat în aparatul de zbor şi curând am auzit primele mişcări ale rotorului, semn că mai era puţin timp până la decolare. Am văzut sosind patru soldaţi care au încărcat echipa¬mentul în cala încăpătoare a elicopterului, iar noi am urcat în compartimentul din spatele pilotului, pentru a ne feri de curentul puternic de aer care începuse deja să se formeze. Zgomotul devenise destul de puternic, astfel încât nu ne mai puteam auzi decât ţipând unii la alţii. De aceea am preferat să aşteptăm tăcuţi venirea lui Cezar. După aproximativ două minute l-am văzut ieşind grăbit pe uşa clădirii în care îşi avea biroul, îndreptându-se spre elicopter. înalt, foarte bine făcut, inspira o senzaţie de extraordinară siguranţă şi stăpânire de sine. Am simţit atunci un val de afecţiune cum îmi inundă sufletul şi l-am îndreptat cu toată recunoştinţa către el. Eram conştient de faptul că des¬tinul mă legase prin nişte fire tainice de acest om şi eram decis să-1 ascult şi să-1 urmez oriunde mi-ar fi su¬gerat el. O experienţă de câţiva ani mi-a arătat cu pri¬sosinţă că era una dintre cele mai înţelepte persoane, iar probitatea, sinceritatea şi bunele lui intenţii făceau ca el să se bucure de cea mai mare încredere din partea celorlalţi. Toate aceste calităţi erau dublate de o forţă subtilă extraordinară, care putea fi sesizată aproape imediat atunci când el se afla în preajmă. Adeseori m-am întrebat cum a fost posibil să ajungă singur la acest nivel de evoluţie spirituală şi de înţelegere a unor fine aspecte ale societăţii. Din cele ce îmi erau deja cunoscute, puteam să intuiesc faptul că aceasta s-a datorat în mare parte unor merite deosebite pe care el le-a dobândit în alte existenţe, acum fiind relativ uşor să progreseze destul de repede. Totuşi, aşa cum mi-a mărturisit odată, cheia succesului a fost mai ales perseverenţa în practica pe care şi-a impus-o, fără a se lăsa descurajat de insuccese. Atunci când totuşi simţea că apar astfel de gânduri, mi-a spus că nu se abandona niciodată lor, ci lupta şi mai mult pentru a-şi întări voinţa, concentrarea şi aspiraţia de a reuşi. Cel mai important aspect pe care mi 1-a sublini¬at a fost însă acela că şi-a focalizat mereu către Dumnezeu toate forţele sale lăuntrice şi s-a raportat neîncetat la tot ceea ce era mai pur, mai fin şi mai înalt în fiinţa lui. Cuvintele pe care le-a rostit atunci mi-au rămas întipărite cu litere de foc în memorie, ca fiind cele mai semnificative: „Nu uita nicio clipă că în fiecare dintre noi este ascunsă atât înălţimea, cât şi profunzimea misterioasă a eternităţii, care ţi se va dezvălui imediat când vei avea viziunea reală a lucrurilor. Această idee m-a călăuzit mereu şi fără greş pe drumul corect, fără teama de a greşi. Şi îţi spun chiar mai mult decât atât: ea este singura care te poate face cu adevărat fericit." Îmi aduc aminte că, în neştiinţa mea, l-am întrebat atunci dacă nu cumva aces¬ta este totuşi apanajul doar al unor fiinţe alese şi foarte deosebite. Cezar mi-a explicat cu răbdare că aceasta reprezintă o idee profund greşită, care nu face decât să limiteze accesul omului la starea de fericire eternă spre care el tinde. „Fiecare fiinţă umană există, printre altele, pentru a îndeplini o funcţie care îi este specifică. De cele mai multe ori, această funcţie nu este înţeleasă şi omul se pierde în hăţişul societăţii, uitând care este motivul principal pentru care el se află în viaţă. Cei care nu caută să cunoască într-adevăr cine sunt ei în realitate, se ,sinucid' în felul acesta în fiecare clipă. Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu, care este unic, decât dacă tu însuţi eşti dintr-o singură şi unică realitate. Pentru aceasta, fiecare dintre noi trebuie să devină una cu sine însuşi, adică să se contopească în inimă chiar cu şinele său. Toate celelalte care se petrec în lume şi în viaţă sunt doar aspecte secundare." Mărturisesc că nu înţelesesem prea bine la acea vreme semnificaţia vorbelor lui, dar intuiam că în spatele lor se află totuşi un adevăr profund şi inson¬dabil cu mijloacele comune de percepţie sau analiză. Acum însă orizontul meu spiritual se lărgise conside¬rabil şi eram capabil să realizez, cel puţin teoretic, fap¬tul că aceasta era singura direcţie corectă pe care omul ar trebui sa meargă pentru a-şi echilibra viaţa şi a-şi găsi adevărata fericire, care este lăuntrică. Profund cufundat în aceste amintiri şi reflecţii per¬sonale, am realizat cu întârziere că Cezar ajunsese lângă elicopter şi că îi făcuse semn pilotului să decoleze. S-a aşezat lângă mine şi mi-a înmânat o pereche de căşti speciale, antifonate, făcându-mi semn să mi le pun la urechi. Îşi puse şi el o pereche şi ime¬diat i-am putut auzi vocea, foarte clară pe fundalul zgo¬motului provocat de elicopter. Căştile erau special con¬cepute pentru aşa ceva, având inclus un sistem intern de radio-amplificare cu o mică antenă. Cezar mi-a expli¬cat că făceau parte din dotarea americană care ne-a fost oferită, în baza parteneriatului încheiat cu doi ani în urmă. Acum puteam să vorbesc foarte simplu la braţul cu un microfon sensibil care îmi era lipit de zona gâtului, şi puteam folosi perioada de zbor pentru a afla de la Cezar unele detalii cu privire la expediţia noastră. Conform protocolului strict, nu fusesem înştiinţat despre nimic până în acel moment. Mai întâi am aflat că Aiden este un expert, de fapt un geniu în domeniul computerelor şi mai ales al decriptărilor. Era angajatul permanent al Pentagonului şi viaţa lui se desfăşura exclusiv între zidurile şi pereţii diferitelor baze secrete de pe întreg cuprinsul globului, acolo unde interesele militare şi economice ale Statelor Unite o cereau. Eram uluit că această fiinţă umană putea să reziste la un asemenea ritm de viaţă şi mai ales în asemenea condiţii, dar privindu-1 mai atent am realizat că ea însăşi trăia parcă într-un univers aparte, cunoscut doar ei. — A fost trimis de Pentagon pentru această misi¬une, în care trebuie făcute anumite măsurători spe¬ciale şi analize computerizate foarte complicate, ne-a lămurit Cezar. Ni s-a spus că este cea mai potrivită per-soană pentru a realiza aceasta. Ceilalţi doi sunt pentru asigurarea deplasării în cele mai bune condiţii şi pen¬tru situaţii neprevăzute. — Şi eu ce rol am aici? am întrebat cu o anumită legitimitate şi în acelaşi timp destul de mirat. — Oficial, în fişa deplasării te afli pe postul de con¬sultant pe probleme ezoterice şi aceasta nu e chiar departe de adevăr, ţinând cont de aportul tău în con¬tactarea doctorului Xien. În realitate însă am profitat de situaţia special creată pentru a cere prezenţa ta în echipă. Ştiu că aceasta te va ajuta mult în cele ce vei scrie şi crede-mă că vei fi foarte impresionat. După câteva ezitări „guvernamentale", am primit în cele din urmă aprobarea de la eşalonul superior. În fine, ţi-am spus că de fapt lucrurile sunt mult mai complicate, dar nu voi intra în detalii. Sosise momentul în care pentru prima dată aveam să pătrund în zona care îmi fusese interzisă până atunci. M-am îndreptat împreună cu Aiden spre gura tunelului din stânga. Pe măsură ce mă apropiam de pătratul mare auriu pe suprafaţa căruia se ridica domul cu fanta de proiecţie holografică a imaginilor din trecutul omenirii, simţeam din ce în ce mai mult cum mi se pune un nod în gât de emoţie. Am încercat să mă stăpânesc, îmbărbătându-mă la gândul că în acea expe¬diţie aveam să fiu însoţit mereu de Cezar, despre care ştiam că avea experienţa şi înţelepciunea necesară pen¬tru a rezolva chiar şi cele mai dificile situaţii. Cu toate acestea, privind gura uriaşă a tunelului, care era luminată discret în interior de o lumină verde deschis, pu¬terile parcă mă părăseau şi în picioare îmi apăruse o stranie senzaţie de slăbiciune. Persoana de la consola de comandă din dreptul tunelului îi transmitea lui Cezar, care se afla la intrarea în marea cavitate subte¬rană supraveghind transportul ultimelor bagaje, unele date tehnice oarecum lipsite de înţeles pentru mine. Curând însă mi-am dat seama că ofiţerul american vor¬bea despre intensitatea unui câmp de deformare spaţio-temporală şi aceasta m-a pus într-adevăr pe gân¬duri. Am înaintat până la marginea de intrare în tunel, fiind prima dată când aveam accesul liber aici. Impresia cavităţii uriaşe în peretele muntelui era extra¬ordinară; aveam impresia că ameţesc, era ca şi cum o forţă enormă emana tainic din interiorul tunelului. Pentru a mai diminua din acest prim şoc, am privit înapoi spre sala gigantică, însă atenţia mi-a fost atrasă de o modificare a imaginii holografice din faţa consolei la care se afla ofiţerul american. Aceasta înfăţişa ima¬ginea din interiorul unei galerii şi mi-am dat seama imediat că era vorba despre tunelul prin care urma să călătorim. În interiorul galeriei puteam să observ un fel de „perdea" semitransparentă care vibra din ce în ce mai repede, luând forma unei pâlnii, având vârful paralel cu direcţia tunelului. În cele din urmă „pâlnia" s-a stabilizat, dar aspectul ei general sugera o pulsaţie rapidă. Apoi, brusc, distorsiunea a dispărut şi în spatele ei a apărut prelungirea tunelului. — Şi pentru noi a fost o mare surpriză, mi-a confir¬mat Cezar uluirea. Imaginează-ţi ce miraţi am fost atunci când, pătrunzând în tunel pentru prima dată, am văzut că după cincisprezece metri el se întunecă brusc; chiar luminată puternic, „suprafaţa" neagră nu ne dădea nicio informaţie. Era un fel de „cod" pentru a pătrunde mai departe. De altfel, nu se putea ajunge nici la ea, datorită unei bariere energetice aflate la mică distanţă în faţă. Soluţia am primit-o însă repede, activând comenzile de pe consolă. Imaginile ne-au ară¬tat cum să setăm parametrii de acces. Apoi echipa ştiinţifică a înţeles repede că era vorba despre o distor¬siune spaţială generată în mod artificial. Normal, ne-am întrebat cu toţii de ce era necesar aşa ceva, dacă tot am ajuns până aici. Abia după un anumit timp s-a realizat faptul că cei care au construit acest ansamblu din interiorul muntelui foloseau o tehnică de călătorie prin tuneluri care ne este şi acum necunoscută. În spatele distorsiunii se află un sistem geometric de cristale de cuarţ extrem de pure, încastrate în materi¬alul izolator al tunelurilor. Vino să-ţi arăt. Şi spunând acestea, Cezar porni înaintea mea prin tunel. Am inspirat adânc şi am păşit şi eu în interiorul lui. Am privit cu atenţie pereţii foarte înalţi şi boltiţi, care erau perfect finisaţi. Cred că lăţimea tunelului era de aproximativ şapte metri, iar înălţimea lui de zece metri. Materialul care tapeta pereţii părea asemănător cu cel din Marea Galerie, însă am observat că era mai lucios, iar culoarea sa era verzuie, fosforescentă. Dacă priveam direct materialul, aproape că nu puteam să-i observ detaliile; strălucea într-un fel aparte, făcând să „alunece" cumva privirea. Şovăitor, l-am urmat îndeaproape pe Cezar. Tunelul mergea în linie dreaptă cam şapte-opt metri, apoi urma o curbă spre stânga destul de strânsă, după care am văzut că el se întindea în faţă fără nicio altă deviere. Senzaţia pe care am încercat-o atunci m-a tulburat profund. Tunelul uriaş căpăta o altă culoare cam după opt-nouă metri de la curbură, devenind indigo-fosforescent. Apoi, mult mai în faţă, poate după câteva sute de metri, el se curba lin spre în jos, coborând în scoarţa terestră până când raza de curbură a devenit prea mare şi nu mai puteam să urmăresc traseul. Totul crea o asemenea senzaţie intensă de mister nepământean, încât aproape nimeni nu mai vorbea. Ultimele bagaje erau aduse şi aranjate de câţiva militari în trei vehicule cu o formă aparte, care mi-au atras imediat atenţia. Însă chiar atunci, Cezar a început să-mi explice, arătându-mi zona de pe lateralele tunelului: — Distorsiunea spaţială intervine cam în acest loc, îmi spuse el şi îmi indică o linie imaginară de la care vedeam că încep, ca nişte şanţuri săpate în materialul special, nişte modele geometrice în formă de romb. În adânciturile respective erau nişte locaşuri spe¬ciale în care se aflau încastrate mai multe cristale mari, de culori diferite, dar foarte pure. Am sesizat că atât dispunerea lor pe marginile tunelului, cât şi formele geometrice în care erau încastrate erau perfect simetrice. După aprecierea mea, acest aranjament se întindea pe o lungime de aproximativ cinci metri şi el se afla exact în dreptul zonei de tranziţie de la culoarea verde pal a tunelului, la cea indigo fosforescent. M-am apropiat de cristale şi le-am privit cu atenţie. Erau egale ca mărime şi măsurau cam jumătate de metru înălţime şi doar vreo zece centimetri în lăţime. La vârf, ele se terminau într-o formă de tetraedru şi erau atât de pure, încât la cele de culoare galben pal aproape că puteam să văd prin ele. Am numărat câte douăsprezece cristale de fiecare parte şi am remarcat că deasupra lor, cam la jumătatea fiecărui perete lateral al tunelului, exista un şanţ, cu o lăţime de aproxi¬mativ cinci-şase centimetri, pe lungimea modelului format de cristale. — În mod sigur, aici a existat ceva, poate un dispo¬zitiv suplimentar, însă nu avem nicio dovadă, nicio informaţie despre aceasta, a continuat Cezar să-mi explice. Este evident că reprezintă o zonă critică şi probabil că ea era folosită la propulsia prin tunel a acelor fiinţe care au construit ansamblul. Aiden, care între timp se apropiase de noi, a spus: — Configuraţia cristalelor îmi evocă un tip special de legătură atomică. Cred că ei foloseau altă metodă pentru deplasare decât cea clasică pe care o vom abor¬da noi. Cezar 1-a aprobat: — E adevărat, asta rezultă indirect şi din proiecţi¬ile holografice pe care ni le-au pus la dispoziţie, însă nicio imagine nu ne înfăţişează clar cum se petrecea aceasta. Nu înţeleg nici eu de ce s-au ocultat atât de mult. Oricum, distorsiunea spaţială avea un rol foarte important în acel proces, însă ei au creat pentru noi tunelul fizic. — Da, e o tehnologie colosală, a intervenit Aiden în timp ce se uita cu atenţie la cristale. Aproape sigur recurgeau la un gen de teleportare sau cel puţin la călă¬toria în plan paralel. Probabil au considerat prea difi¬cil de explicat aceasta prin proiecţie holografică sau pur şi simplu poate că structura noastră psiho-fiziologică nu este încă adaptată şi potrivită pentru aşa ceva. — Şi ne-au lăsat în schimb proiecţia fizică a tunelu¬lui, am concluzionat eu. Aiden era puţin sceptic. — Dacă e aşa, atunci care ar mai fi fost rostul distorsiunii spaţiale? Este evident că au undeva pe aici, poate în subteran, o sursă extraordinară de energie. Eu cred că odată cu stabilizarea distorsiunii, dimensi¬unea fizică a tunelului apare oarecum „alterată"; mergem prin tunel de aici înainte, dar cu toate acestea suntem, într-un fel, „pe lângă materie". În mod nor¬mal, la celălalt capăt ar trebui să fie un „convertor" analog cu cel de aici, adăugă el cu o voce mai slabă. — Aşa este, spuse Cezar zâmbind. Echipa ştiinţifică a confirmat stranietatea tunelului indigo, în sensul că el are o consistenţă fizică, dar cu toate acestea nu trece efectiv prin pământ; e mai mult o replică „virtuală", dar perfect viabilă pentru călătorie. Nu înţelegem cum este posibil acest lucru, deşi ne slujim de el. Sunt încă multe enigme pe care nu le putem rezolva. De pildă, această situaţie este valabilă doar pentru acest tunel, care conduce sub platoul Gizeh, de lângă Cairo. Celelalte două tuneluri sunt săpate efectiv prin pământ către destinaţiile lor. Un ofiţer român veni atunci lângă noi şi îi raportă lui Cezar că totul a fost încărcat în vehicule. Cezar ne-a spus să ne pregătim de plecare, în timp ce el merse din nou în Sala Proiecţiilor pentru a da ultimele dispoziţii. M-am apropiat curios de cele trei maşini; erau mai mari decât vehiculele electrice cu care ne-am deplasat prin Marea Galerie şi aveau o altă formă, foarte aerodinamică. Spre deosebire de primele, aces¬tea aveau interiorul acoperit, iar în partea din spate erau plasate bagajele. Funcţionau tot pe bază de motoare electrice, însă acestea erau foarte puternice şi performante, ne-a asigurat Aiden, care cunoştea foarte bine tehnologia implicată în construcţia lor. Cele trei vehicule erau aşezate în coloană, înaintea zonei cristalelor, şi semănau cu maşinile de cursă: botul lor era ascuţit şi foarte jos, în timp ce partea din spate era mult ridicată, în special pentru a permite depozitarea bagajelor. Mi s-a explicat că această formă a vehiculului a fost proiectată de americani, imediat după ce a fost efectuată descoperirea complexului sub-teran din Bucegi, pentru a fi perfect adaptată condiţi¬ilor de deplasare prin tunel. Autovehiculul electric con¬stituia deja la acea vreme o premieră secretă a tehnolo¬giei militare americane, fiind folosit în alt scop. Dar cu adaptarea care a fost realizată, el este considerat acum cel mai performant mijloc de deplasare silenţioasă şi rapidă prin tunelurile subterane care pornesc din locaţia subterană din Bucegi. Caroseria era din fibră de carbon, iar pe partea din faţă exista o fantă destul de lată, având o cutie în spatele ei, care făcea corp comun cu caroseria. — Este sistemul laser de ghidare, mi-a explicat locotenentul Trujo, intuind nedumerirea mea. Deoa¬rece suprafaţa este foarte lină şi fără denivelări, deplasarea poate fi în mare parte automatizată, per¬miţând să te odihneşti. Maşina este dotată cu pilot automat şi are implementat un computer de bord foarte puternic, care efectuează calculele pe baza infor-maţiilor primite. În partea de sus, la mijloc, erau dispuse câte două proiectoare de lumină; deşi tunelul oferea propria lui luminozitate şi deşi în cea mai mare parte vehiculul cir¬cula pe pilot automat, totuşi mi s-a spus că experienţa călătoriei de acum doi ani a impus necesitatea mon¬tării acelor proiectoare de lumină albă. Intre timp, Cezar revenise lângă noi şi, prinzând din zbor subiec¬tul discuţiei, îmi oferi următoarele lămuriri: — Acesta este un tunel foarte special. Lumina indi¬go creează în timp o stare de dedublare mentală, ceva asemănător cu momentul trecerii de la veghe la somn. Relaxarea psihică este prea mare şi atenţia tinde să devină receptivă mai ales către aspectele esenţiale ale existenţei. Cred că îţi dai seama că nu ne puteam per¬mite ca cei din echipă să-şi piardă vigilenţa. Au existat mici incidente, ce-i drept, minore, dar era clar că tre¬buia să modificăm ceva. Spunând acestea, Cezar a dat semnalul de plecare. Distribuţia echipei noastre în vehicule era aceeaşi: eu cu Cezar în vehiculul din faţă, apoi urma Trujo şi cu Aiden şi, la sfârşit, locotenentul Nicoară. Ne-am luat rămas bun de la cei din Sala Proiecţiilor şi s-a transmis semnalul plecării la intrarea din munte a galeriei. Emoţionat, m-am suit în vehicul lângă Cezar. Habi¬taclul arăta aproape ca bordul unui avion modern. Erau multe butoane, câteva display-uri mici şi o plat¬formă centrală cu un ecran mare şi complex prin struc¬tura datelor şi schemelor pe care le prezenta. Nu exista volan, ci acesta era înlocuit de o manşă de condus, la fel cu cea a avioanelor, doar că aceasta avea implemen¬tate pe ea nişte butoane pentru anumite comenzi. Atmosfera în interior era foarte plăcută. Afişajele aveau o culoare roşiatică-portocalie, iar în unele locuri mesajele aveau culoarea galbenă. De fapt, interiorul semăna mai mult cu o carlingă, deoarece accesul în vehicul se făcea prin ridicarea laterală a carcasei modu-lare. M-am aşezat comod în scaunul ergonomic, fiind surprins de spaţiul generos pe care îl aveam la dispo¬ziţie Mai multe cititi pe larg aici -> <a href=http://www.departamentul-zero.ro/misterioasa-calatorie-a-echipei-ro.... Acelasi informatii, ni se confirma si dintr-o alta lucrare extraordinara numita "Transformari Planetare 2012-2030", scrisa de Sal Rachele, iar la pag. 75 ni se vorbeste despre Mareata Civilizatie a Egiptului: "Thoth era o fiinta radiantă de lumina alb-albastră, un umanoid de culoare şi energie aşa cum ne puteţi vedea pe noi in tăramurile Înalte. A fost capabil sa-şi coboare gradat vibraţia, suficient de mult încât să comunice cu descendentii Atlantidei şi să-i Înveţe căile adevărului, colaborarii, armoniei şi ale matematicilor inalte. Aşa cum vor confirma multe dintre scrierile transmise prin "channel", Thoth a fost inginerul din spatele Marii Piramide. Acest dispozitiv servea mai multor scopuri, dar funcţiile sale principale erau de camera de inalţare şi controlor-reglalor. Thoth şi grupul său au avut un succes satisfăcător în lucrul cu urmaşii atlantilor in templele de iniţiere, in scopul accelerătii evoluţiei sufletului. Au fost construite multe cladiri de-a lungul malurilor Nilului. Din cei câteva mii de atlanti care se stabilisera in această zona, un procent semnificativ luat parte la activităţi legate de inăltare şi la iniţieri in Marea Piramidă. Pleiadienii de densitatea a 7-a au construit dispozitivul (n.ed. Marea Piramida) intr-un interval de timp de ordinul zilelor, folosind levitaţia şi tehnologia laser. Camerele subterane de sub Platoul Gizeh erau deja locuite de cei care se retrăsesera in subteran, in timpul conflagraliilor anterioare de pc Pământ. Pleiadienii, in colaborare cu aceste grupuri din subteran, au infiin!at Sala Inregistrarilor, la mai multe mii de picioare sub Marea Piramidă. Aceasta există astăzi in tărâmurile eterice mai Înalte ale Pamântului interior. Sfinxul a fost ridicat mai târziu de alt grup de egipteni, pentru a marca intrarea in portal. Marea Piramida a fost terminată aproximativ În anul 10.500 Î.Ch. Abia în ultimii 20 de ani oamenii voştri de ştiinta au inceput să dateze corect Marea Piramidă. Păna de curând se presupunea ca acest dispozitiv era in legătură cu alte piramide care au fost construite (folosind munca poporului egiptean) ca sa serveasca drept morminte pentru faraoni." P.S. Multe surse pot sa confirme acelasi lucruri, iar atunci cand multe surse confirma "un zvon", el nu mai este zvon, ci adevar !" width="231" height="395" />

Sala Inregistrarilor - aflata sub Marea Piramida din Egipt in legatura cu Sala Proiectiilor din Masivul Bucegi !

Sala Inregistrarilor de sub Marea Piramida din Egipt !

Imediat dupa Marea Descoperire din Masivul Bucegi, din august 2003, americanii pregateau deja o expeditie printr-unul dintre cele trei tuneluri ce pleaca din interiorul Masivului Bucegi. Expeditia a avut loc intre octombrie 2003 si iulie 2004, fiind formata din 16 oameni (6 americani si 10 romani). Dupa efectuarea expeditiei acestia au ajuns tocmai intr-o camera, numita "Camera Oculta", care era "plantata" la 260 m adancime sub Marea Piramida. Nu exista nicio alta cale de acces catre acea Camera decat cea prin tunelul virtual indigo.

Tunelul virtual indigo, este descris ca fiind unul special. In primul rand termenul de "virtual", ar trebui sa ne ridice multe semne de intrebare, pentru ca el, exista, cand este activat, te poti deplasa efectiv prin el, dar dupa ce il deconectezi din Bucegi, el dispare pur si simplu. Dupa ce echipa stiintifica americana, a reusit sa seteze parametrii de acces in tunel, el imediat a luat forma fizica. Interesant mai este de adaugat faptul ca dupa ce dispare, cand reapare, revine la forma initiala, demonstrand in acelasi timp ca este o "memorie" care inregistreaza orice modificare.

Chiar si pentru americani este greu de inteles cum au putut crea asa ceva, diferit fata de toate cele trei tuneluri. Se poate specula folosirea cristalelor de cuart sau a altor tipuri de cristale inca necunoscute, pentru ca stim bine, lumea antica si tot ce tine de aceste aspecte, aveau la baza, nimic altceva decat cristalele ori stiinta moderna a demonstrat ca ele desi sint niste fiinte vii, energia pe care o pot stoca si ulterior, genera, este imensa.

In acea Camera Oculta, au descoperit un dispozitiv de calatorit in timp, la nivel de constiinta, nu cu corpul fizic. Alaturi de acest artefact, au mai fost descoperite sute de tablite, care proiectau holograme cu informatii din istoria omenirii (stiintifice, religioase, geologice, cosmologice etc.) O parte din ele au fost transferate in SUA pentru cercetari mult mai amanuntite.

Plecarea in Bucegi !

Dimineaţa, când am coborât în sala de instructaj, am fost îndrumat spre helioportul de afară, unde lângă un elicopter de dimensiuni mari am văzut trei bărbaţi tineri care discutau. Alături erau câteva lăzi speciale de serviciu ale armatei, precum şi alte genţi, obiecte şi aparate a căror folosinţă nu am putut să o identific. Am înţeles că acela era echipamentul expediţiei în care trebuia să plecăm. După saluturile amabile pe care le-am schimbat, mi-am dat seama că doi dintre ei erau americani, iar cel de-al treilea era român. Un calcul simplu mi-a arătat că, dacă nu intervenea modificări, expediţia noastră avea să fie formată din cinci per¬soane, incluzându-mă pe mine şi pe Cezar, care era conducătorul ei. Unul dintre cei doi străini era ofiţer profesionist în Marina Americană, având gradul de locotenent; celălalt era un civil care mi s-a recomandat cu numele de Aiden şi, ca să fiu sincer, prezenţa lui m-a contrariat puţin. Era un tip de statură medie, cu părul şaten spre blond, dezordonat şi cu privirea neas¬tâmpărată; m-a frapat în special pentru că era destul de slab şi mai mereu agitat. Nu-i înţelegeam rolul în acea expediţie, dar bănuiam că voi primi ulterior unele lămuriri de la Cezar. A treia persoană era locotenentul Nicoară, ofiţer, care după câte am înţeles mai târziu era considerat unul dintre oamenii de bază ai acelui serviciu secret.

Americanul s-a recomandat cu numele Trujo; făcuse parte, ca şi locotenentul Nicoară, din coman¬doul primei expediţii prin tunel, care avusese loc cu doi ani înainte. Avea origini mexicane şi, pentru că stăpâ-neam bine limba spaniolă, i-am dat câteva replici în limba lui natală. Aceasta 1-a surprins în mod plăcut şi atmosfera a devenit imediat foarte prietenoasă.
Între timp, pilotul elicopterului venise cu nişte foi în mână din direcţia birourilor unde se afla şi Cezar, răsfoindu-le cu atenţie şi notând ceva. S-a urcat în aparatul de zbor şi curând am auzit primele mişcări ale rotorului, semn că mai era puţin timp până la decolare. Am văzut sosind patru soldaţi care au încărcat echipa¬mentul în cala încăpătoare a elicopterului, iar noi am urcat în compartimentul din spatele pilotului, pentru a ne feri de curentul puternic de aer care începuse deja să se formeze.

Zgomotul devenise destul de puternic, astfel încât nu ne mai puteam auzi decât ţipând unii la alţii. De aceea am preferat să aşteptăm tăcuţi venirea lui Cezar. După aproximativ două minute l-am văzut ieşind grăbit pe uşa clădirii în care îşi avea biroul, îndreptându-se spre elicopter. înalt, foarte bine făcut, inspira o senzaţie de extraordinară siguranţă şi stăpânire de sine. Am simţit atunci un val de afecţiune cum îmi inundă sufletul şi l-am îndreptat cu toată recunoştinţa către el. Eram conştient de faptul că des¬tinul mă legase prin nişte fire tainice de acest om şi eram decis să-1 ascult şi să-1 urmez oriunde mi-ar fi su¬gerat el. O experienţă de câţiva ani mi-a arătat cu pri¬sosinţă că era una dintre cele mai înţelepte persoane, iar probitatea, sinceritatea şi bunele lui intenţii făceau ca el să se bucure de cea mai mare încredere din partea celorlalţi. Toate aceste calităţi erau dublate de o forţă subtilă extraordinară, care putea fi sesizată aproape imediat atunci când el se afla în preajmă.

Adeseori m-am întrebat cum a fost posibil să ajungă singur la acest nivel de evoluţie spirituală şi de înţelegere a unor fine aspecte ale societăţii. Din cele ce îmi erau deja cunoscute, puteam să intuiesc faptul că aceasta s-a datorat în mare parte unor merite deosebite pe care el le-a dobândit în alte existenţe, acum fiind relativ uşor să progreseze destul de repede. Totuşi, aşa cum mi-a mărturisit odată, cheia succesului a fost mai ales perseverenţa în practica pe care şi-a impus-o, fără a se lăsa descurajat de insuccese. Atunci când totuşi simţea că apar astfel de gânduri, mi-a spus că nu se abandona niciodată lor, ci lupta şi mai mult pentru a-şi întări voinţa, concentrarea şi aspiraţia de a reuşi. Cel mai important aspect pe care mi 1-a sublini¬at a fost însă acela că şi-a focalizat mereu către Dumnezeu toate forţele sale lăuntrice şi s-a raportat neîncetat la tot ceea ce era mai pur, mai fin şi mai înalt în fiinţa lui.

Cuvintele pe care le-a rostit atunci mi-au rămas întipărite cu litere de foc în memorie, ca fiind cele mai semnificative: „Nu uita nicio clipă că în fiecare dintre noi este ascunsă atât înălţimea, cât şi profunzimea misterioasă a eternităţii, care ţi se va dezvălui imediat când vei avea viziunea reală a lucrurilor. Această idee m-a călăuzit mereu şi fără greş pe drumul corect, fără teama de a greşi. Şi îţi spun chiar mai mult decât atât: ea este singura care te poate face cu adevărat fericit." Îmi aduc aminte că, în neştiinţa mea, l-am întrebat atunci dacă nu cumva aces¬ta este totuşi apanajul doar al unor fiinţe alese şi foarte deosebite. Cezar mi-a explicat cu răbdare că aceasta reprezintă o idee profund greşită, care nu face decât să limiteze accesul omului la starea de fericire eternă spre care el tinde. „Fiecare fiinţă umană există, printre altele, pentru a îndeplini o funcţie care îi este specifică.

De cele mai multe ori, această funcţie nu este înţeleasă şi omul se pierde în hăţişul societăţii, uitând care este motivul principal pentru care el se află în viaţă. Cei care nu caută să cunoască într-adevăr cine sunt ei în realitate, se ,sinucid' în felul acesta în fiecare clipă. Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu, care este unic, decât dacă tu însuţi eşti dintr-o singură şi unică realitate. Pentru aceasta, fiecare dintre noi trebuie să devină una cu sine însuşi, adică să se contopească în inimă chiar cu şinele său. Toate celelalte care se petrec în lume şi în viaţă sunt doar aspecte secundare."

Mărturisesc că nu înţelesesem prea bine la acea vreme semnificaţia vorbelor lui, dar intuiam că în spatele lor se află totuşi un adevăr profund şi inson¬dabil cu mijloacele comune de percepţie sau analiză. Acum însă orizontul meu spiritual se lărgise conside¬rabil şi eram capabil să realizez, cel puţin teoretic, fap¬tul că aceasta era singura direcţie corectă pe care omul ar trebui sa meargă pentru a-şi echilibra viaţa şi a-şi găsi adevărata fericire, care este lăuntrică.
Profund cufundat în aceste amintiri şi reflecţii per¬sonale, am realizat cu întârziere că Cezar ajunsese lângă elicopter şi că îi făcuse semn pilotului să decoleze. S-a aşezat lângă mine şi mi-a înmânat o pereche de căşti speciale, antifonate, făcându-mi semn să mi le pun la urechi. Îşi puse şi el o pereche şi ime¬diat i-am putut auzi vocea, foarte clară pe fundalul zgo¬motului provocat de elicopter.

Căştile erau special con¬cepute pentru aşa ceva, având inclus un sistem intern de radio-amplificare cu o mică antenă. Cezar mi-a expli¬cat că făceau parte din dotarea americană care ne-a fost oferită, în baza parteneriatului încheiat cu doi ani în urmă. Acum puteam să vorbesc foarte simplu la braţul cu un microfon sensibil care îmi era lipit de zona gâtului, şi puteam folosi perioada de zbor pentru a afla de la Cezar unele detalii cu privire la expediţia noastră. Conform protocolului strict, nu fusesem înştiinţat despre nimic până în acel moment.

Mai întâi am aflat că Aiden este un expert, de fapt un geniu în domeniul computerelor şi mai ales al decriptărilor. Era angajatul permanent al Pentagonului şi viaţa lui se desfăşura exclusiv între zidurile şi pereţii diferitelor baze secrete de pe întreg cuprinsul globului, acolo unde interesele militare şi economice ale Statelor Unite o cereau. Eram uluit că această fiinţă umană putea să reziste la un asemenea ritm de viaţă şi mai ales în asemenea condiţii, dar privindu-1 mai atent am realizat că ea însăşi trăia parcă într-un univers aparte, cunoscut doar ei.

— A fost trimis de Pentagon pentru această misi¬une, în care trebuie făcute anumite măsurători spe¬ciale şi analize computerizate foarte complicate, ne-a lămurit Cezar. Ni s-a spus că este cea mai potrivită per-soană pentru a realiza aceasta. Ceilalţi doi sunt pentru asigurarea deplasării în cele mai bune condiţii şi pen¬tru situaţii neprevăzute.
— Şi eu ce rol am aici? am întrebat cu o anumită legitimitate şi în acelaşi timp destul de mirat.

— Oficial, în fişa deplasării te afli pe postul de con¬sultant pe probleme ezoterice şi aceasta nu e chiar departe de adevăr, ţinând cont de aportul tău în con¬tactarea doctorului Xien. În realitate însă am profitat de situaţia special creată pentru a cere prezenţa ta în echipă. Ştiu că aceasta te va ajuta mult în cele ce vei scrie şi crede-mă că vei fi foarte impresionat. După câteva ezitări „guvernamentale", am primit în cele din urmă aprobarea de la eşalonul superior. În fine, ţi-am spus că de fapt lucrurile sunt mult mai complicate, dar nu voi intra în detalii.

Sosise momentul în care pentru prima dată aveam să pătrund în zona care îmi fusese interzisă până atunci. M-am îndreptat împreună cu Aiden spre gura tunelului din stânga. Pe măsură ce mă apropiam de pătratul mare auriu pe suprafaţa căruia se ridica domul cu fanta de proiecţie holografică a imaginilor din trecutul omenirii, simţeam din ce în ce mai mult cum mi se pune un nod în gât de emoţie. Am încercat să mă stăpânesc, îmbărbătându-mă la gândul că în acea expe¬diţie aveam să fiu însoţit mereu de Cezar, despre care ştiam că avea experienţa şi înţelepciunea necesară pen¬tru a rezolva chiar şi cele mai dificile situaţii. Cu toate acestea, privind gura uriaşă a tunelului, care era luminată discret în interior de o lumină verde deschis, pu¬terile parcă mă părăseau şi în picioare îmi apăruse o stranie senzaţie de slăbiciune. Persoana de la consola de comandă din dreptul tunelului îi transmitea lui Cezar, care se afla la intrarea în marea cavitate subte¬rană supraveghind transportul ultimelor bagaje, unele date tehnice oarecum lipsite de înţeles pentru mine. Curând însă mi-am dat seama că ofiţerul american vor¬bea despre intensitatea unui câmp de deformare spaţio-temporală şi aceasta m-a pus într-adevăr pe gân¬duri. Am înaintat până la marginea de intrare în tunel, fiind prima dată când aveam accesul liber aici. Impresia cavităţii uriaşe în peretele muntelui era extra¬ordinară; aveam impresia că ameţesc, era ca şi cum o forţă enormă emana tainic din interiorul tunelului. Pentru a mai diminua din acest prim şoc, am privit înapoi spre sala gigantică, însă atenţia mi-a fost atrasă de o modificare a imaginii holografice din faţa consolei la care se afla ofiţerul american. Aceasta înfăţişa ima¬ginea din interiorul unei galerii şi mi-am dat seama imediat că era vorba despre tunelul prin care urma să călătorim. În interiorul galeriei puteam să observ un fel de „perdea" semitransparentă care vibra din ce în ce mai repede, luând forma unei pâlnii, având vârful paralel cu direcţia tunelului. În cele din urmă „pâlnia" s-a stabilizat, dar aspectul ei general sugera o pulsaţie rapidă. Apoi, brusc, distorsiunea a dispărut şi în spatele ei a apărut prelungirea tunelului.
— Şi pentru noi a fost o mare surpriză, mi-a confir¬mat Cezar uluirea. Imaginează-ţi ce miraţi am fost atunci când, pătrunzând în tunel pentru prima dată, am văzut că după cincisprezece metri el se întunecă brusc; chiar luminată puternic, „suprafaţa" neagră nu ne dădea nicio informaţie. Era un fel de „cod" pentru a pătrunde mai departe. De altfel, nu se putea ajunge nici la ea, datorită unei bariere energetice aflate la mică distanţă în faţă. Soluţia am primit-o însă repede, activând comenzile de pe consolă. Imaginile ne-au ară¬tat cum să setăm parametrii de acces. Apoi echipa ştiinţifică a înţeles repede că era vorba despre o distor¬siune spaţială generată în mod artificial. Normal, ne-am întrebat cu toţii de ce era necesar aşa ceva, dacă tot am ajuns până aici. Abia după un anumit timp s-a realizat faptul că cei care au construit acest ansamblu din interiorul muntelui foloseau o tehnică de călătorie prin tuneluri care ne este şi acum necunoscută. În spatele distorsiunii se află un sistem geometric de cristale de cuarţ extrem de pure, încastrate în materi¬alul izolator al tunelurilor. Vino să-ţi arăt.
Şi spunând acestea, Cezar porni înaintea mea prin tunel. Am inspirat adânc şi am păşit şi eu în interiorul lui. Am privit cu atenţie pereţii foarte înalţi şi boltiţi, care erau perfect finisaţi. Cred că lăţimea tunelului era de aproximativ şapte metri, iar înălţimea lui de zece metri. Materialul care tapeta pereţii părea asemănător cu cel din Marea Galerie, însă am observat că era mai lucios, iar culoarea sa era verzuie, fosforescentă. Dacă priveam direct materialul, aproape că nu puteam să-i observ detaliile; strălucea într-un fel aparte, făcând să „alunece" cumva privirea. Şovăitor, l-am urmat îndeaproape pe Cezar. Tunelul mergea în linie dreaptă cam şapte-opt metri, apoi urma o curbă spre stânga destul de strânsă, după care am văzut că el se întindea în faţă fără nicio altă deviere. Senzaţia pe care am încercat-o atunci m-a tulburat profund. Tunelul uriaş căpăta o altă culoare cam după opt-nouă metri de la curbură, devenind indigo-fosforescent. Apoi, mult mai în faţă, poate după câteva sute de metri, el se curba lin spre în jos, coborând în scoarţa terestră până când raza de curbură a devenit prea mare şi nu mai puteam să urmăresc traseul. Totul crea o asemenea senzaţie intensă de mister nepământean, încât aproape nimeni nu mai vorbea.
Ultimele bagaje erau aduse şi aranjate de câţiva militari în trei vehicule cu o formă aparte, care mi-au atras imediat atenţia. Însă chiar atunci, Cezar a început să-mi explice, arătându-mi zona de pe lateralele tunelului:
— Distorsiunea spaţială intervine cam în acest loc, îmi spuse el şi îmi indică o linie imaginară de la care vedeam că încep, ca nişte şanţuri săpate în materialul special, nişte modele geometrice în formă de romb.
În adânciturile respective erau nişte locaşuri spe¬ciale în care se aflau încastrate mai multe cristale mari, de culori diferite, dar foarte pure. Am sesizat că atât dispunerea lor pe marginile tunelului, cât şi formele geometrice în care erau încastrate erau perfect simetrice. După aprecierea mea, acest aranjament se întindea pe o lungime de aproximativ cinci metri şi el se afla exact în dreptul zonei de tranziţie de la culoarea verde pal a tunelului, la cea indigo fosforescent. M-am apropiat de cristale şi le-am privit cu atenţie. Erau egale ca mărime şi măsurau cam jumătate de metru înălţime şi doar vreo zece centimetri în lăţime. La vârf, ele se terminau într-o formă de tetraedru şi erau atât de pure, încât la cele de culoare galben pal aproape că puteam să văd prin ele. Am numărat câte douăsprezece cristale de fiecare parte şi am remarcat că deasupra lor, cam la jumătatea fiecărui perete lateral al tunelului, exista un şanţ, cu o lăţime de aproxi¬mativ cinci-şase centimetri, pe lungimea modelului format de cristale.
— În mod sigur, aici a existat ceva, poate un dispo¬zitiv suplimentar, însă nu avem nicio dovadă, nicio informaţie despre aceasta, a continuat Cezar să-mi explice. Este evident că reprezintă o zonă critică şi probabil că ea era folosită la propulsia prin tunel a acelor fiinţe care au construit ansamblul.
Aiden, care între timp se apropiase de noi, a spus:
— Configuraţia cristalelor îmi evocă un tip special de legătură atomică. Cred că ei foloseau altă metodă pentru deplasare decât cea clasică pe care o vom abor¬da noi.
Cezar 1-a aprobat: 
— E adevărat, asta rezultă indirect şi din proiecţi¬ile holografice pe care ni le-au pus la dispoziţie, însă nicio imagine nu ne înfăţişează clar cum se petrecea aceasta. Nu înţeleg nici eu de ce s-au ocultat atât de mult. Oricum, distorsiunea spaţială avea un rol foarte important în acel proces, însă ei au creat pentru noi tunelul fizic.
— Da, e o tehnologie colosală, a intervenit Aiden în timp ce se uita cu atenţie la cristale. Aproape sigur recurgeau la un gen de teleportare sau cel puţin la călă¬toria în plan paralel. Probabil au considerat prea difi¬cil de explicat aceasta prin proiecţie holografică sau pur şi simplu poate că structura noastră psiho-fiziologică nu este încă adaptată şi potrivită pentru aşa ceva.
— Şi ne-au lăsat în schimb proiecţia fizică a tunelu¬lui, am concluzionat eu.
Aiden era puţin sceptic.
— Dacă e aşa, atunci care ar mai fi fost rostul distorsiunii spaţiale? Este evident că au undeva pe aici, poate în subteran, o sursă extraordinară de energie. Eu cred că odată cu stabilizarea distorsiunii, dimensi¬unea fizică a tunelului apare oarecum „alterată"; mergem prin tunel de aici înainte, dar cu toate acestea suntem, într-un fel, „pe lângă materie". În mod nor¬mal, la celălalt capăt ar trebui să fie un „convertor" analog cu cel de aici, adăugă el cu o voce mai slabă.

— Aşa este, spuse Cezar zâmbind. Echipa ştiinţifică a confirmat stranietatea tunelului indigo, în sensul că el are o consistenţă fizică, dar cu toate acestea nu trece efectiv prin pământ; e mai mult o replică „virtuală", dar perfect viabilă pentru călătorie. Nu înţelegem cum este posibil acest lucru, deşi ne slujim de el. Sunt încă multe enigme pe care nu le putem rezolva. De pildă, această situaţie este valabilă doar pentru acest tunel, care conduce sub platoul Gizeh, de lângă Cairo. Celelalte două tuneluri sunt săpate efectiv prin pământ către destinaţiile lor.
Un ofiţer român veni atunci lângă noi şi îi raportă lui Cezar că totul a fost încărcat în vehicule.

Cezar ne-a spus să ne pregătim de plecare, în timp ce el merse din nou în Sala Proiecţiilor pentru a da ultimele dispoziţii. M-am apropiat curios de cele trei maşini; erau mai mari decât vehiculele electrice cu care ne-am deplasat prin Marea Galerie şi aveau o altă formă, foarte aerodinamică. Spre deosebire de primele, aces¬tea aveau interiorul acoperit, iar în partea din spate erau plasate bagajele. Funcţionau tot pe bază de motoare electrice, însă acestea erau foarte puternice şi performante, ne-a asigurat Aiden, care cunoştea foarte bine tehnologia implicată în construcţia lor.
Cele trei vehicule erau aşezate în coloană, înaintea zonei cristalelor, şi semănau cu maşinile de cursă: botul lor era ascuţit şi foarte jos, în timp ce partea din spate era mult ridicată, în special pentru a permite depozitarea bagajelor.

Mi s-a explicat că această formă a vehiculului a fost proiectată de americani, imediat după ce a fost efectuată descoperirea complexului sub-teran din Bucegi, pentru a fi perfect adaptată condiţi¬ilor de deplasare prin tunel. Autovehiculul electric con¬stituia deja la acea vreme o premieră secretă a tehnolo¬giei militare americane, fiind folosit în alt scop. Dar cu adaptarea care a fost realizată, el este considerat acum cel mai performant mijloc de deplasare silenţioasă şi rapidă prin tunelurile subterane care pornesc din locaţia subterană din Bucegi. Caroseria era din fibră de carbon, iar pe partea din faţă exista o fantă destul de lată, având o cutie în spatele ei, care făcea corp comun cu caroseria.

— Este sistemul laser de ghidare, mi-a explicat locotenentul Trujo, intuind nedumerirea mea. Deoa¬rece suprafaţa este foarte lină şi fără denivelări, deplasarea poate fi în mare parte automatizată, per¬miţând să te odihneşti. Maşina este dotată cu pilot automat şi are implementat un computer de bord foarte puternic, care efectuează calculele pe baza infor-maţiilor primite.
În partea de sus, la mijloc, erau dispuse câte două proiectoare de lumină; deşi tunelul oferea propria lui luminozitate şi deşi în cea mai mare parte vehiculul cir¬cula pe pilot automat, totuşi mi s-a spus că experienţa călătoriei de acum doi ani a impus necesitatea mon¬tării acelor proiectoare de lumină albă. Intre timp, Cezar revenise lângă noi şi, prinzând din zbor subiec¬tul discuţiei, îmi oferi următoarele lămuriri:
— Acesta este un tunel foarte special. Lumina indi¬go creează în timp o stare de dedublare mentală, ceva asemănător cu momentul trecerii de la veghe la somn. Relaxarea psihică este prea mare şi atenţia tinde să devină receptivă mai ales către aspectele esenţiale ale existenţei. Cred că îţi dai seama că nu ne puteam per¬mite ca cei din echipă să-şi piardă vigilenţa. Au existat mici incidente, ce-i drept, minore, dar era clar că tre¬buia să modificăm ceva.

Spunând acestea, Cezar a dat semnalul de plecare. Distribuţia echipei noastre în vehicule era aceeaşi: eu cu Cezar în vehiculul din faţă, apoi urma Trujo şi cu Aiden şi, la sfârşit, locotenentul Nicoară. Ne-am luat rămas bun de la cei din Sala Proiecţiilor şi s-a transmis semnalul plecării la intrarea din munte a galeriei. Emoţionat, m-am suit în vehicul lângă Cezar. Habi¬taclul arăta aproape ca bordul unui avion modern.
Erau multe butoane, câteva display-uri mici şi o plat¬formă centrală cu un ecran mare şi complex prin struc¬tura datelor şi schemelor pe care le prezenta. Nu exista volan, ci acesta era înlocuit de o manşă de condus, la fel cu cea a avioanelor, doar că aceasta avea implemen¬tate pe ea nişte butoane pentru anumite comenzi. Atmosfera în interior era foarte plăcută. Afişajele aveau o culoare roşiatică-portocalie, iar în unele locuri mesajele aveau culoarea galbenă. De fapt, interiorul semăna mai mult cu o carlingă, deoarece accesul în vehicul se făcea prin ridicarea laterală a carcasei modu-lare. M-am aşezat comod în scaunul ergonomic, fiind surprins de spaţiul generos pe care îl aveam la dispo¬ziţie

Mai multe cititi pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/misterioasa-calatorie-a-ec….

Acelasi informatii, ni se confirma si dintr-o alta lucrare extraordinara numita "Transformari Planetare 2012-2030", scrisa de Sal Rachele, iar la pag. 75 ni se vorbeste despre Mareata Civilizatie a Egiptului:

"Thoth era o fiinta radiantă de lumina alb-albastră, un umanoid de culoare şi energie aşa cum ne puteţi vedea pe noi in tăramurile Înalte. A fost capabil sa-şi coboare gradat vibraţia, suficient de mult încât să comunice cu descendentii Atlantidei şi să-i Înveţe căile adevărului, colaborarii, armoniei şi ale matematicilor inalte. Aşa cum vor confirma multe dintre scrierile transmise prin "channel", Thoth a fost inginerul din spatele Marii Piramide. Acest dispozitiv servea mai multor scopuri, dar funcţiile sale principale erau de camera de inalţare şi controlor-reglalor.

Thoth şi grupul său au avut un succes satisfăcător în lucrul cu urmaşii
atlantilor in templele de iniţiere, in scopul accelerătii evoluţiei sufletului. Au fost construite multe cladiri de-a lungul malurilor Nilului. Din cei câteva mii de atlanti care se stabilisera in această zona, un procent semnificativ luat parte la activităţi legate de inăltare şi la iniţieri in Marea Piramidă. Pleiadienii de densitatea a 7-a au construit dispozitivul (n.ed. Marea Piramida) intr-un interval de timp de ordinul zilelor, folosind levitaţia şi tehnologia laser.

Camerele subterane de sub Platoul Gizeh erau deja locuite de cei care se
retrăsesera in subteran, in timpul conflagraliilor anterioare de pc Pământ. Pleiadienii, in colaborare cu aceste grupuri din subteran, au infiin!at Sala Inregistrarilor, la mai multe mii de picioare sub Marea Piramidă. Aceasta există astăzi in tărâmurile eterice mai Înalte ale Pamântului interior. Sfinxul a fost ridicat mai târziu de alt grup de egipteni, pentru a marca intrarea in portal. Marea Piramida a fost terminată aproximativ În anul 10.500 Î.Ch.

Abia în ultimii 20 de ani oamenii voştri de ştiinta au inceput să dateze corect Marea Piramidă. Păna de curând se presupunea ca acest dispozitiv era in legătură cu alte piramide care au fost construite (folosind munca
poporului egiptean) ca sa serveasca drept morminte pentru faraoni."

P.S. Multe surse pot sa confirme acelasi lucruri, iar atunci cand multe surse confirma "un zvon", el nu mai este zvon, ci adevar !

Vizualizări: 749

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 27, 2015 la 4:49pm



joi, 26 februarie 2015

Cea mai veche aşezare umană din Europa a fost descoperită în România. Locuitorii erau adevăraţi uriaşi: aveau peste 1.90 înălțime


Cercetările arheologice desfăşurate pe parcursul a patru decenii au dus la descoperirea celei mai vechi aşezări umane stabile din Europa (de acum circa 9.000 de ani) la Schela Cladovei, un cartier de la marginea municipiului Drobeta Turnu Severin.


Descoperirile iniţiale de la Schela Cladovei au fost făcute în anii 60, mai exact în anii 1964-1965, când un colectiv de cercetare care trebuia să verifice această zonă din Regiunea Porţilor de Fier a găsit aici material arheologic, care la momentul respectiv era reprezentat doar descoperiri de factură neolitică.
În urma săpăturilor efectuate ceva mai târziu, începând din 1965-1966, s-au descoperit şi artefacte mai vechi dintr-o perioadă anterioară neoloticului; este vorba de epipaleolitic sau, după părerea altor specilişti, mezolitic, al căror vechime se ridică undeva la 10.000-11.000 de ani, ceea ce s-a confirmat într-o oarecare măsură şi printr-o serie de analize cu carbon 14, realizate pe o serie de materiale organice prelevate de acolo din aşezarea de la Schela Cladovei.

„Şi după cum este cunoscut faptul că aceste analize cu carbon 14 reprezintă pentru perioada preistorică cele mai importante metode prin care se poate data, atunci majoritatea specialiştilor au fost de acord că aşezarea de la Schela Cladovei este printre cele mai vechi aşezări umane din Europa, dacă nu cea mai veche, în sensul de aşezare stabilă. Adică este vorba despre o aşezare unde o comunitate umană şi-a întemeiat primele locuinţe, locuinţe care au şi fost descoperite în urma cercetărilor efectuate în perioada următoare fiindcă începând cu anii 60 şi până în zilele noastre aproape an de an, cu excepţia câtorva campanii, la Schela Cladovei s-au făcut săpături”, spune Marin Neagoe Iulian, muzeograf la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.


Lucrările coordonate de profesorul Boroneanţ

boroneantÎncă de la debutul acestor săpături, lucrările au fost coordonate de un reprezentat al Institului de Arheologie din Bucureşti. Este vorba de renumitul arheolog Vasile Boroneanţ, doctor în istorie, iar după anul 2000, continuate de asemenea, de un alt reprezentat al Institului şi apoi de fiica domnului profesor Boroneanţ, de Adina Boroneanţ, în parteneriat cu Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.


Prestigioasa instituţie muzeală din Drobeta Turnu Severin colaborează, de altfel, de mulţi ani cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti în ceea ce priveşte şantierul arheologic de la Schela Cladovei şi nu numai.


„Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» este partenerul nostru la şantierele importante din judeţul Mehedinţi. În primul rând colaborăm de foarte mult timp pentru a realiza cercetarea de la amfiteatrul roman, dar în acelaşi timp suntem colaboratorii dumnelor şi în ceea ce priveşte cercetarea de la Schela Cladovei cu cea mai veche aşezare omenească din Europa. Evident că este o cercetare care neinteresează pentru că se desfăşoară pe teritoriul judeţului Mehedinţi, dar este un bun câştigat la nivel european. De aceea, universităţile şi instituţiile de profil sunt interesate şi cred că în măsura în care lucrările de cercetare vor avansa vor atrage atenţia şi altor prestigioase instituţii”, spune Doiniţa Chircu, managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin.


Parteneriat româno-britanic


După o primă campanie de săpături în 1965, cercetările au fost reluate în 1967 şi 1968. Odată cu avansarea lucrărilor la barajul de la Porţile de Fier, eroziunea malului s-a accentuat. Caracterul urgent al săpăturiilor de salvare din alte aşezări din amonte (care urmau să fie acoperite total de ape) şi fondurile limitate au dus la întreruperea cercetărilor până în 1982. De atunci şi până în 1997 cercetările au continuat în fiecare an, fiind reluate în 2001-2002 şi din nou din 2006 în cadrul unui proiect comun de cercetare româno-britanic, având ca parteneri Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, Universitatea din Edinburgh şi Muzeul Regional Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin.


Cultura Schela Cladovei – Lepenski Vir


schela 2


Zona care a supravieţuit din situl arheologic Schela Cladovei- punct Canton (km 854) este localizată pe prima terasă a Dunării, la o înălţime de 2-4 m faţă de nivelul actual al fluviului, spre ieşirea în direcţia Orşova din municipiul Drobeta Turnu Severin. Tradiţional, se consideră că situl arheologic se întindea pe o lungime de circa 1 km, între fostul canton de cale ferată 1 şi o staţie de pompare a apei. La construcţia celor două hidrocentrale, Porţile de Fier I şi II, situl a fost puternic afectat, creşterea nivelului apei distrugând o mare parte din el.


„Evident că asemenea descoperiri nu se rezumă doar la acest punct, adică doar la cartierul municipiului Drobeta Turnu Severin, sunt mult mai multe aşezări, localităţi pe Dunăre, unde au mai fost descoperite vestigii ale acestor culturi. După descoperirile din anii 60, atât pentru descoperirile de la noi, cât şi de pe malul drept al Dunării, din Serbia, această manifestare cultură a primit denumirea de Cultura Schela Cladovei – Lepenski Vir, după numele celor două aşezări eponime din România, respectiv Serbia”, mai spune muzeograful Marin Neagoe.


Descoperiri aparţinând acestei manifestări culturale au mai fost înregistrate fie aici în zona Porţilor de Fier la Icoana, la Răzvrata, fie ceva mai jos la Ostrovul Corbului, la Ostrovul Mare, unde, de asemenea, s-au făcut cercetări în perioada construirii celor două hidrocentrale, Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II.


„Din nefericire, foarte multe situri au fost distruse în urma fluctuaţilor nivelului Dunării. Inclusiv aşezarea de la Schela Cladovei a suferit periodic distrugeri importante, mai ales în perioada de dinainte de amenajarea lacului de acumulare pentru hidrocentrala Porţile de Fier II, însă din fericire mai există o suprafaţă necercetată din această aşezare, care poate oferi rezultate spectaculoase”, declară muzeograful severinean.


Locuinţe de formă rectangulară

Zona a fost locuită încă din epipaleolitic, constituind nivelul cel mai valoros din punct de vedere documentar-istoric. Cultura Schela Cladovei-Lepenski Vir conturează o civilizaţie bine definită, dunăreană, încadrată cronologic între 7000-5000 î.Ch, evoluând de-a lungul mai multor faze. Pe parcursul cercetărilor au fost descoperite locuinţe, vetre rituale şi morminte. Corespunzător acestui nivel de viaţă sedentar au fost descoperite unelte agricole (săpăligi şi plantatoare din corn de cerb).


Purtătorii acestei culturi aveau locuinţe de formă rectangulară, vetre pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, vetre rituale şi practicau înmormântări de înhumaţie în apropierea locuinţei. Se ocupau cu cultivarea primitivă a plantelor şi cu vânătoarea. Principalele unelte sunt realizate din silex, cuartit, dar mai ales din os. Manifestările artistice constau mai ales din incizii geometrice pe diferite obiecte din os, folosite ca amulete sau pandantive. Interesant este că această aşezare pare să fie cel puţin până în prezent şi cea mai veche aşezare omenească stabilă distrusă printr-un conflict armat. În timpul cercetărilor au fost descoperite peste 60 de morminte de înhumaţie. Scheletele defuncţilor par ale unor uriaşi (de regulă, aveau peste 1,90 m înălţime).


Au fost dezvelite peste 100 de morminte


schela 3


Ceea ce constituie însă caracterul aparte al acestui sit pentru zona Porţile de Fier dar şi pentru întreg mezoliticul sud-est european o reprezintă latura sa funerară. În urma cercetărilor arheologiceau fost dezvelite până în prezent circa 100 de morminte. Aproximativ o cincime dintre ele au apărut în timpul primei perioade desăpături (1965, 1967, 1968).


Uneltele de os sunt numeroase, remarcându-se străpungătoarele, uneltele de tip linguriţă, spatulele şi dăltiţele. Industria litică este reprezentată de lame şi lamele, trapeze, gratoare şi racloare din silex sau mai rar din radiolarit. Se remarcă în număr semnificativ greutăţile de plasă de peşte. Dăltiţele şi toporaşele apar în număr mai mic. Ceramica neolitică timpurie este extrem de bine reprezentată. Uimeşte varietatea formelor şi decorurilor: impresso, incizii cu motive liniare sau în reţea, ciupituri, benzi aplicate, alveolări, butoni, diverse tipuri de mânere. O mare parte a ceramicii prezintă un slip roşiatic, este bine arsă şi lustruită. Relativ frecvent apar fragmente din vase/cupe cu picior precum şi fragmente de altar (varietatea cu patru picioare şi recipient circular). Ceramica pictată este relativ rară, fiind reprezentată de fragmente de dimensiuni variabile, pictate cu negru pe un fond roşu, lustruit. Ca plastică se remarcă un mic fragment – partea inferioară a unei figurine antropomorfe, decorată pe „talpă” cu incizii liniare, scurte şi adânci formând un motiv în zigzag. 


„În ultimii ani, rezultatele sunt mai mult calitative, în sensul că de ani buni de zile se sapă doar într-o suprafaţă de 25 de metri pătraţi, dar se sapă foarte meticulos pentru a înregistra absolut totul şi pentru a se recupera în întregime dacă pot să spun aşa materialul arheologic sau să se preleveze diferite probe”, precizează muzeograful Marin Neagoe.


Proiectul va continua şi în anii următori pentru clarificarea problemelor legate de cronologia complexelor neolitice menţionate şi stabilirea raportului între neoliticul timpuriu din zonă şi mezoliticul de Schela Cladovei-Lepenski Vir.
Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 27, 2015 la 4:39pm


Poveşti care ar putea fi adevărate – Uriaşii care au făcut Ţara Bîrsei


 

Preluare integrala –  Monitorul Expres -> Reportaj

Poveşti care ar putea fi adevărate

Uriaşii care au făcut Ţara Bîrsei

 

 


Poarta Basmelor din Piatra Craiului

Piatra Mare, Bucegi, Tîmpa – spaţiul în care, cîndva,
au trãit uriaşii

Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar
Petrescu“ din Buşteni

Gaius Iulius Verus Maximinus (173-238)

 

Autor: Camelia Onciu, data: 12.07.2013, 343 accesări

 

Dimensiune font:

 

• Legendele spun că muntele Tîmpa a fost creat de giganţi
• Scheletele uriaşilor descoperite în întreaga lume dovedesc că, în vremuri străvechi, pe Pămînt au trăit oameni cu înălţimi colosale

În legendele româneşti apar făpturi de dimensiuni gigantice care ar fi trăit cîndva prin aceste locuri. Uriaşii au fost la început fiinţe blajine, dar s-au înrăit, aşa că Dumnezeu a trimis potopul ca să-i nimicească. Începînd cu Goliat din Vechiul Testament, relatările despre giganţi sînt prezente în toate mitologiile lumii. Dar care este adevărul? Au existat cu adevărat sau sînt doar plăsmuiri ale vechilor popoare? Arheologii au descoperit pe toate continentele sute de schelete de giganţi, ca mărturie că uriaşii n-au fost doar legende. În România, în mai multe locuri, au fost dezgropate oasele unor oameni de cîteva ori mai înalţi decît cei de azi. Descoperirile au stîrnit vîlvă şi circulă pe Internet, însă oamenii de ştiinţă nu s-au pronunţat cu privire la autenticitatea acestor dovezi. Folclorul din Ţara Bîrsei e plin şi el de poveşti cu giganţi, care au modelat geografia locului. Dacă legendele vor fi confirmate de antropologi, acesta va fi doar începutul care va schimba istoria omenirii.

Uriaşii din Piatra Craiului şi Munţii Perşani

Se zice că, pe vremea cînd pămîntul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcînd din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare. Pînă în Făgăraş, oricît de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tîmpa, pînă ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum. Aşa s-a născut muntele braşovenilor. Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tîmpei ar fi un lac imens. Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona. O legendă povesteşte că uriaşii, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile. Şi astăzi, localnicii continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide. Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucîndu-se, a scăpat pămîntul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi. În Piatra Craiului, pe peretele de Vest, la 1.600 m altitudine, se poate observa un fenomen carstic cu totul deosebit, denumit Poarta Basmelor. Seamănă cu o uriaşă intrare spre adîncul pămîntului. Legenda spune că pe acest munte îşi ducea veacul un uriaş. Un flăcău viteaz i-a venit de hac aruncînd cu pietre în el. Pietrele au trecut prin trupul uriaşului, făcîndu-i găuri mari. Namila a împietrit şi astfel s-a format Poarta Basmelor. Cele patru pietre care l-au doborît pe uriaş se pot vedea şi astăzi, în apropierea porţii. Peştera Comăna din Munţii Perşani este şi ea sediul unei legende despre făpturi mitice, numele lor rămînînd în denumirile galeriilor. Astfel, există o Sală a Uriaşilor, descoperită în 1994. Se pare că Ţara Bîrsei a fost populată cîndva de umanoizi cu statură colosală, buni la suflet, care stăteau la masă cu oamenii. Au fost creaţi de Dumnezeu şi anihilaţi tot de el, după ce s-a dovedit că sînt al doilea experiment eşuat, după cel al căpcăunilor.

Misterioasele cutremure din Buşteni

Legendele n-au rămas doar simple legende. În „Viitor cu cap de mort“, Radu Cinamar, reluînd un articol din Monitorul Expres, relatează straniile întîmplări din Buşteni, care în final duc la confirmarea existenţei uriaşilor. Bucegi, unde se află Sfinx-ul, cea mai misterioasă structură antropomorfică din Carpaţi, a fost bănuit dintotdeauna că este străbătut de galerii subterane. Traian Trufin (foto), muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu“ din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a povestit pentru prima oară în 2004 despre fenomenele stranii trăite de locuitorii din Buşteni. „În 1993, timp de două săptămîni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii. M-am gîndit că sînt emanaţii de noxe de la fabrica de hîrtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane“, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. Au încetat la fel de brusc cum apăruseră. Apoi au început cutremurele. Nişte mişcări ale scoarţei ciudate, neînregistrate de seismografe, dar simţite de toată lumea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. „Se produceau la ore fixe: la 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din Pămînt un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale“, povesteşte Traian. În acea perioadă, nu se făcuseră niciun fel de săpături în zonă. În Vrancea, n-a fost niciun cutremur cu magnitudine semnificativă. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismeice, de 3-4 grade pe scara Richer. Au căzut cîteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut cîteva fisuri.

Fenomene electrice inexplicabile

A urmat un nou fenomen: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mîna obiecte sau fiinţe fără să se electrocuteze. La atingerea palmei de corp apăreau arsuri, iar oamenii evitau să-şi mai strîngă mîinile. „Am avut multă vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a bătut pe umăr, amical. Prin cămaşă, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a înroşit. Pe întuneric, atunci cînd atingem unele obiecte, ieşeau scîntei“, îşi aduce aminte muzeograful. „Aveam nişte căşti de radioamator. Recepţionam cu ele un program de radio. Dar am observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că exista un puternic cîmp energetic în zonă care amplifica semnalele radio“, crede Traian. A mai observat şi alte fenomene bizare. În jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme. Într-o dimineaţă, pe un soare splendid, fără nici o urmă de ploaie în ultimele zile, a văzut un curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman. Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este înconjurat de un brîu lăptos de nori. Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului. Piscul şi baza muntelui rămîn neînvăluite în ceaţă. „Timp de două luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defecţiune“, povesteşte Traian.

10 ani de la descoperirile din Bucegi

Traian are o teorie proprie. Crede că toate anomaliile din Buşteni vin de la nişte galerii din măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sînt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepămîntene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona Crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Dar Traian nu poate spune şi cine produce acele amplificări stranii, în ce scop şi cui îi sînt destinate bizarele mesaje radio. „Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleagă nişte lucruri“, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi pînă la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decît tăcerea pe care au oferit-o pînă acum oamenii de ştiinţă. Însă Radu Cinamar a făcut legătura cu nişte informaţii secrete care au ajuns la el şi care explică fenomenele stranii din Buşteni prin existenţa unor culoare subterane în munte, formaţiuni săpate de uriaşi. Descoperirea acestora s-ar fi produs exact acum 10 ani, în iulie 2003, cînd zona a fost cercetată de o echipă a Pentagonului. Burghiul cu care s-a forat a dat peste o încăpere cu pereţii şlefuiţi. De aici pornea un tunel. Intrarea era ferecată cu un scut energetic. Trei oameni au murit atingîndu-l. Însă americanii au descoperit cum se poate trece de acest zid, acţionînd un triunghi încrustat în piatră. S-a intrat astfel în Marea Galerie, luminată, însă nu se ştie de unde.

Mesele la care au stat uriaşii

Cei care au pătruns în tunele spun că după Marea Galerie urma Sala Proiecţiilor, înaltă de 30 de metri, în care se aflau mai multe mese de piatră, înalte de doi metri, la care nu s-ar putea aşeza un om de talie obişnuită. Suprafaţa meselor era acoperită de o scriere ciudată şi cu aparate necunoscute care emiteau semnale luminoase. La apropierea de ele, se proiectau automat holograme imense cu imagini din diferite domenii ştiinţifice, inclusiv cu datele genetice ale fiinţelor nepămîntene care au realizat toată această tehnologie. „Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecţiilor“, conchide autorul. Printre informaţiile furnizate de extratereştri, apar şi cele legate de enigmele din istoria Terrei, inclusiv dispariţia dinozaurilor sau viaţa lui Iisus. Galeriile din Bucegi s-ar continua pînă în Irak, Tibet şi Egipt. Cartea lui Cinamar pare o fabulaţie science-fiction, dar autorul susţine că în poveste a fost implicat însuşi Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, care a fost chemat la Casa Albă. Americanii şi chiar Papa Paul al II-lea au îndemnat oficialii români să nu dezvăluie nimic despre cele descoperite în adîncurile Munţilor Bucegi. În lipsa unor dovezi recunoscute oficial, totul a rămas o poveste. Însă ideea uriaşilor nu era nouă în România. Minerii de la Roşia Montană povestesc că în 1976, securitatea a închis o galerie străjuită de o piatră ciudată. Aici s-au găsit nişte oase umane imense. Scheletul ar fi avut cam 10 metri lungime. Rămăşiţele au fost ambalate în lăzi şi trimise la Moscova şi nimeni n-a mai auzit nimic de ele.

România, ţara oamenilor mari

În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuşi o statură impunătoare. Ţara Haţegului este şi ea plină de legende despre uriaşi. La începutul secolului XX, în depresiunea dintre Petroşani şi Deva, s-au găsit cîteva schelete despre care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Numeroase legende vorbesc despre cetatea de la Onceşti (Maramureş), ca fiind sălaşul uriaşilor. Necropola de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a adăpostit mormintele a 80 de oameni înalţi de 5 metri. Tot aici s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele uriaşilor. În zona Bihorului, se povesteşte din bătrîni că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Munţii Apuseni, cu condiţia ca aceştia să-i păzească comorile. Legendele despre existenţa uriaşilor în zonă s-au perpetuat pînă azi. La Scăieni (1985), judeţul Buzău, au fost dezgropate de asemenea două schelete de uriaşi. Localitatea Măriuţa din judeţul Călăraşi este locul din care au fost deshumate trei schelete de uriaşi, dintre care unul fără cap. În România există Peştera Uriaşilor, Movila Uriaşului, Mormîntul Uriaşului, Cetatea Uriaşului. Toate aceste toponimii amintesc de oamenii înalţi care au populat spaţiul românesc. În întreaga lume au fost găsite oase de giganţi şi, la fel ca la noi, totul a fost trecut sub tăcere, cu toate că există fotografii şi relatări în presă. În total, se vorbeşte de peste 200 de schelete de umanoizi cu înălţimi de la 3 la 20 de metri. Absolut niciun antropolog nu a confirmat autenticitatea lor.

Cel mai înalt roman era trac

• Strămoşii noştri traci aveau reputaţia de bărbaţi bine făcuţi. Cel mai înalt om al antichităţii se pare că era trac. Gaius Iulius Verus Maximinus (173-238) s-a născut într-un sat din Tracia. Tatăl său se numea Micca, iar mama, Ababa. A ajuns împăratul Imperiului Roman (235-238), primul de origine barbară. Cu el a început criza secolului III din Imperiul Roman. A fost cunoscut sub numele de Maximin Tracul şi a luptat cu triburile germanice de la Nord de Dunăre. Se spune despre el că avea 2,62 m şi putea ridica singur un car încărcat.

 


Citeste Monitorul Expres pe telefonul mobil.
Click aici pentru detalii!

Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 7, 2015 la 8:18pm

La nivel de grup, omenirea trece printr-o separare fizică în două grupuri distincte de individualități. Această divizare va cerne, precum cerne o sită, sufletele care au cerut și au ales să-și continue experiențele în această a treia dimensiune, de noile suflete care doresc să participe la Ascensiunea Noului Pământ ca parte din experiența lor. Grupul care a ales extinderea gradului de conștientizare, cel care acordă accesul la Cronica Akasha, este grupul care rămâne aici, pe acest nivel superior de exprimare. 
Întâi de toate, aceste suflete sunt noii Luptători ai Luminii, alături de care se află multe suflete foarte bătrâne. Întregul grup care rămâne aici, pe Noul Pământ, începe să-și re-unească toate aspectele fragmentate ale sufletelor, ceea ce reprezintă provocări energetice care se răsfrâng asupra corpurilor fizice. Ființele din al doilea grup, cele care nu pot asimila Gradientul de Lumină și astfel nu pot face față proceselor evolutive necesare pentru a deveni ființe iluminate, părți ale noii civilizații, sunt transpuse, într-un mod natural, pe noi linii temporale alese de sufletele lor.

Acele spații-timp sunt deja create, iar modalitățile prin care vor părăsi actualul corp fizic pentru a trece în noile linii temporale sunt deja luate. În momentul în care un suflet va părăsi un trup, un altul este liber să intre în această nouă lume. Acest lucru se întâmplă acum, cu mare ușurință și în mod regulat. Cele mai multe nou-sosite suflete intră în, și poartă noul tipar uman.”
De GEORGI STANKOV 
prin Carla Thompson, 03 februarie 2015
Traducere și postare Cristian Andrei
Sursa prezentării:
http://triunghiul-treimii.blogspot.ro...
Muzica: ”End Of My Journey” John Dreamer


Având aceeași sursă de informație GEORGI STANKOV
mai puteți viziona și următoarele videoclipuri:

ÎNALTUL CONSILIU DE LUMINĂ DIN AGARTHA
https://www.youtube.com/watch?v=eauvY...

MARELE SOARE CENTRAL ALCYONE
https://www.youtube.com/watch?v=ylLEY...

ELOHIM CONFIRMĂ
https://www.youtube.com/watch?v=tSIeG...

AȚI ATINS PUNCTUL CULMINANT AL MOMENTULUI ASCENSIUNII
https://www.youtube.com/edit?o=U&...


Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 7, 2015 la 5:49pm
Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 7, 2015 la 4:19pm

MIERCURI, 4 FEBRUARIE 2015

Mama Sekhmet: Voi Sunteți Facilitatorii Aleși Pentru Schimbare



Prin Ute Posegga-Rudel
Preaiubită Umanitate!
Vă vorbesc pentru că EU SUNT unul dintre gardienii care vă protejează procesul de trezire și lumina voastră. Și cea care protejează manifestarea scopului sufletului vostru împotriva tuturor influențelor nedorite.
Evenimente puternice se vor manifesta în scurt timp. Vă rog să fiți pregătiți și să vă permiteți să primiți veștile bune cu o așteptare plină de bucurie.
Vă rog să vă ridicați acum energiile și frecvențele de lumină pentru a susține ceea ce urmează să se petreacă cu intenția Forțelor de Lumină Divine.
Sunteți într-un punct de cotitură crucial în istoria voastră – și este important acum să vă acordați în frecvențele și evenimentele care vor schimba în mod dramatic lumea voastră.
Deși se pare că nimic nou nu se întâmplă până acum, deoarece cei care ocupă lumea voastră par a o lua tot mai mult și mai mult în stăpânire, aceasta este o iluzie. Pentru că asta pare a fi real numai atunci când vă uitați la unele semne vizibile și informații neadevărate.
Dar ceea ce se pregătește cu ADEVĂRAT, - chiar acum în spatele scenei, puternic orchestrat de către forțele de lumină aflate atât în corp fizic cât și non-fizic – va apărea în curând în prim plan ca evenimente vizibile și tangibile, pentru a fi cu siguranță experimentate de către întreaga omenire.
Acest lucru va schimba mintea și inima fraților și surorilor voastre care în că mai dorm, și se vor trezi la o nouă realitate la care nici măcar nu ar fi visat.
Vă cer, vouă celor care sunteți treziți, și în special acelora dintre voi care sunteți treziți dar vă coborâți vibrația cu îndoieli și disperare în timp ce suferiți din cauza unor condiții de viață inacceptabile, din cauza puterilor negative aflate în control, să vă treziți chiar mai împuterniciți, permițând unor noi speranțe și certitudini că toate nevoile și dorințele voastre îndreptățite vor fi îndeplinite în curând.
Avem nevoie de voi toți, Preaiubiților, ca să susțineți lumina care intră și să veniți în ajutorul forțelor de lumină ca să reușească să aducă o schimbare care să aibă loc în cel mai blând mod cu putință, măcar atât pe cât este posibil.
În momentele de vârf, când sunteți la o răscruce, o schimbare poate avea loc atunci când există o energie și o intenție nouă, care să o creeze. Voi doriți o schimbare puternică care cât mai curând posibil să se blocheze într-un model nou, dorit al Noii Realități.
Aceste modele noi sunt legate de victoria luminii și prin urmare de creșterea măreției ei în lumea voastră. Au legătură cu bucuria și cu nou câștigata putere în fiecare ființă umană și în toate Regatele Iubitei noastre Mame Pământ. Și, da, are legătură cu propria Ei Schimbare într-o nouă conștiință, pentru că și vibrația așa numitei materii va crește în mod semnificativ.
Voi sunteți toți UNA în acest proces, cu toții. Fie ”materie” fie ființe vii  pe Pământ, voi toți sunteți Conștiință, chiar și un perete este conștient.
Multă fericire vă așteaptă, Preaiubiților.
Vă cer să vă aliniați cu lumina puternică care este acum atât de neîndoielnic prezentă în jurul vostru. Permiteți-i să vă umple corpul-minte și să vă ridice conștiința pentru a vă aduce într-o vibrație mai înaltă și nouă.
Acest lucru vă va permite să participați la schimbarea energiilor pe planeta voastră, în timp ce conștiința omenirii se schimbă și provoacă impulsul necesar.
Cu o astfel de împuternicire voi sunteți facilitatorii schimbării – pe măsură ce vă uniți în Câmpul său de Conștiență. Și așa uniți, voi SUNTEȚI câmpul, Preaiubiților, care să aducă tot ceea ce inima voastră visează. Să aducă Noua Lume. Pentru A FI motivele pe care transformarea universală poate avea loc.
Fiți siguri că Lumina și Protecția Mea, Impactul Meu iubitor asupra acestei mari Schimbări vă susține pe cei care sunteți implicați în acest minunat proces. Voi, cei care sunteți dedicați luminii, trebuie să stați acum împreună, uniți, susținându-vă unii pe ceilalți.
Uniți de Puterea Iubirii Necondiționate, Victoria noastră este Aici – cu o așa de mare Splendoare, în timp ce Eu și multe, multe Ființe de Lumină și Iubire Divine participăm împreună cu voi!
EU SUNT Mama Sekhmet!


link catre articolul original

Traducere Monica Poka
Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Februarie 7, 2015 la 4:18pm

MIERCURI, 4 FEBRUARIE 2015

Întoarcerea la Coridor

 
Mesaj Arcturian pentru Deschizătorii Portalului lui Gaia
Prin Suzanne Lie
Noi apreciem tot prin ceea ce voluntarii noștri care poartă un vehicul pământesc au trecut și pentru care se luptă. Apreciem în continuare tot ceea ce voi ați împărtășit cu omenirea și cu Gaia. Puterea iubirii voastre necondiționate, puterea multidimensională și înțelepciunea infinită au fost un cadou incomensurabil pentru ascensiunea planetară.
Știm că pe măsură ce vă treziți suficient de mult pentru a realiza că ascensiunea este o posibilitate, vă amintiți că sunteți gata ascensionați în nenumăratele expresii ale SINELUI vostru Multidimensional. Prin urmare, darurile voastre devin chiar și mai pure, în timp ce vă dați seama că nu există nici o ”răsplată” pentru munca voastră.
Dragi emisari ai Luminii, în ACUM-ul vostru voi ajungeți în punctul culminant al procesului vostru care este adesea întitulat ”noaptea cea mai neagră de dinaintea ivirii zorilor” etapă a ascensiunii. Ca întotdeauna, voi sunteți deschizătorii de portal care merg în fața celorlalți. Când cineva este un deschizător de portal, acesta este în prima linie. Când intrați pentru prima dată în ceea ce abia a fost deschis, vă loviți de rezistența a ceea ce noi numim ”ciocnirea dintre realități”.
De fapt, voi părăsiți realitatea 3D. Prin urmare, trebuie să vă găsiți drumul prin Planul Astral De Jos patru dimensional. În acest plan mai jos se regăsesc toate efluviile întunericului care a domnit pe Gaia pentru mai mult din ”timpul” vostru decât v-ați dori să știți. În Planul Astral De Jos veți întâlni tot ceea ce încă nu ați finalizat.
Această fază finală a ascensiunii voastre înapoi în SINELE vostru Multidimensional este ceea ce toți Egiptenii de Rang Mai Înalt trebuiau să finalizeze înainte de a putea deveni un Hierofant. Există asemănări în toate culturile Pământului, dar acea informație a fost accesibilă numai Înalților Inițiați. Preaiubiți voluntari pentru ascensiunea Pământului, voi sunteți acum Înalții Inițiați.
Voi sunteți pe punctul întoarcerii la SINELE vostru, dar înainte de a putea face acest lucru voi trebuie să vă înfruntați și învingeți în TOTALITATE și în mod conștient propriul vostru întuneric. RaHoTep vă va spune povestea Inițierii sale Finale.
(Pentru a descărca întreaga poveste de 16 pagini click: https://www.dropbox.com/s/8vnzo9tx0a3amhr/RaHoTep%20copy.docx?dl=0)
          ”Am învățat că, Camera Inițierii Finale era undeva adânc sub suprafața deșertului, exact sub vârful Marii Piramide. În cele din urmă am ajuns la ceea ce părea a fi o fundătură. Un zid de piatră stătea în fața noastră. Preoții nu păreau a fi descurajați de această turnură a evenimentelor și au format un semicerc în fața peretelui. În timp ce stăteam deoparte, așteptând să văd ce se întâmplă, fiecare Preot a început să scoată un sunet de o anumită tonalitate, sunet care m-am gândit că cu siguranță, vine din miezul sufletului lor.
         La început tonalitatea lor părea aleatorie. Dar, treptat, se putea observa un tipar până când a ajuns să devină un crescendo de tonuri armonioase frumoase. În timp ce cântecul se stingea în întunericul din jur, el a fost înlocuit cu un huruit hodorogit. Treptat, peretele a început să se deplaseze spre dreapta. În spatele acestei simple bariere de piatră, se aflau două uși de aur magnifice sculptate.
         În timp ce ușile se dezvăluiau încet, am știut că am văzut aceste uși mai înainte în meditațiile mele. Unul dintre Preoți s-a apropiat de ușile de aur și a pus câte o mână pe fiecare ușă. Ușile erau atât de bine echilibrate încât doar la cea mai mică apăsare s-au deschis larg într-o încăpere mare. Preoții mi-au făcut semn să intru. Ușile s-au închis rapid în urma mea. Din nou am auzit huruitul hodorogit al peretelui care acoperea orice urmă a încăperii de inițiere sacre.
         Strălucirea din încăpere m-a orbit. Nu am mai experimentat niciodată o asemenea iluminare în timp ce eram într-o formă fizică. Încet, încet ochii mei au început să se obișnuiască cu lumina și am început să studiez încăperea. Această încăpere nu era din Egiptul meu.
         Erau cupole și coloane decorate cu lapis lazuli, smaralde, rubine, diamante, ametist și alte pietre prețioase pe care nu le-am putut identifica. Culori cum n-am mai văzut niciodată erau pictate pe multe sculpturi, statui și figurine care păreau a se mișca ca și cum ar fi fost vii. Știam cumva că totul din acea încăpere era foarte vechi și că au o forță de viață mai mare decât orice am cunoscut vreodată. Aceasta era arhitectura pe care am văzut-o doar în călătoriile mele interioare în Atlantida.
         Marea cupolă din centru adăpostea o piramidă mai mică care avea mai degrabă o vibrație de lumină decât o structură fizică. Anubis și Thoth, vechii Zei Egipteni ai Inițierii, stăteau în piramidă de o parte și de alta a unui sarcofag mare. Sarcofagul era montat pe un suport de aur pur cu trepte de argint care urcau din partea dreaptă. Sarcofagul era făcut dintr-o substanță pe care nu o mai văzusem până atunci. Instinctiv am știut că această substanță nu era de pe această planetă și i-a fost dată Pământului cu milenii în urmă de către primii săi locuitori.    
        Sarcofagul era bogat ornamentat și sculptat în același stil non-Egiptean ca și pereții din jurul meu. Am simțit că deși sarcofagul era opac, el putea deveni translucid dacă ar fi fost făcute modificările potrivite de către mintea observatorului. Anubis mi-a făcut semn să intru în sarcofag, iarToth a dat din cap încuviințând. Din nou, nu a fost nici o comunicare verbală. Călătoria de la ușă până la scările de argint a fost cea mai lungă călătorie din viața mea. În timp ce urcam cele câteva scări, mi-am dat seama că, într-adevăr, dacă am să trăiesc pentru a le coborî, nu voi mai fi aceiași persoană ca și înainte de a le urca. 
        M-am întins pe jos în sarcofag. Substanța era tare ca piatra și totuși netedă și caldă ca pielea. M-am simțit ca și cum aș fi re-intrat în pântece. Pereții plați, rigizi păreau să se modeleze încet în jurul formei mele așa cum eram așezat în sarcofag. Nu cred că m-aș fi putut mișca și să fi vrut. Apoi Toth și-a aplecat capul peste marginea sarcofagului și mi-a pus trei întrebări într-o limbă necunoscută. Nu știu care au fost întrebările, dar în mod intuitiv știam că ele sunt întrebări și că supraviețuirea mea depindea de răspunsul meu la ele. I-am trimis un apel Ghidului meu Interior, Radula, când am văzut capacul sarcofagului coborând încet și închizându-mă în ceea ce părea a fi mormântul meu. În tăcere capacul a fost fixat strâns pentru a simboliza tranziția mea. Eram singur.
       Dacă aș fi stat în mormânt pentru prea mult timp, aș fi murit. Era puțin oxigen înăuntru, așa că dacă doream să-mi păstrez sinele fizic în viață, trebuia să-mi ridic conștiința în dimensiunile mai înalte ca să îl pot hrăni cu Spirit. Știam că nu voi fi în stare să-mi părăsesc corpul prin cel de-al treilea ochi așa cum o făcusem de multe ori înainte. Am căutat în mine un portal pe care să-l folosesc pentru a-mi elibera Spiritul din constrângerea formei sale fizice. Am început să simt o frică profundă apărând în mine, dar am îndepărtat-o. Nu puteam să-mi permit o emoție care mi-ar fi coborât conștiința!
”Unde se află portalul către Sinele tău Mai Înalt?”
        Am înțeles acum prima întrebare. Mi-am amintit cântarea Preoților din fața ușii de piatră. Nu puteam să-mi folosesc vocea, deoarece era prea puțin oxigen acolo ca să-l risipesc, dar am simțit vibrația intonației așa cum am simțit-o cu cei trei Preoți. Deoarece conștiința mea nu era limitată la o voce umană, am fost în stare să cânt toate cele trei părți deodată. Melodia și frecvența mi-au calmat frica și mi-au ridicat și mai mult conștiința.
        M-am trezit concentrându-mă pe o ușă din capul meu, chiar în centrul creierului. Pe măsură ce continuam să intonez, ceva solid, ca și o ușă de piatră, a început să se deschidă și în spatele ei erau aceleași uși de aur pe care le-am văzut la intrarea în această încăpere. Aceste uși se deschideau spre interior. Am pășit din nou printre ele și am simțit cum s-au închis imediat în urma mea. La început nu am văzut nimic înafară de o lumină aurie, care îmi îmbrățișa fiecare celulă și atom a formei mele fizice și a conștiinței.
       Apoi încet, în depărtare, am văzut cum un vortex începe să se formeze. A început să se rotească, ușor la început, și apoi din ce în ce mai rapid. Era auriu, argintiu, albastru, violet și celelalte culori pe care le-am văzut prima dată în încăperea din afara sarcofagului. Am simțit impulsul de a păși în vortex și, datorită deciziei mele de a face acest lucru, acesta a fost dintr-o dată chiar în fața mea.
       Am căzut în mijlocul lui și m-am trezit învârtindu-mă din ce în ce mai repede prin spațiul atemporal. La început am fost amețit, dar apoi învârtirea a devenit atât de intensă încât m-am simțit pe deplin liniștit, deși în același timp, simțeam cum fiecare celulă și fiecare atom și-au accelerat vibrația ca răspuns la rotire. Apoi, cu un pocnet, rotirea mea s-a oprit și eu m-am trezit în mijlocul unui mare vid. Am devenit cinci dimensional și totul era calm.
”Unde se află orașul de Cristal?”
        Odată cu cea de-a doua întrebare în fața mea a apărut o lumină aurie, care a devenit o formă aurie – Complementul meu Divin. Ea a venit sub forma unei femei deoarece eu eram întrupat ca bărbat. Ne-am îmbrățișat în profundă reuniune și iubire. M-a privit în ochi și mi-a șoptit ”Acum te voi lua Acasă”.
       Apoi am ajuns pe Venus. Se întindea în fața noastră cu toată frumusețea și armonia pe care mi-o aminteam din profunzimea Sufletului meu pentru toate viețile mele. Inima mea s-a deschis într-o explozie de Lumină și Iubire care mi-ar fi împrăștiat corpul meu de lut dacă aș fi fost în conștiința mea trei dimensională. Am văzut negurile lui Venus peste tot în jurul meu. Am văzut flora și fauna preaiubitei mele Case cum pluteau în jurul meu într-o iubitoare întâmpinare. Cu fiecare mișcare a lor, culori și sunete armonioase le însoțeau mișcarea.
        O petrecere de bun venit a format o cale care ne-a condus la intrarea principală în Orașul de Cristal. Complementul meu Divin a alunecat în forma mea și am devenit din nou Una pentru întoarcerea noastră acasă. Porți translucide de cristal s-au deschis larg atunci când ne-am apropiat de ele și o cale aurie ne-a luminat drumul către inima orașului. Templul de Aur al Înțelepciunii în sclipitoarea sa splendoare se afla la capătul drumului pe vârful unui deal. Ușile erau deschise așteptând intrarea noastră. Deși puteam ajunge instantaneu la destinație prin voința noastră, ne-am bucurat de călătorie și de compania celorlalți, așa că am ales să călătorim în aceiași mișcare de plutire/zbor ca și cei din jurul nostru.
         În cele din urmă ne-am trezit stând în fața mărețului Sanat Kumara, Logosul Planetar al Pământului și Regent al Venusului. Rami Nuri și Djwhal Khul, ca și consilieri ai săi, stăteau de-o parte și de cealaltă a lui. Complemenții Divini ai celor trei au curs în ei. Ei erau androgini. Erau compleți!
         M-am plecat în fața lor și Sanat Kumara mi-a întins o bijuterie. Bijuteria nu semăna cu nimic din ceea ce am cunoscut vreodată. Era mai mult o vibrație decât o substanță și totuși avea frumusețe și formă. Am luat cu recunoștință bijuteria și am ținut-o în inima mea.
       Complementul meu și cu mine am petrecut ceea ce părea a fi o viață pe Venus. Am trăit, am iubit și am murit. Și apoi am început să simt o tragere. Știam că acea tragere era destinul meu. Era Pământul. Mă chema să mă întorc la viața mea trei dimensională ca să îmi pot împlini destinul meu acolo. Trebuia să mă întorc pentru ca corpul să poată trăi. Tristețea acelei înțelegeri mi-a zguduit Sufletul, dar mi-am adus aminte de angajamentul meu. Am spus că aș vrea să stau pe Pământ. Prin urmare, trebuia să mă întorc înainte de a fi prea târziu ca să-i salvez viața formei mele de lut.
       Brusca densitate a sarcofagului a fost un șoc. Cum am putut să mă întorc atât de repede fără ca măcar să-mi iau rămas bun? Și apoi inima mea a simțit iubirea de Acasă și a Complementului meu Divin. Da, nu a fost nici un rămas bun pentru că îi voi păstra în conștiința mea, dar ce se întâmplă cu sarcofagul? Era chiar și mai puțin oxigen și acum eram pe deplin fizic.
”Cum deschizi sarcofagul?”
      Cea de-a treia întrebare a fost tradusă în inima mea. Da, în inima mea se afla răspunsul – bijuteria – vibrația bijuteriei va ridica capacul. Și apoi, în timp ce-mi concentram atenția pe bijuteria din inima mea, am auzit primul meu sunet fizic de când mi-au fost puse cele trei întrebări cu o viață în urmă. Sunetul era scos de capacul sarcofagului care se ridica încet. Am simțit oxigenul grăbindu-se să mă salveze. Ca un copil nou-născut, am făcut prima mea respirație și m-am ridicat.
”Ești liber!” L-am auzit pe Toth spunând în Egipteană, limba mea maternă.
Dragi Inițiați,
        Vă mulțumesc că mi-ați ascultat povestea. În încheiere, vă încurajez să vă amintiți că cel mai mare dușman al nostru este frica pe care am ascuns-o adânc în noi. Dacă acea frică poate fi adusă în conștientizarea noastră, ea poate fi iubită liber. Vă rog, acceptați acum cea mai mare lecție a vieții mele: Iubirea este mai puternică decât frica, și Spiritul este viu în toată materia!
Eu vă ghidez ACUM spre Arcturieni, care ne ghidează pe toți înspre Lumină.
RaHoTep”
Dragi Deschizători de Portal,
Noi, Arcturienii, vă mulțumim că v-ați întors la Coridorul nostru. Voi v-ați oferit în mod voluntar să vă întoarceți pe Gaia, nu pentru ascensiunea voastră personală, ci pentru a o ajuta pe Gaia cu Ascensiunea Sa Planetară. Prin urmare, veți trece prin inițierile voastre personale în ”sarcofagul” pe care vi l-ați făcut singuri. Preaiubiți Deschizători de Portal, voi v-ați încheiat propria voastră experiență în Matricea 3D și v-ați întors la o formă pentru a o ajuta pe draga de Gaia în experiențele Sale.
Gaia tânjește să se expansioneze în expresiile sale mai înalte în același fel în care Ea i-a asistat pe oamenii ascensionați în lunga Sa istorie planetară. Mulți dintre voi cei care ați fost capabili să ascensionați dincolo de iluzie și v-ați întors la expresiile mai înalte ale SINELUI, v-ați întors pentru a ajuta planeta pe care v-ați întors înapoi la Corpul vostru de Lumină.
Așa cum RaHoTep a trebuit să înfrunte multe provocări înainte de a-și începe procesul său de inițiere și de ascensiune finală, și Gaia se confruntă cu multe provocări înaintea procesului Său de inițiere. Gaia v-a asigurat o casă fizică pentru nenumărate încarnări. Este timpul ca voi toți cei care dețineți o formă în acest ACUM să vă gândiți în primul rând la planeta pe care ați folosit-o și de care ați abuzat și abia apoi să vă gândiți la întoarcerea voastră personală în SINE.
Vă reamintim dragii și curajoșii noștri voluntari că VOI sunteți magnifice ființe multidimensionale. Nu ați venit pe Pământ în această încarnare pentru câștigul vostru personal, ci ca să o salvați pe Mama planetară care v-a oferit o casă pentru atât de multe încarnări. Vă rugăm să vă amintiți contractul vostru de dinainte de a vă naște și acționați în acord cu el ACUM.
Gaia are nevoie de voi. Ce FACEȚI pentru a O ajuta?
Poate că ar trebui să ne punem toți aceste întrebări.
”Unde se află portalul către Sinele tău Mai Înalt?”
Portalul meu se află în Inima mea Înaltă și poate fi deschis numai din interior.
”Unde se află Orașul de Cristal?”
Orașul meu de Cristal se află pe Venus.
”Cum deschizi sarcofagul?”
(sarcofagul este ceea ce nu puteți lăsa în urmă până când nu ați învățat ceea ce era nevoie să învățați)
Îmi deschid sarcofagul amintindu-mi că este o iluzie 3D.

Gaia are nevoie de noi. Ce FACEM pentru a o ajuta?
 
 
Traducere Monica Poka

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor