- Ne-au acuzat religiile lumii

De fanatism erotic însă noi

Am râs, iubite, şi-am recurs la alte

Magii. Pe un trifoi cu patru foi

 

Ne-am tăvălit şi-n moara pasiunii

Am măcinat dorinţe nebuneşti,

Pe care alţii nici nu le visează,

Cu inocenţe dulci, copilăreşti.

 

Doi impostori, atât de autentici,

Cei mai curaţi, mai unici, mai rebeli,

Contradictorii, dar perfect identici,

Religioşii cei mai infideli.

 

- Ne-au acuzat de blasfemii, iubito,

C-am ridicat din stele şi noroi

Altare pentru visurile noastre,

Am ocrotit de vânturi şi de ploi

 

O candelă ce luminează templul

Iubirii absolute şi-am cuprins

În versuri clip-aceea infinită

Din lacrima ce tandru s-a prelins

 

Pe-obrajii tăi la prima întâlnire,

Rescriu din amintire, uneori,

Similitudini ce-au legat pe viaţă

Cei mai nebuni romantici, impostori.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor