Ați fost vreodat' epuizați de frumusețea
Ce-o găzduiți alături zi de zi;
Să nu mai știți părinți și nici copii,
Să nu mai știți c-ați trecut tinerețea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ți certă exclusivitate
Dar și-a-mpărți-n același timp cu altul, parte
Ce ai să iubești?... Ești Mefisto și Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ți dă șansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă; femininul
Când e superlativ și i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister plăcutul, nu-i un viciu;
Finețea, gustul, fizicu-n deliciu
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

Natura însăși se desparte greu
De frumusețe, veșnica sa parte,
Și de un timp naște tot mai frumos decât dă moarte...
Și-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!
25.02.2011

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor