E primăvară, vară, toamnă, iarnă sau cine mai ştie ce şi iar mă zguduie ceva din  rădăcini.

Simt că aerul ăsta puţin nervos, îmi trasmite  şi mie ceva aducător de necunoscut.

Îmi plâng în gând  cu glas amar , încă o trecere a  anotimpurilor, dar nu voi da asta

de bănuit nimănui, căci frenezia-mi afişată, va induce oricărui interlocutor, dorinţa 

de a simţi încă un strop din eternitate plină de parfum.

După trei anotimpuri, parcuse pentru  descoperirea unor desăvârşite timpuri,

m-am reîntors să asist la un nou spectacol  al bucuriei.

M-am înarmat cu răbdare şi am uitat că există măsură pe lume.

Nu văzusem de ceva vreme, centrul oraşului şi ca un mare curios,

m-am hătărât să  văd noutăţile.

L a o vitrină cu  haine, stătea cu spatele la  stradă, o femeie  destul de corpolentă

şi cam colorat îmbrăcată.

Nu ştiu dacă acel ceva  care îndeamnă, m-a făcut să mă apropii, sau lipsa unui

subiect spre analiză, cert este că din câţiva paşi, eram lângă doamna aceea.

Uimirea m-a blocat.Era chiar ea, colega mea de bănci, ca să  glumesc puţin.

De la  şase ani şi  până la terminarea facultăţii, noi am împărţit băncile  şcolilor.

Apoi, viaţa ne-a despărţit.Am ţinut legătura o vreme, dar aşa cum se mai întâmplă

în marile prietenii, ni se poate  pierde urma.

Şi la noi, aşa a fost.

O vedeam pe Anisia (nume care înseamnă unic, singular, fără pereche, inegalabil),

după vreo douăzeci de ani.Am găsit-o îngândurată la fiecare  semn al primăverii

  şi încerca vagi schiţări de zâmbete şi vădit ratate către cei cu care vorbea.

Uitându-se la mine, nu mă vedea, dar părea că se bucură.

Evitându-mi ochii în fiecare moment, mă făcea să cred că îmi ascunde orice, parcă şi pe ea.

Privirea ei, trăda chin şi grijă.

Nu mai are nimic din strălucirea  frumuseţii ei.

Ordonată şi plină de veselie, altădată,

dădea celor din jurul ei optimism şi bună dispoziţie.

Îşi dorea să trăiască în capitala ţării, încă din prima zi de liceu.

Acolo îşi vedea realizată viaţa din multe puncte de vedere.

Îşi delimita minuţios  părţile frumoase din viaţă şi simţea că numai aşa se poate trăi.

Nimic nu părea efemer pentru ea.

Dacă se  exila cumva, atunci locul acela era plin de bucurie şi nimic nu o

împiedica să  râdă şi să se bucure.Declina orice neprevăzut care i-ar fi fost

deşart şi-şi învăţa trăirea sublimă pe măsură ce învăţa notele unui astfel de solfegiu.

Avea atâta putere şi speranţă, încât  pusă să mute munţii, sigur nu  ar fi avut  oprelişti.

Totul pentru ea era miracol şi fiecare zi era numai lumină.

Scruta îndepărtatele orizonturi cu ochii ei frumoşi  căprui şi dincolo,

acolo în mulţimile omeneşti diverse, îşi vedea de fiecare dată drumul  fără

pereche a unei vieţi de vis.Se vedea o mare artistă, mereu la expoziţii,

bucurându-se de ceea ce ar putea da altora prin frumuseţea lucrărilor ei.

Îşi dorea ca  o mare parte din viaţă, să zboare cu avioane mari, luxoase şi

unde să-şi facă interesante cunoştinţe.

Îmi spunea că , în perioadele când va avea răgaz între  muncile  prin alte ţări,

să umble ceasuri întregi prin capitala ei şi să aibă cu cine discuta despre absolut

orice nimic sau lucru esenţial, dar toate să fie îmbrăcate în bucurie.

Întotdeauna primăvara îi trezea  această dorinţă de stăpânire a clipelor,

în cele mai  fine detalii.

 

Desprinsă ca dintr-un răsărit celest, nu contenea să-ţi arate toate minunăţiile

înconjurătoare, ca şi cum  mâine nu ar mai fi o zi.

Cum puteai să rămâi indiferent?

Pe atunci, puritatea şi drăgălăşenia arătată celui de lângă tine, chiar erau atuuri

de  nobleţe şi principii ale unei persoane sincere şi devotate.

Nimic şi nimeni nu împiedica prietenia noastră.Toate tainele sufletelor noastre,

erau dezbătute în două şi căutările unui final fericit, niciodată nu erau zadarnice.

Fata asta cu faţa de de piersică, ştia să îndepărteze orice urmă de tristeţe din noi,

cei care eram alături de ea.

Talent cu carul, muncă nu mai ştiu câtă era, puterea ei şi dorinţa de a face multe

şi bune, toate o ajutau să prefigureze o mare personalite în domeniul artei.

Mi-a trecut  prin  faţa ochilor, de nu ştiu câte ori lucrările ei de pe atunci, multe

înţelese şi mai multe nu şi bucuria mi se mărea când mă gândeam ce o să mai facă.

Timpul  şi altele, ne-au despărţit şi revederea întâmplătoare mi-a făcut rău.

 

Într-un timp de neatenţie, orientare defectuoasă şi netrăirea unor eşecuri cât

de mici, probabil că astea au fost căile ducerii spre dezastrul ei.

O catastrofă de căsnicie, un anturaj ostil, dar admis de ea fără explicaţii,

o profesie ratată şi tot din considerente neştiute, alte întâmplări nefericite,

au doborât o fiinţă, care voia să treacă prin viaţă veselă şi fără griji cotidiene.

M-am îndepărtat de ea, mută şi plină de întrebări.

- De ce oare?

Mi s-a părut că deodată, ziua  asta din primăvară  mă sfida cu nepăsare şi toate

din jurul meu nu se mai mişcau.Prăvălirea tuturor, erau ca în  timpul  sfărâmării

stâlpilor lumii.

Niciodată nu am simţit atât de apăsătoare neputinţa-mi.

 

Acum, simt că aerul ăsta nervos, îmi trasmite  un impuls al răzvrătirii  cuiva împotriva altuia şi de când încerc pătrunderea în esenţa ideii, îmi dau seama  că nu e rostul să aflu.

Aş vrea să cred că am visat!

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Antonella Mocanu pe Februarie 18, 2014 la 4:53pm

Uneori viata ne ridica semne de intrebare, precum "De ce oare?"

Splendid prozo-poem, plin de adevar!

Aprecieri. Cu drag,

Comentariu publicat de Claudia Cioca pe Noiembrie 24, 2013 la 8:47am

Minunat prozopoem. Semn de placuta lectura. Cu drag!

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Octombrie 26, 2013 la 7:47pm

"Niciodată nu am simţit atât de apăsătoare neputinţa-mi."semn de lectura si sincera apreciere

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 29, 2013 la 12:18pm

"...

Totul pentru ea era miracol şi fiecare zi era numai lumină.

Scruta îndepărtatele orizonturi cu ochii ei frumoşi  căprui şi dincolo,

acolo în mulţimile omeneşti diverse, îşi vedea de fiecare dată drumul  fără

pereche a unei vieţi de vis..."

semn de admiraţie

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor