(Cine îmi face un semn

de sub orizontul de lemn?)

Singurătatea, singurătatea

şi-a aflat în mine cetatea.

Ce vierme-i acesta durerea

de-mi scurmă,

inima, fierea

după vreo urmă?

(Cine mă cheamă, mă cheamă

de sub orizont de alamă?)

Voi fi tăcut, mai tăcut

decât la tainicu-mi început,

deşi pumnalul cel fioros

mi se zvârcoleşte în carne spre os.

(Cine mă strigă, mă strigă

de sub orizont de ferigă?)

Tu semn, chemare, strigare,

îmi faceţi singurătatea mai mare

cum stau în cleştele nopţii

de vorbă cu morţii, cu morţii.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Roxana Ştiubei pe Octombrie 4, 2010 la 5:21pm
nu pot sa spu decat atat despre poezia dumneavoastra : ASA DA !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor