Fiindcă marea

nu are niciodată iz de pădure,

iar pământul nicicând nu-mi lasă pe limbă

imponderabilul gust de femeie;

fiindcă norii

miros mereu a nori şi nu a chihlimbar

iar orhideele, vai, bietele de ele

nu pot, oricât s-ar strădui, să imite

parfumul din cânturile lui Maldoror;

fiindcă vântul

n-a învăţat să şuiere pe o singură voce

iar avalanşele, în văile de abrupt

măcar odată nu s-a întâmplat să vuiască

precum înflorirea liliacului;

fiindcă părul tău

nu-mi lasă pe obraz amintiri

la fel de diafane ca atingerea driadelor

iar sânul nu ţi-l pot simţi sub palmă

tot aşa de rotund ca zborul

păsării paradisului...

fiindcă toate

sunt ele însele întotdeauna, neschimbate

şi mai ales neschimbătoare,

am hotărât

să mă întind suspinând în iarba plină de rouă

şi multă vreme să mă legăn acolo

neştiut

ca un copil care n-a cunoscut iubirea

de mamă.

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Raul Baz pe August 1, 2014 la 8:36am

Multumesc pentru comentarii...

Comentariu publicat de Raul Baz pe Iulie 20, 2014 la 11:33am

Multumesc

Comentariu publicat de Maria Vo pe Iulie 20, 2014 la 11:05am

splendid poem pentru vântul ce șuieră (pe multe voci) după femei cu părul pădure;

pentru vuietul ce răzbate din înflorirea liliacului (...alb, sau mov...);

pentru zborul rotund al păsării liră;

pentru leagănul ierbii plină de rouă ...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor