De această dată
lacrimile se așează
ca o mângâiere-
tresare singurătatea
chipului de neon,
apropierea ta este mai tolerabilă,
ochii și-au decorat spaima
cu o nuanță de abandon,

încă nu mă vezi
dar sunt pretutindeni
transfigurată într-o densitate de nea,
chiar dacă am pierdut o aripă
planez inconfundabil,
oricât ar fi mărturisirea de albă
oricâte canoane
aș provoca.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Carmen Tania Grigore pe Iunie 22, 2010 la 8:10am
Irina,Mihaela,Emanuel,Gheorghe, Ioana : prieteni dragi,va multumesc pentru lectura si pentru notatii.
Comentariu publicat de DOBRE IOANA pe Mai 19, 2010 la 6:21pm
,,încă nu mă vezi
dar sunt pretutindeni
transfigurată într-o densitate de nea,
chiar dacă am pierdut o aripă
planez inconfundabil,,


O imagine ce mi-a plăcut în mod special.Cu drag, Ioana Voicilă Dobre
Comentariu publicat de Urzica Gheorghe pe Mai 19, 2010 la 8:59am
Te transfigurezi în creaţie şi fiecare poezie are câte o aripă pentru o mărturisire albă, sinceră; îţi impui canoane pentru a te apropia de împlinire.Cu apreciere.
Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Mai 14, 2010 la 12:06pm
O senzație acută de abandon și singurătate. Un suflet care strigă orbirea celui care ”încă nu mă vede”.
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Mai 14, 2010 la 11:57am
Inca nu te vad, dar ce citesc, te simt si te recunosc albul ce te inconjoara, in sensibilitatea poemului, in durerea lacrimei si linistea abandonului, indiferent de pierderile avute ...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor