INFIRMIADA… LUI MARIN IFRIM sau trei ipostaze ale turnătorului, gen Infirmică

Moto:

”Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească. Și nu sunt sigur în legătură cu primul.” (Albert Einstein)

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

”Orice asemănare cu personaje reale este absolut coincidenţială. Niște pamfletaşe, dacă  vreţi. Comentariile e de prisos, pentru că nu se egzistă! Iar dacă vreți să-mi răspundeți, n-aveți decât. Vă dau, mama voastră, în judecată, că pamfletele mele e mai pamflete decât ale voastre! Cât despre faptul că unu’, Jorjică, m-a făcut bou, mă mai gândesc… E stilu’ casei. Fură tot din munca poporului! Deoarece, bou m-a făcut mama și tata, nu el. La doctor, Jorjică! ”

             (Marin Ifrim – Jurnalul (turnătorului) de Vrancea)

--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Prostul ca prost

Dacă-i pui o întrebare elementară despre propria sa existenţă, Infirmică se inhibă personal şi direct. De multe ori, în astfel de situaţii, seamănă foarte mult cu semnul interzis. În materie de prostie, Infirmică a fost declarat monument al naturii. Statutul cu pricina îi asigură o largă imunitate. Cu toate acestea, se bagă singur în rahat! Ca monument al naturii, Infirmică este un unicat în felul său. Cu alte cuvinte, involuţia sa proverbială merită să fie studiată până la cele mai mici detalii. Iniţial, Infirmică şi-a dorit o statuie proprie, spunea el, inspirată din faptele sale temeinice de vitejie. Până la urmă, ţinând cont de dimensiunile reduse ale creierului, care ne aminteşte de comuna Bălăceanu, unde capu-i ca coceanu’ (sic!), câţiva oameni milostivi l-au declarat monument al naturii. În materie de prostie, avem de-a face cu o premieră inedită. În ansamblu, la noi, prostia bântuie peste tot. Dacă toate eşantioanele sale ar fi declarate monumente ale naturii, atunci, cu siguranţă, nu am mai avea pe unde să circulăm! Diverse reflexe canine, precum urinatul în neştire la rădăcina monumentului, sunt pe punctul de a fi desfiinţate definitiv şi iremediabil. Din cauza monumentelor de acest gen, sub sigla prostiei desăvârşite, se produc numeroase alunecări de teren în viaţa noastră. Abia acum vedem pe mâna cui am încăput! Monumentul naturii în materie de prostie este cât se poate de expresiv. Spunem adeseori, referindu-ne la o persoană, că aşa l-a făcut natura. Adică, pentru exemplificare, este prost făcut grămadă. Trag concluzia că scriitorii, ori jurnaliștii, consacrați, ca Infirmică, sunt la grămadă. Când vine vorba de ciolanul Puterii, sunt cetăţeni ai patriei care nu scapă ocazia de a se călca în picioare, acţionând, după principiul de bază al prostului, la grămadă. Care pe care… În realitate, cu mici excepţii, cei care se cred mari scriitori sunt proşti făcuţi grămadă. Aşa se explică existenţa unor monumente ale naturii în diverse uniuni sau ligi ale scriitorilor. Ce-i drept, dacă te iei după faţa lor, chiar merită un monument al prostiei, conjugat cu răspunderea naturii în privinţa creşterii natalităţii pe acest palier. La prostie, monumentul naturii prezintă câteva particularităţi sugestive. Este singurul monument cu ochii umezi, precum viţelul la poarta nouă. Debitează mesaje incoerente, care, atenţie, nu au nici-o legătură cu experimentele marţienilor pe planeta noastră. Ca mesaj, prostul nu are două vorbe la un loc. Își epuizează repede singurele fraze din repertoriu, apoi o ia de la capăt. Atât știe, atât spune! Clipeşte des, ceea ce, în concepţia monumentului naturii, face parte din conceptul despre şmecherie. Da, aşa e, dar avem de-a face cu o şmecherie ieftină. Monumentul naturii evoluează în pas cu plopul care face pere mălăieţe şi, în duminicile fără soţ, aguridă. Sunt zile când prostia se lăfăie pe crengile sale, sfidând realitatea usturătoare. Monumentul naturii, ca simbol al prostiei profunde, după dimensiunile curelei late, ocupă, într-o proporţie îngrijorătoare, întreaga noastră scriitorime. Și tocmai pentru că e prost, pe Infirmică îl doare în pix de toată lumea. Înainte, adică într-o altă epocă, era la putere, și-l folosea cu osârdie, creionul chimic. Cu ajutorul lui s-a făcut colectivizarea. Creionul chimic funcţiona simplu şi fără cheltuieli mari de întreţinere. Când slăbea în intensitate, generaţiile înaintate în vârstă cunosc acest lucru, era înmuiat în gură, după care trecea direct la colectivizare. Astfel se întărea munca de partid. În acea perioadă istorică, obiceiul de a înmuia creionul chimic în gură era catalogat ca fiind un instrument de bază al muncii de partid. Istoricii spun că a contribuit decisiv la dezvoltarea amiabilă a celulei comuniste. Faţă de pixul de astăzi, creionul chimic nu era atât de firav şi de bolnăvicios. Cu toate că, precizez, colectivizarea se făcea în câmp şi din poartă în poartă. Astăzi, pixul produce uneori dureri reumatice. Ca formă de decizie, a devenit apanajul exclusiv al lui Infirmică. El ilustrează forma cea mai complexă a dreptului de proprietate în capitalismul nostru de cumetrie. Deunăzi, Infirmică al nostru spunea, referindu-se la dizolvarea rahatului şi la alte chestii şi socoteli de genul ăsta, că nimeni nu-i poate lua pixul din mână. E drept, dar ştiţi cum se manifestă micii ciorditori din preajma noastră. Preventiv, Infirmică şi-a legat pixul de degetul inelar. Dintr-o astfel de poziţie, cum să zic, este greu să i-l şterpeleşti. Ca să-l laşi fără pix, trebuie să câștigăm lupta cu prostia, chestiune pe care o ştie şi dumnealui foarte bine. E drept, din anumite puncte de vedere, îl doare în pix, dar, după cum bag eu de seamă, durerea nu este uniformă. De la o vreme încoace, după grija pe care o manifestă faţă de starea generală a pixului, nu mai pare chiar atât de sigur că nu va pierde bătălia! I s-a mai scurs şi dumnealui pasta puterii din pix. Ca să-l revigoreze, procesul este oarecum dificil şi costisitor în comparaţie cu metodele de-a dreptul primitive prin care creionul chimic a deschis drumul spre socialism.

 

2. Calomniatorul ca pamfletar

Omul vidanjă a devenit personajul central al zilelor noastre. Mândru că partidul i-a încredinţat o misiune importantă, personajul evocat se străduieşte din răsputeri să răspundă înaltelor deziderate contemporane. Cartea sa de căpătâi este “Lista neagră”. Pentru el, indiferent de mersul istoriei, contează fiecare rubrică de pe această carte. Misiunea sa de bază constă în capacitatea creatoare de a te umple de rahat. Cine intră în raza sa de acţiune? Evident, cei care nu cred în ceea ce crede el. Adică, în nimic! Infirmică lucrează metodic şi eficient. În materie de rahat, este recunoscut pentru excesul de zel de care dă dovadă tot timpul. După cum zice dumnealui, datoria înainte de toate… Dacă îi superi pe-ai lui, te trezeşti automat pe “lista neagră” a lui Infirmică. Te face, ca să spun aşa, din cap până în picioare. Nu chiar ca la “Nufărul”… De foarte multe ori, când trebuie să umple pe cineva de rahat, o face din proprie iniţiativă. În felul acesta, cu adaosul de zel necesar, speră să-şi gâdile şefii. Dacă se poate, inclusiv în nări. Dacă te iei, în sensul criticii coerente, de conducătorii lui iubiți, rişti să fii trecut sub observaţie ca trădător de ţară. Desigur, dumnealui este posesorul unui impresionant evantai de calificative, adjective şi etichetări grosolane. Trebuie spus că, în ciuda aparenţelor, Infirmică este un veritabil bădăran. Autentic târlan. Faţă de personajul mucea, care face şi el ce face, dumnealui dă cu rahatu-n fasole exact atunci când îţi este lumea mai dragă! Infirmică acţionează ca o vidanjă performantă. Raza sa de acţiune este una cât se poate de cuprinzătoare. Când porneşte la atac, efectele colaterale se văd cu ochiul liber. În materie de împroşcat cu rahat, este deosebit de productiv. În funcţie de poziţia ocupată pe “lista neagră”, se fac studii de acţiune complexă sau multilaterală. Dacă este cazul, Infirmică scormoneşte adânc în viaţa ta, începând cu trecutul şi terminând cu prezentul. Experienţa acumulată în sectorul poliţiei politice îi este de mare folos. Individul te capsează din trei mişcări la dosarul urmăririi de cadre. La acest nivel, nu primeşte oricine o asemenea misiune. Îndoctrinarea lui Infirmică în tiparele uniunilor de stânga constituie o prioritate. Din această cauză, individul îşi face treaba ca şi cum ar avea în faţă un duşman de clasă. Infirmică nu este de acord cu reformarea culturii. El ştie că are zilele numărate în situaţia în care mocirla literaturii ar fi asanată de noul val de scriitori. Infirmică supravieţuieşte doar într-un mediu putred şi cu multe jeguri. De aici îşi trage el seva rahatului său zilnic, fără egal. La început, a debutat cu lături. Uşor de preparat şi de manipulat. Este timpul să precizez că Infirmică este un manipulator de clasă mondială. Dacă ar putea, pentru că şi posibilităţile lui sunt limitate, i-ar băga pe toţi la zdup, veriga de bază a rahatului său. Infirmică murdăreşte tot ceea ce întâlneşte în cale. Se înţelege de la sine că îi lipsesc cei şapte ani de acasă… Adevărul este că nu-l întrece nimeni în materie de împroșcat cu rahat! Ce-i drept, este selectiv. Murdărește tot ceea ce este mai sfânt pe lume. Nu contează de unde îşi trage seva subiectul. Răhățit să fie pe această glie! În funcţie de situaţie, îi place să înjure sau să arunce cu rahat după diverse personalităţi. De când au aruncat poliţiştii cu cascheta în Cotroceni, asistăm la un sindrom în materie de azvârlit. Prin acest procedeu sunt luaţi în vizor toţi cei care mişcă în front. De vreo zece ani, i-am intrat și eu în vizor. Pentru simplul motiv că exist! Și e atât de pornit încât, dacă i-am răspuns o singură dată, s-a destabilizat rău de tot. Era să facă infarct! Cu siguranţă, domnul turnător în rezervă nu s-a gândit că, după ani în slujba patriei, o să fie pus de un scriitor defect să execute comanda “târâş“! Ba chiar, cu mult tupeu, acesta îmi reproşează că sunt plătit ca să-l distrug pe el! Pe cine, bă, păsărizda mă-tii? Pe nimeni?

 

3. Moralizatorul ca lup



O altă ipostază este aceea de lup moralist. În ultima vreme, însă, Infirmică a năpârlit. Pare mai obosit şi mai cătrănit ca niciodată. Se încurcă în blană, care îi atârnă pe jos, şi comite nenumărate gafe. Se întâmplă să-i fie blana când prea mică, sub posibilităţi, când prea mare! Ce se întâmplă oare? Infirmică nu e în apele lui. Vorbeşte pe altă voce. Practic, mai mult pe nas şi cât un cor de turnători. Dă cu oiştea-n gard de când i-au plecat boii de acasă. E complexat sau timorat. Nici râsul nu mai este al lui! Am înţeles că râsul său, ăla zgomotos cu care ne punea la punct, s-a întors la grădina zoologică. Acolo este locul lui… Infirmică arată ca vai de el! Nu mai este la fel de guraliv ca la începutul carierei sale scriitoricești. Cum ne mai aburea şi ne trecea prin meliţa lui! Nu scăpa nimeni necompostat. Lupului moralist i-a pierit verva oratorică de altădată. Acum, mai nou, bate apa în piuă. E lipsit de consistenţă. Nu are mesaj. Nu mai ”scrie o carte în douăzeci și patru de ore” (fie vorba între noi, i-a scris-o regretatul Gică Ene!).  A rămas fără exemple. Chiar şi fără exemplul său personal şi revoluţionar… Am trăit o perioadă în care Infirmică se lăuda singur. Zicea mereu că el face şi el drege. După care se dădea pe derdeluş pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Aiurea în tramvai. Mai nou, îl ia cu somn şi la lansările lui de carte! Să-l vedeţi cum se aplaudă singur, în silă! Când îl cuprinde un elan autocritic mobilizator, se şi huiduie! Uneori, încorsetat în noua lui blană, aţipeşte în timpul alocuțiunilor sale, ceea ce reprezintă un record şi o curiozitate. Infirmică nu mai este ceea ce a fost cândva. Practic şi concret, nu mai impresionează pe nimeni…  Mai zvâcnește doar câteodată, când Primăria sătească X îi ”acordă” premii ”Opera Omnia”! Ca să vadă lumea cine e Infirmică! Și, totuși, indiferent de anotimpul politic, îi cade părul şi lasă urme pe covor. Tapițerii şi nimenii din anturajul lui sunt de părere că a venit vremea să-şi schimbe blana. Aiurea. Dumnealor fac pe naivii sau poate sunt abia cooptaţi în branşă. Infirmică îşi schimbă frecvent blana. E drept, nu şi năravul, dar asta contează prea puţin acum… În definitiv, ne-am învăţat cu tot acest balamuc. Ia blana, schimbă blana! Am ajuns să-i ştim garderoba pe de rost. Practic, nu mai este nimic spectaculos în toată povestea asta! O vreme, s-a încăpăţânat să poarte doar blană autohtonă prelucrată în atelierele proprii. Până i-au atras atenţia cei de la Uniunea Europeană pe motiv că blana lui nu este ecologică. Mai pe româneşte spus, se simte izul acru de minciună. Din acest motiv, lupul moralist, cu fusta lui virilă, este uşor de detectat. Indiferent de blana pe care o schimbă, totul pute straşnic a demagogie. Ştiţi cum fac tinichelele legate de coada lui? Bla-bla-bla-bla…. Lupul despre care vă vorbesc şi-a pierdut credibilitatea de moralist. Deunăzi, mai marii din Poliţie, Procuratură sau Justiţie s-au perindat prin barul cu striptease de la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se face că lucrează. Surse de presă susţin că Nissan, un bun prieten al lui Infirmică și patronul barului pomenit mai sus, i-a filmat pe mai marii orașului și-ai lui Infirmică în timp ce se distrau cu fetiţele din dotare, iar casetele s-au transformat în obiect de şantaj. Ceea ce ştia un oraş întreg, pare să nu fi ştiut Infirmică moralistul și alții asemenea lui, care azi ne dau lecţii de moralitate. Sub conducerea lui Mircea Costache și-a lui Infirmică, Casa de Cultură s-a transformat într-un WC cu sală de spectacole, club de striptease şi loc de întâlnire a proxeneţilor şi prostituatelor cu clienţi sau depozit de mobilă. Oare moralizdele astea nu știau ce se petrece la parter când ei stăteau în birourile de la etaj? Mă văd doar pe mine, un umil scrib, din cauza căruia nu mai pot să trăiască bieții locuitori ai județelor Vrancea și Buzău? Iar ca ei sunt cu zecile în acest oraş, oameni care azi ne explică lucruri moralizatoare. În urmă cu câţiva ani, Infirmică era bun de caterincă. Făceam foamea şi atunci, dar, fie vorba între noi, măcar ne amuzam de şotiile lui scriitoricești și de partide. Acum, după ce a schimbat blană după blană, nu mai are niciun haz. Lupul moralist este rânced. A intrat în rahat, ca să nu mă exprim altfel, până la genunchi. Şi continuă să se afunde până la gât. Salvaţi-l pe bietul Infirmică!

Citește aici!

Vizualizări: 238

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor