INTERNAT ŞI MEDITAŢII (LICEUL DE MUZICĂ DIN CLUJ)

  (Din jurnalul Cameliei)

 

 Când m-am dus eu la Liceul de muzică, în clasa a V-a, eram cazate într-un cămin de pe strada Topliţa, împreună cu fetele de la Liceul de Coregrafie.

   Era mare înghesuială şi toate fetele din clasele V-VIII stăteam într-un singur dormitor uriaş, cam 40 într-o cameră lungă, plină cu paturi suprapuse.

   Mie îmi plăcea să stau în patul de sus, lângă o fereastră, pe care o lăsăm întotdeauna întredeschisă când nu era prea frig afară şi momentele cele mai frumoase erau când ploua noaptea şi auzeam susurul apei afară, în timp ce o briză de aer răcoros mă mângâia pe frunte.

   În paturile din jurul meu erau colegele de clasă, cu care m-am împrietenit încet, încet, ca şi copiii de zece ani. Nu aveam pe nimeni acolo, ne aveam doar una pe alta.

   Dulapurile ne erau înşirate într-o cameră mare la subsol iar baia într-un alt corp al clădirii, aşa că nu prea era plăcut să te trezeşti noaptea din somn şi să străbaţi toată curtea întunecată ca s-ajungi la baie. În acea clădire stătea şi pedagoga noastră de noapte.

   Prea mult nu stăteam însă în internat. Ne trezeam dimineaţa la şase şi la şapte plecam cu rândul la cantina de la şcoală, pe strada Săvineşti, foarte aproape de internat. Acolo ne făceam şi lecţiile după-masa şi înapoi la dormitoare ajungeam doar pe la ora opt seara iar la zece era stingerea. Hainele ni se spălau în spălătoria şcolii, aşa că fiecare trebuia să aibă cusut pe ele iniţialele numelui, ca să-şi recunoască îmbrăcămintea.

    Dimineaţa trebuia să te grăbeşti foarte tare, să stai la rând ca să te speli, apoi te îmbrăcai, îţi faceai patul frumos şi te aliniai la poartă împreună cu celelalte. Odată ieşite pe poarta internatului uşa înaltă de fier se închidea şi acolo mai rămânea doar femeia de serviciu, o doamnă negricioasă, micuţă şi foarte răutăcioasă.

    Într-o dimineaţă, m-am îmbrăcat şi eu rapid şi am ieşit cu rândul pe poartă, dar simţeam că ceva nu-i în regulă cu hainele mele, deşi nu ştiam ce. Am tras-o de mână în spate pe Geta, colega mea de rând şi-am rugat-o să se uite atentă la mine, să vadă dacă totul e în ordine.

   Mă măsură Geta de sus până jos şi izbucni în râs, arătându-mi cu mâna picioarele.

   Mă uit în jos şi rămân stupefiată. Eram îmbrăcată cu tot ce trebuia, inclusiv pardesiu şi căciuliţă, că afară nu era prea cald, dar în picioare mai aveam încă papucii de casă. Uitasem să mă încalţ!

   Fetele o porniseră deja spre cantină şi eu m-am furişat la poartă, începând s-o rog pe femeia de serviciu să mă lase să intru-n dormitor să mă încalţ, sau să-mi aducă ea pantofii. Dar aceasta, suflet hain, îşi întoarse spatele şi plecă bombănind, că altă dată să fiu atentă şi că n-am decât să mă duc aşa la şcoală.

   Am rămas pe gânduri. Cum să mă duc aşa la şcoală? Nu că mi-ar fi fost cine ştie cât de frig, dar toţi ar fi râs de mine.

   M-am ascuns după poartă şi-am pândit-o până când a intrat în clădire, apoi m-am căţărat pe gard, deşi era foarte înalt şi-am coborât dincolo, în curte. Am fugit repede în dormitor şi mi-am luat pantofii, apoi am sărit din nou gardul în stradă, alergând de mama focului ca să le ajung din urmă pe fete.

    După ce mâncam micul dejun mergeam la cursuri, care începeau ca peste tot, la ora opt. Dar cu cozile de la cantină, cu masa şi cu drumul până-n sala de clasă, eram într-o continuă fugă.

   După cursuri urma masa de prânz, apoi ne adunam tot în cantină, unde era de-acum sala de meditaţii. Acolo stăteam noi până seara şi învăţam pentru a doua zi, cu excepţia orelor în care erai programat să mergi la studiu individual. Atunci îţi luai instrumentul din dulapul tău de pe hol şi te duceai într-o săliţă mică din liceu, unde-ţi despachetai instrumentul, îl acordai şi te-apucai să repeţi singur tot ce ţi se predase la orele de instrument, după care mergeai înapoi la meditaţie.

   Stăteam la o masă cu încă trei colege de clasă, una dintre ele fiind Geta. Ne făceam frumos temele, ne ajutam între noi, apoi învăţam lecţiile astupându-ne urechile cu degetele, ca să ne putem concentra mai bine. Cu timpul am ajuns să fiu atât de obişnuită cu lumea şi cu gălăgia din jurul meu, încât puteam învăţa fără să-mi mai astup urechile şi fără să mă mai distragă absolut nimeni şi nimic iar dacă voiai să vorbeşti ceva cu mine, trebuia să vii să mă baţi pe umăr, că pur şi simplu nu mai eram decât fizic prezentă acolo, mintea zburându-mi unde voiam eu.

    Era cu noi în sala de meditaţii şi pedagoga, care ne mai asculta pe rând, dacă vedea că nu luăm note destul de bune la unele materii. Avea ea o problemă cu Geta, care abia reuşea să ia note de trecere la istoria antică. După ce Geta declara sus şi tare că ştie toată lecţia, pedagoga o chema la ea şi începea s-o asculte:

- Aha, deci Mesopotamia! Ia zi tu „Oraşele şi satele”!

   Geta ca din oală, nimic!

- Păi ai zis c-ai învăţat!

- Da, dar ultimul pasaj a fost „Cultura”.

- Şi „Oraşele şi satele” nu le-ai avut?

- Ba da, le-am avut şi pe ele.

- Ei, atunci zi-le!

- Dar le-am uitat!

- Ia du-te tu şi învaţă iar toată lecţia şi când eşti gata să-mi spui!

  Îşi lua Geta spăşită cartea şi caietul şi se-ntorcea înapoi la masă. Punea cartea în faţă, deschisă la „Oraşele şi satele”, se foia puţin ca să se aranjeze mai bine pe scaun, îşi înfunda degetele în urechi şi începea iar să tocească. După un timp se ridica fericită:

- Acum ştiu, şi mergea iar la pedagogă.

Aceasta lua tacticos cartea şi-o deschidea la Mesopotamia:

- Ia zi-mi tu mie „Agricultura şi meşteşugurile”!

Geta rămânea cu gura căscată:

- Păi, acum am vrut să vă spun „Oraşele şi satele”.

- Ei, dar n-ai avut toată lecţia?

- Ba da!

- Atunci, zi acum „Agricultura şi meşteşugurile”!

Geta se foia încurcată pe scaun şi ridica iar o privire nevinovată:

- Păi, am uitat!

    Pedagoga îi dădea iar cartea şi-o trimitea să-nveţe toată lecţia.

Venea iar Geta, se aşeza şi mai hotărâtă pe scaun, îşi înfunda bine mâinile în urechi şi începea iar să tocească. După o vreme mergea iar la pedagogă, îi dădea cartea, se punea pe scaun şi începea:

- Agricultura şi meşteşugurile...

- Ho, ho, stai! îi zicea pedagoga. Ia zi-mi tu „Cultura”!

Geta se oprea total interzisă, c-o figura uimită şi debusolată şi începea iar:

- Păi, aţi zis „Agricultura şi...”

- Dar n-ai avut toată lecţia?

- Ba da!

- Atunci, zi „Cultura”!

- Am... uitat!

   Şi uite-aşa trecea după-masa Getei cu lecţiile la istorie, unde niciodată nu a strălucit. Nu putea decât să-ţi spună întreaga lecţie de la cap la coadă şi aia, cu mare chinuială. Dacă începea să turuie o frază şi-o întrerupeai zicându-i să-ţi spună altă parte a lecţiei, pur şi simplu nu mai putea.

    Nu rezista toată lumea prin internate, fără părinţi, cu programul acela al nostru şi în mulţimea aceea de copii. Mulţi au plecat singuri acasă, pe mulţi i-au luat înapoi părinţii, ca să nu mai piardă vremea degeaba prin Cluj.

    Pe Geta au luat-o acasă după doi ani. Nu ştiu ce-a mai făcut în viaţa ei, dar sper că n-a ajuns cumva profesoară de istorie!

 

 

 

 

 

Vizualizări: 656

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 8:38pm

Va doresc mult succes, D-le Nitu!

Sa ma anuntati si pe mine, va rog!

Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Martie 11, 2011 la 11:02am

Da, doamna Camelia! Voi posta si eu un al mod de a scrie jurnalul, multimedia, cu amintiri din viata cazona: liceul militar, scoala militara, academia militara, cursuri militare in est si in vest, pana la profesor universitar in Academia Tehnica Militara, pastor de cadeti, sef de catedra, decan s.a., inclusiv cu grade militare succesive, de la elev simplu si pana sus, sus. Apoi mutat la universitate, cu permanenta intinerire de la frumosii studenti dornici de nou. Dar om ramas normal, sudist devenit ardelean "dupa nevasta", iubitor de matematica, literatura, muzica, dans...

CETITORIUL (clic)

 

 

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 10:10am
Multumesc mult, D-na Driza!
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 10:09am
Ei, vezi Mircea, ce nedreapta-i viata! Cu ei sau cu noi?
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 10:08am
D-na Vasilica, va multumesc!
Comentariu publicat de driza thoma pe Martie 11, 2011 la 8:07am
Imi place stilul literar cu care scriti amintirile,minunat!
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 11, 2011 la 6:36am
O pagina de jurnal cu amintiri, presarata cu fel de fel de intamplari; unele hazlii, altele triste, fara de care, nu ar fi existat adevarata viata. Amintiri care, scrise,  vor ramane dincolo de viata.
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 6:06am

D-le Nitu, parca ati facut liceul militar, nu?

Va imbratisez cazon, cu drag

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 6:05am

Draga Claudia, pur si simplu asa am simtit!

Te mai astept!

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 6:04am

Draga mea Irina, am citit ce ai scris, zambind cu lacrimi in ochi.

Cu drag,

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor