stau închis în mintea mea

ca-ntr-o casă cu gratii la ferestre

peluza albastră-i departe

în buzunarul unui nor

 

nu mai locuiește nimeni la această adresă

poștașul gângav s-a pensionat medical

 

tu alergi prin singurătatea mea

de-alungul alfabetului

descifrezi cabalele

ascunse-n praful fiecărui cotlon

 

e-atât de pustiu

pașii tăi răsună pe marmura sufletului

ca lacrima unui izvor

în irisul lui aș vrea să mă scufund

să mă spăl de singurătate

 

rămâi lângă mine iubito

până se-ntorc cocorii

iar culbelcii vor ieși din casă

cu pielea umedă de saliva unui sărut

proscris și fără speranță

ca dragostea mea-nchisă-ntr-o fortăreață

de unde nu poate evada decât să-ți împărtășească singurătatea

împletind-o cu a ta

***

între nimic și niciunde

păianjenii țes mătăsuri amnezice

aud întunericul căzând cu zgomot peste casă

și ce noapte

dumnezeule

ce noapte fără sfârșit se apropie

 

credeam că m-ai uitat înghesuită într-un ungher al inimii

sub catifeaua roșie a crăciunului trecut

de nu mai umblă prin lume vești despre venirea primăverii

 

jarul abia mai clipește în vatră

mai pune un vis pe foc iubite

nu-l lăsa să se stingă

e-atât de greu să aprinzi lumini în suflete-nghețate

februarie e scurt numai în calendare

vino mai aproape și dă-i voie vântului să ne dezbrace de straiele singurătății

 

ioan grigoraș & liliana trif

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor