Ioan Vasiu este un romantic care nu se dezminte de crezul său poetic, indiferent de ce s-ar întâmpla. Pentru că poezia este chemată să rămână poezie, în orice circumstanţă lirică, poetul fiind conştient că fără crezul său nu poate exista poezie. Nu este vorba despre poezia unui însingurat ci despre un îndrăgostit, condamnat să trăiască frumos, prin cuvântul care pune un zid de despărţire între dragoste şi uitare. Volumul de poeme “Târziu în cuvinte” a părut la Ed. Eurostampa, Timişioara în anul 2014, cu un cuvânt de întâmpinare semnat de Ion Dodu Bălan şi de Ioan Horea - şi este pariul cu cuvântul care dă rod, fiecare ciclu în care trăirile poetice germinează devin poeme iar poetul este mai bogat cu o carte care consemnează momentul când acesta a ajuns la maturitate, iar dragostea trăită şi experimentată până la sfârşit îl recuperează din braţele singurătăţii : ” în dragoste sunt ca un exilat/aş vrea dar tot mai mult îmi place/ să simt precum un înger botezat/de Dumnezeul patimii sărace (Exilat de bunăvoie). Există o obsesie a trecerii timpului dar există în acelaşi timp, în poetica lui Ioan Vasiu şi un remediu împotriva nimicniciei şi a uitării, adică o terapie prin dragostea generată într-un proces interior deloc simplu, dar care ajunge la maturitate, iar această maturitate împlică o legătură permanentă cu natura, cerul, lumina, anotimpurile, fără de care n-am putea exista: “undeva se coace dragostea-n amiază/cerul şi cu marea se îmbrăţişează/undeva sub talpă iarba mai suspină/de pe munţi coboară bulgări de lumină/undeva pe lume viaţa naşte viaţă/dragostea iubitei iarăşi mă răsfaţă” (Undeva).
Volumul “Târziu în cuvinte” este o carte a dragostei ca mod de viaţă cotidian, dar fără ca acest cotidian să-I umbrească sublimul, pentru că dragostea simplă ne îmbracă în Dumnezeu. De aceea sentimentul final al trecerii şi al plecării în marea călătorie nu poate fi frustant, deoarece moartea, privită prin ciobul aburit al dragostei nu este altceva decât un nou început: “când voi muri va ninge cu petale/de trandafiri pentru iubirea mea/şi va ploua cu lacrimile tale/peste lumina umedă şi grea/ eu voi păşi pe un covor de stele/tu vei rămâne-n urmă tot mai tristă/şi mă voi pierde-n nopţile rebele/cum lacrima se stinge-ntr-o batistă/când voi muri va bate-n catedrală/un clopot trist când vântu-abia adie/şi va rămâne casa noastră goală/ ca un poem de dragoste târzie” (Dragoste).

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor