ion lazu: Leonida Lari în eternitate

ion lazu: Leonida Lari în eternitate

Ne-a părăsit, la doar 62 de ani, răpusă de necruţătoarea boală, Leonida Lari, poetă de renume, luptătoare victorioasă pentru reintroducerea limbii române, a grafiei latine şi a tricolorului în Republica Moldova, unul dintre talentele cele mai viguroase ale liricii româneşti din totdeauna. Spre regretul meu, nu am aflat această prea tristă veste din media, ci de pe blogul de scriitor al poetului Ion Murgeanu, mereu receptiv la dureriule naţiei. http://absentul.blog.com/ Astăzi citesc un comentariu şi pe blogul poetului LIS: http://liviuioanstoiciu.ro/. Amândoi îşi mărtirisesc tristeţea/amărăciunea la pretimpuria trecere a Poetesei, dar şi admiraţia pentru poezia ei


care o singularizează în lirica românească din ultimele trei decenii. Poeziile Leonidei Lari au sentiment, sunt rodul unei trăiri intense, răvăşitoare şi al unei inspiraţii înalte. Nu e nicidecum vorba despre o lirică desuetă, anacronică, precum ne-o sugerează comentariul din Istoria critică, unde poezia basarabeană este expediată cu un vot de neîncredere, generalizat/nediferenţiat; nu este nici monocordă, cum ar fi de presupus la o fire militantă ci, spre lauda poetei, paleta ei compoziţională este foarte bogată, diversă, cuprinzătoare, semnificativă pentru omul acestor vremuri minate de nenumărate contrarietăţi.

Ce-i drept, la început carierei sale militantismul o va fi ajutat în dobândirea notorietăţii de poetă, ascultată/ văzută/ citită şi admirată de întreaga suflare a românităţii de pretutindeni, dar mi-e teamă că acelaşi mecanism a împins-o spre marginea atenţiei noastre atunci când mesajul politic al autoarei s-a diluat/depreciat, din variate motive... Încununată de succes în lupta sa din Basarabia, inclusiv din Parlamentul de la Moscova, a venit în România pentru a-şi duce la bun sfârşit aspiraţiile privind Unirea cu ţara mumă. Numai că ajunsă aici, lucrurile s-au contaminat de virulenţii microbi ai politicianismului autohton. De la PNŢCD, unde nimeni nu avea nevoie de concurenţa unei luptătoare deja faimoasă, fără teamă şi prihană, drept care i s-au făcut toate cele de  trebuinţă spre a fi scoasă din dispozitiv, a aterizat/capotat la România Mare, partid a cărui firma s-ar fi cuvenit să n-o păcălească pe poetesă, precum pe celălalt remarcabil talent basarabean: Grigore Vieru, racolat în aceleaşi condiţii, ale dezinteresului mascat pentru problema românilor de peste Prut. Găunoşenia liderului de partid a tras-o pe linia moartă, desigur în contextul în care, realmente, din partea românilor nu a existat o opţiune fermă pentru reunirea cu Basarabia. Situaţia economică de acolo, dependenţa de Rusia, prezenţa ameninţătoare a rusofonilor - sunt doar câteva dintre cauzele reale ale inapetenţei românilor pentru integrarea cu basarabia.  Despre celelalte cauze nu mai spunem nimic.

Ce a devenit marea poetă Leonida Lari, în aceşti aproape 20 de ani irosiţi în România? Oricum, mult mai puţin decât s-ar fi cuvenit  talentului ei. Însă scriitorul român, chiar de primă linie,  a pierdut, poate iremediabil, statutul său de reprezentant privilegiat al naţiunii. O consolare ar fi, pentru împătimiţii de poezie adevărată doar faptul că o nouă poezie, odată compusă sub semnul inspiraţiei, nimeni şi nimic nu o mai poate clinti din "limba noastră cea română".

O cunoşteam din scris, din activitatea ei de luptătoare dârză, neobosită. Am văzut-o pentru prima dată în martie 1990, când m-am prezentat, cu un TIR plin de carte românească, la Uniunea Scriitorilor de la Chişinău.  Am schimbat câteva cuvinte fără vreo importanţă. Mi s-a părut a nu fi omul relaţiilor personale, ci al celui care a ales tribuna spre a se exprima în faţa maselor. Acum pot să o spun: chipul poetei avea ceva din tabloul celebru România revoluţionară, avea deci trăsăturile simple esenţializate ale Mariei Rosetti. Ceva ce trece dincolo de nobleţea de stirpe şi devine nobleţea Ideii.

Am revăzut-o de câteva ori în Bucureşti, tot fără o aderenţă la persoană. La activităţi Pro-Basarabia, la lansări, ba şi la un recital pe versuri de Leonida Lari, la Teatrul studenţesc Podul. Un regal de poezie, interpretat cu maximă sensibilitate de tinerii actori.  (vezi mai jos: jurnal, 20 martie 1994). De la acea întâlnire anume, sau dintr-o împrejurare similară, am un autograf pe volumul de poezii Anul 1989, cartea ei emblematică. O răsfoiesc din nou acum, suflet de basarabean "ars de dor".  Dar ce poezii frumoase! poeme antologice, tot una şi una... Şi-mi spun: Dacă ai norocul să scrii un astfel de poem, într-un moment fast, toate celelalte lucruri ale zilei, oricât de virulente/vehemente, ţintindu-te fără milă, pot fi trecute pe plan secundar. Un poem adevărat, te vindecă de tot răul lumii...

P.S. Tot de pe internet aflu că o stradă din Chişinău va purta numele poetei. . pentru ca neuitarea să poarte un nume. Azi, tăind-o printre blocuri, dinspre Baba Novac către Piaţa Rm. Sărat, mă pomenesc într-un context stradal necunoscut, măcar pe moment. Dar citesc pe o tăbliţă: Str. Papiu Ilarian.  Şi-mi vine inima la loc. Dacă e Papiu Ilarian (chiar fără Al. în faţă!), e România.

 

Ion Lazu

http://ilazu.blogspot.com/

Vizualizări: 119

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor