ISTORIA, DOAMNA...

 

             Am recitit cu emoţie „ultimul cuvânt” al Mareşalului Ion Antonescu în faţa acuzatorilor, în sala de judecată... Am recitit cu lacrimi în ochi şi ultimul cuvânt lăsat de Mareşal, soţiei sale, doamnei Maria... Am reluat spre studiu documente ale vremii şi am încercat să refac, după puterile minţii mele o fărâmă de viaţă din timpul istoric al anilor 44-46 din secolul trecut. Ca să înţeleg şi mai bine vremurile am stat de vorbă cu Arghezi prin intermediul unor articole apărute în presa începutului de secol XX şi am găsit unele explicaţii...

            Arghezi, artist desăvârşit al cuvântului, vizionar şi mare patriot atrăgea atenţia cu respectul cuvenit şi cu verbul său caustic că Neamul ăsta are nevoie de muncă, seriozitate şi respect...

              Unii au înţeles vorbele marelui artist, alţii l-au luat ca de obicei, în râs!

              Nici acuma nu ştim ce se întâmplă cu noi.

               Suntem defazaţi de interesele Clipei, nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru şi, aşa cum am făcut mai mereu în Istoire, ne credem buricul pământului.  Că nu suntem cine ştie ce, nu mai este cazul să vă spun eu... Ne-o spune Viaţa! Suntem ultimii la toate capitolele ce compun un tabel al civilităţii zilei. Vrem bani mulţi, muncă puţină sau deloc, viaţă uşoară şi respectul tuturor celor care intră în contact cu noi. Vrem să ni se rezerve cele mai elegante locuri la masa prea-plinului european şi ne mirăm că lumea bună nu se opreşte să vorbească cu noi. Suntem destul de râioşi dar ne păstrăm cu coada la cele mai ridicate cote...

               De fapt, pe cine vrem noi să păcălim?

                Oricum, se pare că nimeni nu se mai lasă păcălit de noi, am ajuns un fel de bufoni ai Europei şi nimeni nu mai pune vreo bază pe cuvântul nostru.

              De ce suntem aşa?

              Aş vrea să revin la ultimul cuvânt al Mareşalului Antonescu  spus în faţa tribunalului morţii şi la ultimul cuvînt scris transmis soţiei sale înainte să fie împuşcat... Onoarea, demnitatea şi eroismul unui Neam nu se câştigă cu jumătăţi de măsură, cu false valori , cu trădări mârşave şi promiscuitate umană...

               Mareşalul ne-a transmis pentru eternitate  să nu rămânem cantonaţi minciunii, să nu stăm în fantoşa bolşevismului şi să nu aşteptăm cinstire de la necinstiţi... „Nici o lacrimă”, spunea Mareşalul viteazei sale soţii, „nici o lacrimă să nu verşi pentru ingratitudinea unui Popor căreia noi i-am dat totul şi el nu ne oferă nimic”!

                  Asmuţit de căpeteniile colectivismului bolşevic, Poporul ce se ridicase la semnul Mareşalului împotriva oricărui semn de necinste, trădare, minciună şi lene, l-a trădat pe Conducător aşa cum nimeni n-a mai făct( şi n-a mai cunoscut) în Istorie.

               Ce s-a ales de Poporul acesta imediat după moartea Mareşalului?

               Sclav şi iar sclav a devenit pe moşia ideologiei bolşevice şi comuniste de mai apoi pentru ca după cincizeci de ani, cu un efort greu de explicat să se ridice pentru o secundă şi să-şi ardă toată mizeria în focul unei Revoluţii ce a înspăimântat lumea!

               Ce păcat că trezirea asta a neamului nu a durat decâo secundă... pentru că iar au venit comuniştii la putere şi din nou, iată, după alţi douăzeci de ani trăim în acelaşi regim mizerabil de sărăcire totală a Poporului şi de înavuţire nesperată pentru profitorii zilei.

              Arghezi s-a dus şi el, iar noi cei de azi privim numai cu neputinţa unor laşi mărunţi cum câţiva derbedei lacomi împart avuţia Ţării în interes propriu.

              Mai spune cineva ceva?

              Nimic... Dacă vorbeşti despre ideile Mareşalului eşti catalogat drept trădător al Neamului.

               Eu stau aici în carapacea mea de cetăţean umil şi caut un petic de cer curat spre care să-mi scot nasul pentru o gură de aer curat...

               Citesc ca de obicei în Istoria, doamna, tot felul de întâmplări, cu eroi şi proşti şi mă minunez că dintr-o dată, în ţara asta a mea, eroii au dispărut şi singurii care ne dau sfaturi sunt doar proştii... Şi vorba Lăpuşneanului,  după ce că sunt proşti mai sunt şi mulţi...

 8.12.2010, Piteşti.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor