NOTĂ: Am constatat că nu pot posta tot materialul, asa ca a trebuit să împart piesa de teatru în două. Aici este PRIMA PARTE.

Imediat voi posta şi partea a doua...

***

Iubire şi speranţă ( partea întâi )

- piesă în 7 acte, de Daniel Neguţ -

Personajele:

Narcisa Zidaru: fata Ofeliei şi a lui Nicu şi soţia lui Victor – 19 ani

Victor Zidaru: soţul Narcisei şi prieten cu Nicu şi Marius – 34 de ani

Ofelia Arnăutu: soţia lui Nicu (fostă colegă de liceu cu acesta) şi mama Narcisei – 39 de ani

Nicu Arnăutu: soţul Ofeliei, tatăl Narcisei şi vechi prieten cu Victor - 39 de ani

Marius Neagu: fost coleg de şcoală cu Nicu şi Ofelia, dar şi prieten cu Victor – 39 de ani

Fata de la cafenea (figuraţie): tipică

Câţiva clienţi (figuraţie) - în Mall şi în Cafenea

ACTUL I

SCENA 1 Nicu, Marius, Ofelia

Marius este în vizită la familia Arnăutu, unde stă de vorbă cu Nicu, în sufragerie. Pe o măsuţă de lângă ei sunt doua pahare cu vin, din care cei doi beau, din când în când. Alături, un alt pahar cu vin.

Nicu: Măi, Marius, măi, ce bine-mi pare că ai venit pe la noi… Nu te-ai schimbat deloc. Hai să trăim… (ciocnesc pahare) . Ofelia!… Ofelia!…

Ofelia (i se aude vocea, din bucătărie): Da, dragă…

Nicu: Nu vii şi tu, să ciocneşti un pahar cu fostul nostru coleg de liceu? Se încălzeşte vinul...

Ofelia: O să vin… După ce o să scot plăcinta din cuptor… Dar, mai durează ceva timp!

Nicu (către Marius, cu alt ton): Ei… Măi, băiatule… După 20 de ani… Ca la Alexandre Dumas! Ia povesteşte, ce-ai făcut, între timp?

Marius: Ce să zic, Nicule? Nici nu ştiu cu ce să încep… Profesional, e bine! Sunt actor… Poate m-ai văzut la televizor… Mai un rol, mai o reclamă… În ultimele luni, nici nu prea am stat pe-acasă. Tot turnee, în ţară şi în străinătate… Dar, nu mă plâng! Fac ce-mi place… Practic, trăiesc mai multe vieţi, într-una singură! Mă recunoaşte lumea pe stradă, mă salută… Unii, îmi cer autografe!

Nicu: Cum ai ajuns, mă, tu, actor? Că te-apuca şi plânsul, dacă se uita vreo fată mai insistent la tine!

Marius: Vezi, de-aici mi s-a tras… Eram prea timid şi am zis ca aşa nu se mai poate! Şi m-am auto-educat… Iar teatrul a desăvârşit ceea ce începusem eu… Nu mai ştii că, de multe ori, tu mă apărai în disputele cu alţi colegi mai ţâfnoşi şi puşi pe harţă, care se dădeau cocoşi în faţa mea, că eram mai bleg, ca să impresioneze fetele? Mi-ai fost ca un frate mai mare, chit că aveam aceeaşi vârstă!

Nicu: Da, măi, că de-aia te-am şi întrebat. Tocmai tu, copil sensibil, te făcuşi actor! Mi-aduc aminte cum te piteai pe după mine, ca să scapi de ăia! Sincer, nu mă aşteptam…

Marius: Nici ai mei… Tata mă şi vedea profesor de matematică… Sau măcar de română, că scriam poezii şi cântam frumos la chitară! Şi – hodoronc, tronc – îi spun că am intrat la actorie! Nu-ţi spun ce scandal am avut cu el, atunci. Urla într-una: “Ce, mă, te faci golan, ai? Că ştiu eu cum sunt ăştia, neisprăviţi. Nişte pierde-vară!… În loc să înveţi o meserie”! Mi-a şi tras vreo două palme… Mama, săraca, nu mai ştia cum să-l potolească şi să ne împace!

Nicu (îngândurat): E… Alte vremuri! De unde să ştie el că vine Revoluţia şi nici nu mai contează ce facultate ai făcut, pentru că ajungi să practici o cu totul altă meserie… Uită-te la mine: am diplomă de inginer electronist, dar sunt broker de asigurări! Noroc că mai vin vecinii şi mă mai roagă să le repar vreun televizor, ceva, că poate aş fi uitat tot ce-am învăţat în facultate!... (schimbă tonul): Şi, altfel, ce-mi mai spui?

Marius (trist): Nu există nici un “altfel”, Nicule! Tu, văd că eşti fericit. Te-ai însurat cu prima ta iubire, Ofelia… Ehe!... Tot liceul ştia de dragostea voastră! Eh… Viaţa mea de familie e un dezastru… Am fost însurat… Am divorţat… Am mai avut ceva legături, dar nu s-a mai prins nici una… Aici, a avut dreptate tata! Sunt singur… Nu nevastă, nu copil… Am trecut degeaba prin viaţă! Vorbesc singur, în ditai apartamentul cu patru camere… Mai bine veneaţi voi la mine, să ne întâlnim, că am loc şi pentru ringul de dans…

Nicu (râzând): Adică, să facă nevastă-mea plăcintă în bucătăria ta? Ce spui, măi?...

SCENA 2 – Nicu, Marius, Narcisa

Se aude o cheie în uşă, apoi uşa de la intrare, care se deschide şi se închide. Se aud paşi – pe tocuri - care se apropie şi Narcisa intră în sufragerie.

Narcisa: Oh!... Scuzaţi-mă!... Bună ziua!...

Nicu: Bine-ai venit! Marius, dă-mi voie să ţi-o prezint pe fata mea…

Narcisa: Narcisa…

Marius: Încântat. Marius…

Nicu: Ne ştim de vreo 24 de ani, iubita lui tata! Am fost colegi şi ne-am regăsit – ca să spun aşa – zilele trecute, când am organizat revederea, la 20 de ani de la absolvire. Eram nedespărţiţi, în liceu. Apoi, viaţa ne-a purtat pe valurile ei şi nu ne-am mai revăzut… Între timp, Marius a ajuns mare actor!

Marius: O întreagă istorie. Cât priveşe “marele actor” – ei ! - sunt şi eu pe-acolo, aşa, dar nu cine ştie ce… Oricum, eu – unul - chiar mă bucur că refacem vechea prietenie…

Nicu: Aşa este, subscriu! (către Narcisa, cu alt ton): Iubito, vezi că maică-ta este în bucătărie. Te aşteaptă, cu plăcinta!

(Narcisa iese, spre bucătărie)

SCENA 3 – Nicu, Marius

Nicu (admirativ): Ce frumoasă fată am! Comoara mea şi a Ofeliei… Are 19 ani… A venit să ia din plăcinta făcută de Ofelia, să ducă şi acasă, la bărbatu-său…

Marius: Păi… deja e căsătorită?

Nicu: Da, măi… Hai că am spus asta şi la întâlnirea noastră, cu foştii colegi de liceu. Cred că n-ai fost atent… Dar, parcă-mi pare rău că am măritat-o!

Marius: Cum, ai măritat-o? Tu? (râde…): Doar nu ai vândut-o vreunui bărbat!

Nicu: Nu, mă! Ea a vrut. A fost dragoste la prima vedere. Nu m-am mai înţeles cu ea. Dar, s-a cam grăbit, zic eu… Nu-i vorbă, şi noi - eu şi Ofelia - ne-am căsătorit repede, imediat cum am terminat liceul. Iar Victor, bărbatul Narcisei, este băiat bun, un vechi prieten de-al meu – că aşa a şi cunoscut-o pe fiică-mea - dar parcă e cam mare pentru ea… Are 34 de ani. În urmă cu trei luni, când a făcut pasul, eram super-încântat. Victor este şef de sucursală bancară. Bun profesionist, apreciat de şefii cei mari… Om cu bani. Şi, ştii cum sunt părinţii… Adică, nu ştii!... Am zis că fetei mele nu-i va lipsi nimic, chiar dacă mirele este cu 15 ani mai mare.

Marius: Ei, se poartă diferenţele astea de vârstă! Ăsta i-a fost ursitul, ce să faci? Poate că la el a găsit tot ceea ce a dorit la un bărbat…

Nicu (trist): Nu ştiu, mă! Acum, nu mai ştiu… Parcă, parcă, văd uneori o lumină tristă, în ochii ei. Cu doar câteva zile în urmă, am discutat asta şi cu Ofelia. Parcă Victor nu ar fi marea iubire a fetei noastre… (revigorat): Şi nu-mi place deloc noul ei nume de familie. Auzi, să o cheme “Zidaru” pe fata mea! Să schimbe ea un nume frumos, precum “Arnăutu”, pentru “Zidaru”!? Ştii că eu eram primul, la catalog. Acum, ea a ajuns ultima, în alfabet!...

Marius (are o revelaţie): Ia, stai puţin… Zidaru, zici? Victor Zidaru? Şef de bancă?

Nicu: Da… Să nu-mi spui că-l cunoşti…

Marius: Ba, cred că da! E un nume mult prea deosebit, ca să fie o simplă coincidenţă! Şi – dacă este cine ştiu eu - chiar îl cunosc bine de tot. Suntem prieteni de vreo şapte-opt ani… A fost ofiţerul meu de credit, când am luat apartamentul… Şi am rămas prieteni, de atunci. Ne-am şi vizitat, de câteva ori, am făcut şi ceva “nebunii” împreună, eu îi cunosc ascensiunea profesională, iar el cam ştie toată povestea vieţii mele. (gânditor): Şi cred că o ştiu şi pe fata ta… Da, da… O ştiu! Ne-am întâlnit cu vreo patru luni în urmă. Erau împreună şi ne-am salutat, ba chiar am şi schimbat câteva vorbe… Nu sunt eu chiar sigur, sută la sută, dar cred că aşa este. Prea se potrivesc toate. E-adevărat că, atunci când ne-am întâlnit, nu am avut vreme să mă uit cu atenţie la femeia cu care era Victor, mai ales că ploua şi umbrela îi cam acoperea faţa, dar parcă – totuşi – era Narcisa. Şi cred că mi-aduc aminte şi numele… Da, da, sigur era ea! M-au invitat şi la nuntă, dar nu am putut să merg. Aveam un turneu mai lung, în acele zile, la Sibiu, Oradea şi Timişoara … Măi, să fie! Ce mică este lumea!

Nicu: Ce vorbeşti, domnule!… Hai, că asta este culmea… Narcisa! Ofelia! Ia veniţi puţin, fetele mele!

(Ofelia şi Narcisa vin din bucătărie).

SCENA 4 – Nicu, Marius, Ofelia, Narcisa

Ofelia: Hai, măi, că vorbeam şi noi de-ale noastre, ca fetele…

Nicu: Narcisa, ia uită-te mai bine la Marius. Nu cumva îl cunoşti pe fostul nostru coleg?

Narcisa: Acum, dacă am aflat că este actor, cred că l-am mai văzut pe la reclame, la televizor…

Nicu: Nu, măi… Tu şi Victor v-aţi întâlnit cu el… Înainte de nunta voastră…

Narcisa (gânditoare): Da?!... Poate… Nu ştiu… Aşa, la repezeală, se cam amestecă imaginea dânsului din reclame… Nu-mi dau seama!... O să-l întreb şi pe Victor! De altfel, cam trebuie să plec, să ajung acasă înainte să vină el. Vreau să-i fac o surpriză, cu plăcinta de la mama…

Marius: Să-i spuneţi că v-aţi întâlnit cu prietenul său, Marius Neagu... Actorul... O să fie surprins cât de mică este lumea!

Nicu: “Să-i spuneţi”... Auzi cum vorbeşte! Hai, măi, n-o mai “domni” pe fiică-mea! Ea e Narcisa, îţi dau eu voie să-i spui pe nume, că poate să-ţi fie şi ţie fiică!...

Narcisa (râde): Nu pot să-l contrazic pe tata... Ei, gata! Eu am plecat, să nu întârzii...

Ofelia: Să nu uiţi sacoşa. Vezi că ţi-am pus şi o sticlă cu vin bun, pentru Victor...

Narcisa: Of, of, of! Sărut-mâna... Pupici! Mama, tot mamă!...

Ofelia: Las’ c-o să vezi şi tu cum e!

Narcisa: Hai… La revedere! Distracţie plăcută, în continuare!...

Ofelia, Nicu şi Marius (aproape într-un glas): La revedere!

(Narcisa iese, apoi se aude uşa de la intrare deschizându-se şi închizându-se la loc).

SCENA 5 – Ofelia, Nicu şi Marius

Ofelia: Cum adică, Marius, ei s-au întâlnit cu tine? Când? (ia paharul ei şi ciocneşte cu Marius): Hai să trăieşti…

Nicu: Cică el şi Victor sunt chiar prieteni buni…

Ofelia: Adevărat?! Ia spune…

Marius: Ne ştim destul de bine… Dar chiar nu vă pot spune vouă ce prostii am făcut eu cu el, în ultimii ani… Eram holtei amândoi… El – burlac, eu – divorţat… Gata, nu mai spun nimic! Nu sunt pârâcios şi nu-mi “torn” prietenii la soacre! (râde) Oricum, asta se-ntâmpla înainte să-ţi ia fata de nevastă, Ofelia!

Ofelia: Bine, bine! Las’ că vezi tu, dacă aflu ceva necurat...

ACTUL II

SCENA 6 – Narcisa, Marius, fata de la cafenea şi clienţi

Decorul este de Mall, unde mai sunt şi alte persoane. Se aude muzică în surdină, ca în Mall… Aglomeraţie, oameni care trec, din toate direcţiile. În apropiere este o cafenea...

Marius (o vede pe Narcisa în faţa sa): Narcisa… Narcisa… Bună, ce mai faci?…

Narcisa (se întoarce către el): O! Bună ziua… Tocmai am făcut cumpărături. Dumneavoastră?

Marius: La fel… Bei o cafea, cu mine?

Narcisa: Nu beau cafea! Poate, o ciocolată caldă…

Marius: Adjudecat!… Hai să rămânem aici, în Mall.

(Se aşează pe scaune, la o masă din cafenea, unde mai sunt şi alţi clienţi …)

Marius: Ia loc… Niciodată nu mi-au plăcut magazinele astea cu funcţiuni multiple, cu restaurant şi cafenea, lângă autoservire şi magazin de confecţii, dar acum îmi convine… (fata de la cafenea vine să ia comanda) : Un expresso şi o ciocolată caldă, vă rog! (fata iese din cadru şi se întoarce la un moment dat, oarecare, aducând comanda, Marius plăteşte pe loc, după care fata dispare din cadru).

Narcisa: Aşadar… Ce roluri aţi mai jucat, în ultimul timp?

Marius: Am şi eu o mare, mare rugăminte! Mie mi-a dat voie Nicu să-ţi spun Narcisa. Acum, eu te rog să-mi spui Marius… În fond, nu sunt decât cu 5 ani mai mare decât soţul tău.

Narcisa: E-adevărat, numai că sunt 5 ani, adăugaţi la cei 15! În fine… Marius…

Marius: Aşa este mai bine! Mă simt şi eu mai tânăr!

Narcisa: I-am spus lui Victor că ne-am întâlnit… Mă rog… Toată povestea, cu tata şi mama, cu liceul vostru… A fost încântat! Nu i-a venit să creadă! Sunteţi… eşti… invitat oricând la noi, că tot nu ai venit la nuntă. Zicea că te sună!

Marius: Probabil că nu a avut timp… Nici eu nu am stat. De când ne-am întâlnit, la ai tăi, am fost plecat aproape tot timpul din Bucureşti. Chiar ieri am venit dintr-o deplasare, la Craiova. Am avut spectacol… Peste două zile, plec la Constanţa.

Narcisa: Probabil că soţia ta este disperată, că lipseşti atâta de acasă…

Marius: Soţia mea? O luam cu mine în turnee, nu-mi simţea lipsa! Am văzut împreună toată Europa… (trist) Dar, am divorţat de aproape opt ani… Ea s-a recăsătorit. Eu încă n-am avut norocul ăsta! Victor, soţul tău şi piretenul meu, ştie toată povestea…

Narcisa: Îmi pare rău… Probabil că au suferit mult copiii…

Marius: Nu am… Vezi tu, viaţa este dură, uneori… Dar, eşti prea mică, nu ai de unde să ştii! M-ai întrebat ce roluri am mai jucat… Să ştii că rolul cel mai greu este cel al propriei vieţi... Aici, nu ai regizor! Joci pe cont propriu… Şi nici nu poţi relua secvenţa care nu-ţi place. În viaţă, trebuie să-ţi iasă rolul “din prima”! Se joacă o singură dublă! Este mult mai greu, decât pe scenă sau pe platoul de filmare!

Narcisa: Este trist ce-mi spui…

Marius: De multe ori, viaţa este tristă… Depinde de noi, dacă ştim să alegem părţile bune şi să ne bucurăm de ele, cât de mult putem… Ăsta este – de fapt – secretul celor care spun că o duc bine! Ceea ce-ţi doresc şi ţie…

Narcisa: Mulţumesc, la fel… Dar este ciudată această discuţie, între noi… Nu mă cunoaşteţi… mă rog… nu mă cunoşti… Deloc!

Marius: Mă mai ajunge şi pe mine tristeţea… Şi simt nevoia să mă confesez… Nu ştiu de ce, dar te simt aproape de sufletul meu! Poate şi pentru că eşti fiica celui mai bun prieten al meu, din adolescenţă. Nu poţi fi departe de felul lui de a fi… El era singurul care mă înţelegea, atunci.

Narcisa: Ştii… Şi mie mi se întâmplă ceva ciudat... Mă simt bine, când ne întâlnim… Şi ţi-aş spune mai multe, dar… nu ştiu!

Marius: Spune…

Narcisa: Of! Nu… E greu!

Marius: Ce este greu? Sunt prieten atât cu soţul, cât şi cu tatăl tău! Poţi avea încredere în mine!

Narcisa: Ştii… Mă gândeam… Mi-ar plăcea să devin actriţă… Poate mă poţi ajuta să dau examen la teatru… Tu eşti actor… Ştii mai multe… Acum, nu fac nimic! Stau acasă şi gătesc… Şi-mi aştept soţul, când vine de la birou, cu masa pusă! Şi… altele, mă rog! Victor zice că sunt “decorativă”!

Marius (scoate un carneţel şi un pix): Uite, scrie-mi şi mie – aici - numărul tău de mobil. Ca să putem vorbi fără intermediari… Discutăm doar noi doi, când o fi cazul! Să fiu şi eu liber. Cu toate turneele astea!... Oricum, am în apartament o cameră care este modificată în studiou de repetiţii. Cu izolare fonică, oglinzi, cu înregistrare video şi audio, cu tot ce trebuie pentru repetiţii de teatru şi de film… Te poţi pregăti acolo, pentru examen…

Narcisa: Mda… Bine! Dar să mă suni doar dimineaţa! Că nu ştiu cum va reacţiona soţul meu, dacă-şi dă seama că mă suni prea des! Nu vreau să ştie nimic… Crezi că aş avea vreo şansă, la actorie?

Marius: Uite cum e la noi. De obicei, sunt două feluri de actriţe: cele care sunt foarte frumoase şi nu trebuie să spună nimic, ci doar să stea pe scenă, ca decor, eventual, cât mai dezbrăcate, ca să ia ochii publicului! Apoi, sunt cele inteligente, care chiar ştiu să rostească o replică deşteaptă, cu intonaţie, în rol. Tu eşti şi extrem de frumoasă, dar şi foarte inteligentă… Eşti prea frumoasă, ca să fii adevărată, dar devii adevărată, când vorbeşti! Aşa că, eu cred că poţi fi o actriţă de valoare…

Narcisa: Mi se pare, sau îmi faci curte? Prea mă lauzi… (râzând): Vezi că sunt femeie măritată!

Marius (şăgalnic): Ei… M-ai prins! Adevărul este că îmi cam placi… Dar, cum spunea Nicu, poţi fi chiar şi fiica mea! Eh! Ce ştii tu?...

Narcisa: Nu ştiu, dar îmi pot da seama… Nu mai sunt un copil… Cred că este mai bine să plec… La revedere!

(Se ridică de pe scaun şi pleacă…)

Marius: Narcisa!... La… revedere. Doamne, ce fac?... Mă îndăgostesc?!... Revino-ţi, băiete! E un copil… Cu 20 de ani mai tânără decât mine! Şi mai este şi fiica prietenului meu din liceu. Colac peste pupăză, este şi soţia altui prieten vechi… O să ajung să-mi dau palme singur! Hai, gata, ce dracu!...

***

- urmează PARTEA A DOUA -

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor