poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
Iubirea nu este o convenţionalitate şi nici o variabilă. Iubirea este: „a fi sau a nu fi”. Este,
dacă este. Nu poate fi un produs al experienţei, este singurul ABSOLUT pe care
Dumnezeu ni l-a încredinţat. În egală măsură ajunge şi la geniu şi la idiot. De
altfel, este esenţa genezei şi constanta
existenţei. Iubirea este verbul predicativ, adică a avea fiinţă, a fiinţa, a
exista, adică esenţa fiinţei. Nu poţi iubi dacă…, Iubeşti doar dacă iubeşt!. De
‘este’ nu poţi fugi, nu-l poţi nega, însă nici nu-l poţi produce. Este dacă
este şi când este. Cioran spune: „a iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de
suferinţă, puţini ştiu să iubească”.
Cioran este singurul care are dreptul să forţeze o legătură de cauzalitate între iubire şi suferinţă.
Iubirea nu poate genera nimic, iubirea este un ABSOLUT şi atât, singurul
ABSOLUT pe care-l cunosc, la umbra căruia nu se naşte şi nu creşte nimic. De
fapt, Ţuţea spunea: „Eu îl văd pe Cioran împăcat în amurg, cu sine, cu Sfântul
Apostol Pavel şi cu absolutul divin”. Cioran a avut genialitate, a fost o
„inteligenţă pură” (Ţuţea), dar nu a fost pălit de ABSOLUT. A căutat efectele
şi cauzele nimicului şi a descoperit vidul. Tind să cred că iubirea nu poate
avea nici măcar haltă în vid. Vreau să fac o precizare: în aceste rânduri mă
refer la iubirea care este un dar divin, nu la iubirea care se consumă în
poziţii. Aceasta-i altceva, este doar un mijloc prin care se umplu golurile.
Poziţiile pe unii îi înnobilează, pe alţii îi fac sportivi.
Într-o zi, am fost întrebat dacă există iubire fără poziţii şi am răspuns că DA!. La întrebarea cum se
numeşte, am răspuns că… „ABSOLUTĂ”.
Într-o altă zi, am fost întrebat dacă există şi cum se numesc poziţiile fără iubire. Am răspuns că DA!
şi se numesc… cum vrea fiecare.
Într-o altă zi, am fost întrebat dacă pot coexista sub acelaşi acoperământ ABSOLUTUL şi poziţiile.
Răspunsul a fost… DA şi NU!. Cei care trăiesc în ABSOLUT şi se consumă în
poziţii înseamnă că umplu vidul. Cei care nu ajung la poziţii înseamnă că nu
vor întâlni niciodată vidul.
Costin Cretu
Adaugă un comentariu
Adăugat de riti 0 Comentarii 0 Îi place
Adăugat de riti 2 Comentarii 2 Îi place
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară