Iubirea care tace

[Luminiţa Cristina Petcu]

Înaintea propriei căutări
am senzația că văd adevărul pretutindeni,
am nevoie să cred asta,
în realitate insa mă farmecă zilele frumoase de iarnă
pictate cu nori vineții, zăcînd deasupra și păsări
ce-și caută brusc cuiburile altundeva în urma mea.
Ultima oară decupasem fericirea după asemănarea noastră
și visam, voiam să înțeleg totul, să-ți citesc ca un orb
cu vîrful degetelor, chipul. Să țin minte atîtea lucruri deodată
pinii, cîmpiile de toamnă, începutul lunii a treia cînd dau în floare
cireșii, omătul gros așternut după ninsorile lungi.
Nu cred că există ceva comparabil.
Mai stau putin, nu-mi vine să dorm încă,
începe călătoria mea obișnuită și cea mai frumoasă,
mă gîndesc la tine: te gîndesc.