"Sunt mai frumoase ploile decât oamenii.O dată m-am îndrăgostit de una. De o ploaie. Ne-am iubit scurt, dar memorabil."

    Eu iubesc puţin sărat, cu gust de spumă de val, şi palid pe sub creier. Incretindu-i suprafaţa, deformandu-l în porturi pentru păsări.
    Iubesc daltonist. O dată te-am confundat în verde, iar altă dată te-am pierdut în roşu. Te-am iubit atunci fugitiv, pan-ai dispărut la capăt de cerneală.
    Iubesc cu cortina ridicată şi scena plină de mine. Eu actorul. Eu omul cu vise. Eu străinul din gara cu praf şi pânze de păianjen. Eu gondolierul şi călătorul printre suflete. Eu pescarul de nori. Am multe euri în mine. Câte unul pentru fiecare nouă zi. Şi-l îmbrac simplist, în fiecare dimineaţă. Ca hainele de sărbătoare. Mă bucur şi îmi sunt ochii calzi şi grei de uimire. Şi toate eurile îşi joacă iubirea pe scenă. Slab, cu stângăcia începătorului, şi public puţin, capete zburlite aruncate în câteva scaune groase, cu o stofă grena, sângerie.

    Iubesc interplanetar. Aproape ca o supernovă. Luminos şi energic, prăbuşindu-mă în mine însămi.
    Şi inegal. Îmi place să iubesc inegal. O dată am iubit doar cu un ochi. Acum el clipeşte mai des şi mai melancolic. Altă dată am iubit cu un deget. Un vârf de deget.Acum l-am retezat. Zâmbea zeflemitor la mine. Şi cu un sfert de suflet. Ploaia aia îmbuteliată într-o ceaşcă de cafea am iubit-o cu un sfert de suflet şi jumătate de măsea.
    Iubesc şi egal, dar rar. Puţini sunt cei care merită. Iar eu aproape am uitat cum e să iubeşti egal.Cu tot sufletul.Cu toate măselele. Cu toate cele 10 vârfuri de degete şi cu ambii ochi.

    Eu iubesc epuizant. Ca alţii. Nu există sindromul de oboseală cronică. Oamenii sunt iubiţi mult prea intens. Până la extenuare. Şi-i oboseşte. Prea multă iubire, pe unii, îi oboseşte.
    Eu iubesc din la minor. Fără semn la cheie. În ton, semiton, ton, ton semiton, ton , ton. Şi-abia apoi încep să fiu om.Uneori iubesc puţin malign. Pe sub arcade şi prin ele. Niciodată monoton.

    Eu iubesc mai întâi în zigzag. Cu respirul sacadat în fiecare colţ şi cu miocardul relaxat, îndelung pe linie.Şi-apoi încep să iubesc cotidian, ca motorul unei Impala din '67. Doar puţin zgomotos şi reconfortant. Cu eleganţa trecutului uitat şi parfum de mucegai, cu o pată de rugină lângă stopul de "antilopă africană".


                    Nimănui nu-i place cum iubesc. (?)

Mai multe articole gasiti pe blogul personal, Scars and Souvenirs.

Vizualizări: 316

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Lxi pe Octombrie 27, 2013 la 11:44pm

Multumesc pentru cuvintele voastre frumoase. Ele ma fac sa merg mai departe si sa scriu in continuare despre tot ceea ce este in sufletul meu!

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Octombrie 13, 2013 la 6:05pm

"Nimanui nu-i place cum iubesc. (?)" nu chiar nimanui, noua ne place,  felicitari pentru acest frumos text

Comentariu publicat de f.lirca pe Octombrie 13, 2013 la 9:53am

Da, geniala descriere si "clasificare" a unor moduri "de-a iubi"! Inteleg bine, nu-i asa? usor sarcasm, gust amar...iar imaginea este sugestiva! Trist,...dar adevarat!  Oamenii nu mai stiu sa iubeasca, nici sa se lase a fi iubiti... intreg, deplin, fara conditii! 

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Octombrie 13, 2013 la 9:02am

"...Eu iubesc din la minor. Fără semn la cheie. În ton, semiton, ton, ton semiton, ton , ton. Şi-abia apoi încep să fiu om. ..."

semn de admiraţie

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Octombrie 13, 2013 la 3:45am

O spontaneitate si o originalitate a scrisului care se pare ca sunt acolo, fixate pentru totdeauna. Ingeniozitatea constructiei textului este evidenta si cuvintele curg așa de ușor spre nasterea acestui poematic care este textul tau. Felicitari!

Comentariu publicat de Lxi pe Octombrie 12, 2013 la 10:04pm

Monica Rohan, va multumesc frumos pentru cuvintele dumneavoastra! Cat despre "Testament", a mai fost publicat o data in Reteaua Literara, acum ceva timp!

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Octombrie 12, 2013 la 4:25pm

Postează și „Testament”. Excelent blogul tău!!!!!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor