Jacques Jano - Fisurile conştiinţei
Nascut în Fez- Maroc 1950
Absolvent al academiei de artă Betzalel - Jerusalem 1971-1974
Produce statui urbane, pictură, artă decorativa.
***
Ce este mai vechi decât cărămida? Decât mormântul sau piatra pe care punem capul?
Răspunsul poate fi găsit în dialogul dialectic propus de Jano. Expoziţia Jacques Jano deschisă de curând (Galeria Constant- Ramat Gan- Israel) ne trimite înapoi în timp, la conflictul între civilizaţii, între vechi şi nou,
între viaţa şi moarte. Jano foloseste cărămidă,ciment, sticlă, pânză şi lumină ca elemente primare cu care sculptorul construieşte un mozaic de amintiri, folosind Zidul Plângerii ca referinţă, în conotaţie cu exponate care inspiră nostalgia tradiţiei evreeşti. Totul se petrece în fisuri, crăpături în piatră sau cărămidă, în spaţii voite sau apărute întâmplător în care artistul depune frânturi de biblie, ziare vechi, obiecte de cult ebraic, cărţi de rugăciune, fragmentele unui steag..Mărturiile unei vechi culturi se împletesc cu piatra, cu zidurile existenţei noastre moderne. Antiteza lumilor arhaice, din ele însele se ridică peisajul urban, ritmat şi supradimensionat.
Industrialul cu unghiuri rectangulare, suprafeţele plane, prefabricate cu precizie mecanică, repetativă, înlocuieşte formele tradiţionale, formele constructive cu textură şi amprentă manuală se metamorfozează în tetraedrii şi cutii, în volume sterile cu funcţie de rezistenţă, de obstacol. Dar ce caută într-o criptă de beton curelele de piele ale unui obiect de cult?
Sau în vârful zidului-bloc coroana rituală cu nasturi auriţi, captiva unei cutii de sticlă ? Cum integram tradiţia, ascunsă în modernul betonului constructiv? Sunt aici reunite cele 3 forţe ale Kabalei care conduc spiritul: Chochma = inţelepciune, Bina = inteligenţă, Daat = cunoaştere. Peste toate tronează Keter = coroana care înconjoară mintea şi spiritul uman. Jano subliniază subtil că Interiorul depăşeşte şi precede Exteriorul. Obiectele îngropate în betonul neînsufleţit reprezintă spiritul şi credinţa care ne mână, care conduc orice antrepriză umană.
O caramidă golită de conţinut şi suspendată de tavan devine lampă, o lumină slabă pătrunde prin foi de pergament mototolite, ca o reminescenţă a actului de a scrie la lumânare, la lumina unui opaiţ. Tenebrele sunt gonite de licărul acela de speranţă, sclipind ca un far la malul unui oraş cenuşiu plin de spaime şi credinţe oculte. Lumina divină apare diminuată spre exterior, dar cât de intens arde ea în viziunea artistului.
Misticul zidirii apare şi în lucrarea " fără nume " 180X270 cm formată din 24 de cărămizi moderne. In interspaţii Jano îndeasă obiecte de cult, fâşii de talit (manta de mătase albă cu dungi negre, purtată de evrei peste umeri în timpul rugăciunilor), fragmente de steag Israelian alb-albastru. Este oare un mesaj al melanjului între urbanul modern, funcţional, şi tradiţiile ancestrale ale poporului? Transcedentalul e găsit, descoperit în evolutia de la simplu la complex.
Si câtă melancolie transmite un grup de 10 elemente- structuri plasate aparte, care amintesc cimitirul, bordeiul satului gregar, acoperişul unor morminte, turle de clădiri ţuguiate care defidă timpul. Culoarea ternă, depresivă ne trimete într-un trecut indefinit, care impune reculegere şi introspecţie. Locuinţa, casa de rugăciune
mormântul, toate coexistă într-o firească defilare.
Lucrarea monumentală a expoziţiei (340X205 cm) este o combinaţie de căramizi si obiecte geometrice voit fisurate, perforate în care zărim obiecte încatuşate .. ziare, cârpe, fibre .. Carpeta din ciment face loc unor structuri din alt regn, organic, entităţi ce trăiesc închistate în betonul rugos, rece. Suntem prizonierii zidurilor, opacitatea lor este rar străpunsă de ferestre minuscule din sticlă prin care zărim obiecte de uz, umane, şireturi de pantofi, cutii de chibrituri..Anorganic vis a vis de organic. Căldură şi răceală..Teritorii limitate de ziduri orizontale de ciment şi piatră cu spiritul înlănţuit în cărţi, biblie.
Lipseşte expoziţiei o nuanţă de vertical, extinderea spectrului care să echilibreze culorile plumburii apăsătoare.
Ca şi la Kafka teritoriul induce angoase le exterior, dar interiorul clocoteşte simboluri şi memorie. Aici rezidă şi mesajul sculptorului Jano - nimic nu este ermetic - spiritul, tradiţia şi istoria sunt înlănţuite în piatră, este mereu datoria gândului , a privitorului, de a le elibera.
AG 2008
Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 28, 2010 la 5:30pm
Comentariu publicat de ada chifor pe Februarie 28, 2010 la 12:02am
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Februarie 27, 2010 la 11:47pm
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria