“Iubirea care renunţă nu mai e iubire!...

Eu mai curând aş renunţa la viaţă!”

 Liviu Rebreanu

 

- Îmi ard obrajii ca şi cum sărutul

Ar fi blestem de foc şi totuşi tu

Mi-aşezi pe mâna stângă absolutul

Şi mă întrebi: ”Iubito, spune-mi nu

 

Crezi că-s nebun sau piroman? Cu focul

M-ademenești în preajma ta de-un timp,

În noaptea asta mă ațâță jocul,

Hai, lângă şemineu, şi-un anotimp

 

Să stăm îmbrăţişaţi.” Eşti un lunatic!

Iubite, nu o noapte, două, trei,

O viaţă-ntreagă vreau să-mi fi ostatic

Într-o poveste-albastră. Tu ce vrei?

 

- Simt sânii mici cum freamătă sub buze

Și fluturii că zboară-n cerc, nebuni,

Atâtea fantezii mi-s călăuze

Când se aprind în pieptul meu cărbuni

 

Și cu piciorul lung îmi prinzi mijlocul,

Cu degetele-mi scrii pe omoplați...

Aș vrea să ne jucăm mereu cu focul,

Să creadă lumea că suntem damnați

 

Ori osândiți la dragostea eternă

În lumea asta sau în câte-or fi,

E viaţa jar, nu-i niciodată ternă,

Noi existăm pentru a ne iubi.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor