Luna trecută a venit în România un personaj despre care, evident, nu se ştie nimic şi nu s-a scris nimic, nicăieri. Se numeşte Merrick Chatfield, este australian (din Melbourne) şi e unul dintre cei mai mari specialişti din lume în managementul crizelor. Putem pune prezenţa lui în relaţie sau în opoziţie cu cea a reprezentantului FMI, distinsul domn Jeffrey Franks, care tot un fel de specialist în crize este, dar în sensul că le provoacă. Cel puţin asta se observă în ultimul timp, când unii ziarişti, iritaţi probabil de năravul de a mesteca gumă al şefului Delegaţiei FMI, au început să cerceteze ce a făcut omul pe unde a mai fost, în misiuni similare, respectiv în Ecuador, Ucraina, Letonia, Ungaria etc.

Jeffrey Franks şi Merrick Chatfield

De partea cealaltă, Merrik Chatfield conduce o echipă de experţi în managementul crizelor şi al dezastrelor de orice fel şi face asta de 35 de ani (în România nici nu se ştia până acum că există şi o astfel de formă de management). Merrick Chatfield a colaborat cu 40 de guverne din Asia, din zona Oceanului Pacific, America de Nord, Europa şi Orientul Mijlociu, printre care: Afganistan, Australia, Bangladesh, Cambodgia, China, Timorul de Est, Fiji, Hong Kong, India, Indonezia, Iordania, Laos, Malaezia , Maldive, Mongolia, Myanmar, Nepal, Noua Zeelandă, Coreea de Nord, Pakistan, Papua Noua Guinee, Filipine, Samoa, Insulele Solomon, Sri Lanka, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Thailanda, Tonga, Tunisia, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Vietnam etc.
Merrick Chatfield a venit în România nu la invitaţia vreunui reprezentant al statului român, care, probabil, habar n-are (statul) că există şi asemenea specialişi (în România singurii experţi în aşa ceva fiind, aşa cum se ştie, Traian Băsescu şi Emil Boc). Merrick Chatfield a venit în România pe banii lui, la invitaţia profesorului Florian Colceag, care este, la rându-i, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă. Scopul invitaţiei a fost iniţiativa lui Florian Colceag de a inaugura şi în România un institut de management al crizelor. Australianul a fost dus de Florian Colceag la Preşedinţie, la Parlament, la Guvern şi la o parte din opoziţie; a văzut, a scanat, şi-a luat notiţe şi s-a apucat de treabă împreună cu profesorul Florian Colceag. Reamintesc că acesta din urmă este autorul unor proiecte despre care CERTITUDINEA îşi tot răceşte gura de aproape un an: Modelul de ţară, Noua Constituţie, Programul de reprofesionalizare şi retehnologizare a României, Programul ROSBIR de dezvoltare sustenabilă criză etc. Rămâne de văzut cine va sprijini crearea Institutului de Management al Crizelor sau, măcar, cine va avea curiozitatea să vadă cum lucrează şi ce soluţii oferă nişte specialişti mondiali cu o expertiză în domeniu de 35 de ani.
În concluzie, avem cunoştinţă de existenţa a doi specialişi internaţionali în dezastre economice: Unul este Jeffrey Franks, reprezentantul FMI (omul care mestecă gumă), în faţa căruia fac sluj preşedintele ţării şi primul ministru. Celălalt este australianul Merrick Chatfield despre care nu ştie aproape nimeni, dar a cărui înaltă competenţă şi expertiză în domeniu sunt recunoscute şi solicitate în toată lumea (vezi... Google). Întrebare retorică; pe mâna cui vor merge Preşedinţia şi Guvernul: pe mâna lui Merrick Chatfield, sau pe mâna lui Jeffrey Franks?

Citeşte şi pe CERTITUDINEA

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Miron Manega pe Noiembrie 7, 2010 la 9:49am
Nu voi crede niciodata ca nu exista solutii pentru Romania, atata timp cat sunt in viata. Mai ales ca stiu. Si n-avem cum sa vedem aceste solutii, atata timp cat privim in alta directie. "Alta directie" inseamna peisajul politic. NU ACOLO sunt solutiile. Cand vrei sa ajungi intr-un loc anume cu avionul, iti alegi un pilot de avion, nu un biciclist... Noi avem avionul, dar pilotii sunt oamenii politici, adica biciclistii (asta in cazul cel mai inocent)... Tarile cu pricina au iesit din blocajul pentru care au fost chemati (ceea ce se poate verifica), in sensul ca motorul care se oprise a fost pornit si reasezat pe pista. La noi cineva a bagat un cartof in teava de esapament, de aceea nu porneste motorul... Asta ca sa esentializez cumva situatia. Parcurgeti, macar in diagonala, pe site-ul CERTITUDINEA, domeniul MODELUL DE TARA si in special interviul cu Florian Colceag...
Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Noiembrie 7, 2010 la 4:26am
Majoritatea trec cu vederea un aspect important...TOATA planeta se afla in criza! Nu numai Romania! Si acest lucru e clar vizibil din numarul de tari pe care expertul in crize mai sus amintit le-a vizitat: Afganistan, Australia, Bangladesh, Cambodgia, China, Timorul de Est, Fiji, Hong Kong, India, Indonezia, Iordania, Laos, Malaezia , Maldive, Mongolia, Myanmar, Nepal, Noua Zeelandă, Coreea de Nord, Pakistan, Papua Noua Guinee, Filipine, Samoa, Insulele Solomon, Sri Lanka, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Thailanda, Tonga, Tunisia, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Vietnam etc...
Intrebarea mea este, din toate aceste tari, cate au iesit din ''criza'' cu ajutorul dansului sau altora ca dansul? Cate au o populatie care huzureste in fericire si armonie cu concedii in jurul lumii, case de vacanta, mertane trase in fata casei sau vilei?
Este de apreciat efortul domnului Colceag, dar se lupta cu morile de vant! Populatia din tara viseaza inca la mirajul vestului pe de o parte, ca si cum acolo umbla catelusi cu fundita rosie si covrigei calzi in coada, iar pe cealalta parte este prea infometata, stresata, buimacita etc... sa-si mai dea cu parerea sau sa participe la ''planuri de evacuare urgenta'' din criza. Dar asta nu-i va opri pe calaii din varful piramidei sa profite de acest lucru prin infiintarea de partide cu metode ''noi'' ,care chipurile vor scoate tara din criza cat ai zice peste!
Alti actori, aceeasi piesa! Doar o alta parere...sa auzim numai de bine!
Cu respect,
C M
Comentariu publicat de Livezeanu Odette pe Noiembrie 7, 2010 la 1:27am
Traian Boc sau Emil Basescu au ingropat adanc capatul de fir pe care ar mai putut sa-l apuce vreun expert in crize. Nu vreau sa fiu pesimista, dar la tara noastra biata de ea trebuie un expert in isterie.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor