Societatea noastră imediată sau altfel spus societatea de pe același palier al civilizației, numără peste un miliard de elemente aflate în mișcare, fiecare dintre noi fiind un element. Așa că.. nu aș putea nega complexitatea sistemului nostru, complexitatea dinamică a societății în care trăim. Suntem sub imperiul clasic cauză - efect, dar mulțimea pulsiunilor intrinseci numără întotdeauna ceva + miliardul menționat. Este simplu, deci, să tragem concluzia că, de fapt, am depășit determinismul precum racheta părăsește planeta. Dar, ne îndreptăm încotro?! Spre haosul deterministic! Fiind al haosului deterministic datorită mulțimii halucinante a pulsiunilor intrinseci sistemului nostru, orice adiere infinitezimală în contact cu condițiile noastre inițiale, primordiale, de ce nu (?), m-aș hazarda la arhetipale, ne zdruncină pandemic. De bună seamă actualitatea ne-o dovedește. Care ar fi prima învățătură de tras? E necesar să ne păstrăm simplitatea dacă vrem să trăim.
Ba mai mult, să ținem cont că toți suntem egali, ne deosebește doar capacitatea de a iubi. Iar acum, răpuși fiind de anarhia virală, trăim vremuri pe care nu am fi crezut vreodată să le trăim: e cel mai simplu, cel mai banal să - ți dovedești iubirea. 1,5 metrii de celălalt. Atât.
Cu toate astea.., mă mir conștiincios cât de grea este totuși pentru unii ușurința. Cât de grea poate să fie o pană din puf.., timp în care pretenția scrutează, e drept, în timp de pace, jocul cu muntele de fier.

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Martie 24, 2020 la 11:27pm

Dacă vrem să comunicăm cu civilizaţii inteligente aflate la distanţe de zeci de mii de ani lumină, tot ce avem de făcut este să transmitem numărul 1,6180339887….” (prof. Eduard Minasian)

Epilog: (de la un nemuritor)

 “Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,

Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate

Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,

Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;

Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,

Universul fără margini e în degetul lui mic,

Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă,

Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;

Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr

Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Martie 16, 2020 la 9:29pm

Un mesaj trimis celor cu ample gândiri abstracte. Societatea a fost și va fi efemeră, cu frumusețile și hidoșeniile sale, noroc că este relativ totul, și acest tot intră ulterior în energia nemuririi...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor