Jurnal chinez ( Viaţă în campus, august 2003 – iulie 2004, Shantou, China) de Yu Lan Hua

Sâmbătă, 30 august, 2003, 9:30


Am sosit la Pekin. Foarte mare şi foarte curat aeroportul! Radu ne ajută să ne recuperăm
bagajele. Ne luăm la revedere de la Yang, care pleacă undeva, într-un oraş în Sudul Chinei dar nu la Shantou... Ne spunem „pa-pa” şi cu Radu, cu promisiunea că ne vom telefona, şi că Doamna Iosifescu, mama lui, ne va vizita la Shantou, când va reveni la Pekin, din România. Stă la Pekin cu soţul ei de 30 de ani, au o afacere?! Au şi un fiu care e stabilit la Pekin tot cu afaceri!!?? Şi urmează să se-ntoarcă şi ei din Bucureşti luna viitoare! Ne îndreptăm spre terminalul de unde vom lua legătura spre Shantou. Suntem foarte obosite şi pe deasupra şi
nervoase fiindcă nu ştim cum ne vom descurca în Shantou. Aflasem de la TVR că în sudul Chinei bântuie taifunul, chiar în zona in care trebuia să mergem noi. Presimţeam că nu ne va mai aştepta nimeni în aeroport la Shantou, căci întârziasem enorm de mult. Aeroportul din Pekin ni se părea imens. Deşi plătisem taxa de aeroport în preţul biletului, ni s-a cerut s-o plătim din nou, ocazie cu care am fost escrocate de vreo 15, 20 de dolari, de un tânăr localnic, a cărui ocupaţie asta era! Taxa nu se plătea decât în Yuani, bani pe care nici un străin nu-i are la intrarea în China. La biroul de taxe nu primea valută. Mai târziu ne-am dumirit că tânărul era înţeles cu funcţionara de la ghişeu i se ocupa cu escrocarea novicilor. Deşi avertizate asupra caracterului
chinezului de rând, am fost totuşi păcălite. Trebuia să trecem şi prin asta! Ni s-au deschis însă ochii mari pentru relaţiile viitoare cu localnicii! Ne îmbarcăm cu întârziere pentru Shantou. Zborul durează trei ore. Suntem tot mai
obosite şi nervoase. Eu mai aţipesc din când in când, timp în care vecinul din spate, chinezuţ în vârstă de 11 luni, îmi şterpeleşte pălăria din cap şi-i admiră florile. Oana încearcă să se bucure de peisajul ce i se desfăşoară sub picioare. Aterizăm în jurul lui 12:30. Nu ne aşteaptă nimeni. Nu ştim încotro s-o apucăm Un t;năr Iranian, frumos ca un prinţ oriental ne ajută la bagaje. Oana îl ajută şi ea, scriindu-i o reclamaţie în engleză către poliţia locală, căci în avion, de la Pekin la Shantou, i se furase lap-top-ul. Deci nu numai noi am fost în pagubă!


Păzesc bagajele; Oana găseşte un tânăr funcţionar chinez care rupe binişor engleza, şi din biroul lui telefonează la universitate. E sâmbătă! Slabă nădejde ca să răspundă cineva. Ca prin minune, la colegiul de Chimie se găseşte cineva. Profesorul David (în campus, toţi studenţii şi profesorii poartă nume americane), chinez amabil şi înţelegător, vine cu maşina personală şi ne ia de la aeroport. Impactul cu atmosfera Shantou-lui
este îngrozitor. Aerul este fierbinte şi umed, irespirabil pentru plămânii noştri de pe paralela 45. în jurul lui 17:30 ajungem in campus, si amabilul nostru ajutor ne conduce în corpul ACC, unde suntem cazate pentru o săptămână. Oana ia legătura telefonic cu cei în drept, de aici, şi avem întâlnire cu ei la ora 20 la masă. De-abia avem timp să despachetăm cât de cât şi să facem o baie. E cald de moarte afară iar în interior se stă numai cu aer condiţionat. Cred c-am să plesnesc de cald şi de oboseală.


Ora 8 seara. Coborâm la masă în restaurantul hotelului, unde ne aşteaptă Robin (Ciocârlica), secretara, (ea-şi spune asistenta) lui Dr. Jun Liu (Alihahava), viitorul şef al Oanei. Ne delectăm cu mâncare chinezească autentică, spre deliciul Oanei. Vorbim despre călătoria cu peripeţii pe care am avut-o.



Duminică, 31 august, 2003



Ne trezim la ora 8 dimineaţa, deşi am fi dormit încă de patru ori pe atât. Oana are întâlnire cuDr. Liu şi cu Julia (vicepreşedintele universităţii), ocazie cu care se stă şi la masă. Vorbim despre călătorie, despre studiile şi CV ale Oanei, despreprogram. Nu ne tihneşte nici după-amiaza. La ora 15:30 vine Mr. Xu Le Sheng,secretarul pentru relaţiile cu străinii (Askaniama), să ne prezinte campusul căci de-acum încolo va trebui să ne descurcăm singure, cu masa şi cu restul vieţii noastre aici.


Mic, destul de drăguţ, amabil, politicos, vesel şi şmecher cât încape. Pentru început se miră
cum am ajuns de la aeroport în campus, cum ne-am descurcat, cum am vorbit. Îl lămureşte Oana repede, spunându-i că dacă nu a putut să ne aştepte, putea să lase măcar o vorbă la informaţiile de pe aeroport, cum să contactăm universitatea, măcar un număr de telefon mobil la care să-l apelăm. Se scuză cum poate, râzând mărunţel. E mare şmecher şi pe deasupra şi un mare comod, mai bine zis, leneş! Ne-a adus două sticluţe cu apă şi o umbreluţă, să ne apere de soare, căci afară este ceva ce n-am întâlnit, vorba Oanei, o căldură sufocantă, ca într-un cazan cu rufe ce fierbe. Am crezut că-mi pocneşte inima. Am scăpat ca prin minune. Campusul e demn de toată atenţia. E construit în afara Shantou-ul la o distanţă de 15 Km. Se întinde pe câteva zeci de hectare. Este amplasat la poalele unui munte, are multă vegetaţie, un lac de acumulare şi mult aer curat. Este construit după model american. Sponsor: un mare bogătaş din Hong-Kong, care are afaceri uriaşe pe continent. Cuprinde o clădire centrală unde se află administraţia, şi sediile diferitelor catedre. Există diverse facultăţi, de limbă engleză, chineză, chimie industrială, biologie, medicină, oceanografie, colegiul de arte frumoase, educaţie fizică, etc. Au o sală de conferinţe şi spectacole ultra modernă. Sălile de conferinţe sunt
curate, cu aer condiţionat şi utilate la zi, cu aparatură de ultimă oră. Există un număr impresionant de blocuri de locuit, (li se spune vile) pentru profesorii locali, străini, şi aparatul administrativ. Pentru staff-ul universităţii sunt opt clădiri, în stil englez, foarte elegante şi bine îngrijite. În mijlocul campusului se află nelipsitul parc în stil chinez: lac cu vieţuitoare, pietre, vegetaţie, pod, chioşc, pavilion, galerie. Pe munte, din loc în loc se zăresc chioşcuri roşii. E foarte pitoresc. Se mai află de asemenea, un teren vast de practicare a diverselor sporturi, foarte bine întreţinut. Este foarte curat! Se păstrează curăţenia, care se face de trei ori pe zi de către oameni tocmiţi pentru aşa ceva. pretutindeni gazon englezesc, trandafiri japonezi, diverse soiuri de magnolii, şi multă, multă vegetaţie, că doar suntem la tropice.


Aleea principală e plină de studenţi, care se bulucesc în jurul unor mese, cred că se fac înscrierile pentru cămin (dormitory). Tot central se află biblioteca şi cantina studenţească. Există şi cantina profesorilor. Apoi o piaţă, banca, poşta şi alte utilităţi. În general, tinerii sunt liniştiţi, politicoşi. Predomină băieţii. Fete, mai puţintele. Localnicii se uită la noi ca la urs. Şi noi la ei. Revenim la hotelul din ACC, unde avem o cameră foarte elegantă. Serviciile sunt ireproşabile. Lenjeria se schimbă zilnic din cauza umidităţii. Avem câte ceva şi-n frigider: Cola, 7-up, alune, fructe uscate (delicatesă specifică Chinei). Ne culcăm devreme. Oana nu poate adormi uşor, eu, însă imediat.


Joi, 4 septembrie


Uraganul a fost blând, sau cel puţin, aşa ni s-a părut nouă, în hotel. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, doar ploaie şi vânt. Oana îl cunoaşte pe Prof. Wang, peste 60 de ani, din Harbin, participant şi el la programul de implementare a limbii engleze în China. L-am poreclit Mâcul, căci are aspect de calmuc. Băiat bun, deşi nu are ochi albaştri, dar nouă ne este de mare folos, căci neştiind limba, n-avem cum ne descurca.Oana descoperă
restaurantul de la Poarta de Est, de unde îmi va aduce şi mie în fiecare seară,mâncare chinezească, pe bază de fructe de mare (caracatiţă, scoici, creveţi, alge). Suntem foarte încântate.



Vineri, 5 septembrie


Am devenit mai îndrăzneaţă. Nu mă mai rătăcesc prin hotel, încep să mă plimb noaptea în împrejurimile acestuia. E foarte cald. Nici o diferenţă de temperatură între zi şi noapte. Seara se lasă devreme, întotdeauna la 18:30. Astă-seară luăm cina la hotelul restaurantului. Împreună cu Mâcu, Erin, Adam, Jan, (cei trei veniţi din America pentru acţiunile practice – English Corner, English Lounge, etc.) şi Jiin, chinezoaica venită din Malaiezia, dar cu studii în SUA, la Universitatea din Arizona, care împreună cu Berkeley, California, coordonează programul.

(va urma)







Vizualizări: 84

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor