- Steaua polară-i sus pe cer,

Ascunsă-i luna într-o velă,

De la babord, zâmbind stingher,

Un val lovește în turelă.

 

De la timonă te privesc,

Luceafărul parcă te-alintă,

La pupă norii se rotesc,

În liniștea ce vrea să mintă.

 

Noi ne-am dorit atât de mult

Să evadăm din lumea crudă,

Din dragoste să facem cult

Când ne iubim sub puntea udă.

 

- E Marte încă retrograd,

Sub stern nelinişti mondiale

Tresar urmând un gând nomad,

Trasee longitudinale

 

Şi-n faţa noastră drum întins,

Pe cer se naşte aurora,

Oceanul nordic, necuprins,

Cu furie loveşte prora,

 

Iar tu la cârma unui vis

Mă chemi să împlinim dezastre

Pe ţărmul nud şi interzis

Al fanteziilor albastre.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Aprilie 9, 2015 la 12:24pm

mulțumesc, Aurelia...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor