Dar toamna mi-a şoptit
ceva...
că vei pleca
spre ţărmuri însorite....

Şi pasul ţi-a urmat
în taină
şi nici n-ai bănuit
iubite...
că soarele de asfinţit
se-ngemăna
cu drumul tău...

Şi am privit cum te pierdeai
în zare...
nu ştiu de ţărmul căutat
era scăldat de soare
dar am aflat
( mult mai târziu)
că toamna – preschimbată-n jună
te-a prins în mreje
şi-aţi coborât în mare....

Şi eu aprind lumini
iubite
cu fiecare înserare...
de vei veni...
nu vei găsi cuvinte
- o inimă tezaur -
va aştepta cuminte
pe un covor de frunze
ţesut în fir de aur,
de aur....

din ciclul ( poeme becartiene)
1 oct.2010

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Petru Iosipescu pe Octombrie 1, 2010 la 1:33pm
Versuri scrise cu penita sufeltului insorit pe un covor de frunze aurii... Super...
Comentariu publicat de valentina pe Octombrie 1, 2010 la 1:28pm
Dragă Cristina,
mulţumesc pentru comentariu.
gânduri alese,
valentina

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor