Am adormit trezindu-mă
Și m-am topit în gând
În gând și în dorință
În plâns și-n suferință
Și de mine fugind
Prin lacrima din inimă

Am ajuns la Cucuteni
Și am căzut într-o ograda
A unui bloc de case
Unde acoperișul picase
Peste mine ca o pradă
Pentru o grămadă de oșteni

Aerul mă îneca, și mă durea
Era atât de curat și pur
Că eu eram singurul gunoi
Din lumea asta de apoi
În mine singur
Viața nu mai murea

Eram fără corp
Dar eram văzut
Oștenii mici mă împingeau
Și mâinile-mi stângeau
Ceva nemaivăzut
Așa ca anticorp

Eau așa de mici și răi
Un metru și cinzeci cred
Și nu, nu aveau mai mult
Și cel mic și cel adult
În fine în ochii mei mă-ncred
Și nu în ochelarii tăi

Am fost mâncat în Cucuteni
Și țeasta am văzut-o
Cum atârnama în băț
Înconjurat de un hâț
Și așa uitându-mă
La acești curteni

Am murit în vis
Și carenea-mi sfțârâia
În focul mogâldețelor
Și farfuria fețelor
Iar carnea-mi pârâia
În timp ce viu eram ucis

Și m-am trezit în ireal
De unde gândul m-a adus
Și panica m-a copleșit
Și m-aș fi vrut ieșit
Și-apoi de vis condus
În Cucuteniul canibal

Vizualizări: 13

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor