LANSARE DE CARTE: Doina Ira-Tăutan, DOR DE VIS

Datorită vouă, prietenii mei din Reţea, am avut "curajul" să scriu acestă carte. M-aţi acceptat şi mi-aţi fost alături atunci când aveam foarte mare nevoie de asta. Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscătoare!

Ultimul capitol al cărţii mele este şi un modest semn de recunoştinţă, pentru faptul că aţi fost părtaşi la împlinirea VISULUI MEU DE DOR.

VĂ MULŢUMESC!

Vizualizări: 485

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Aprilie 23, 2013 la 11:55am
Fotografie: Lansarea romanului DOR DE VIS - Doina Ira-Tăutan

Balansoar pe un poem
Imelda CHINŢA

     Viktor Şklovski în lucrarea Arta ca procedeu, susţine că „arta există ca să putem recupera senzaţia vieţii; ca să ne facă să simţim lucrurile, să facă o piatră preţioasă”, iar cartea de debut a Doinei Ira-Tăutan, Dor de vis, apărută la Editura Caiete Silvane, 2013, ne traspune tocmai o imagine a existenţei aşa cum a simţit-o şi cum a filtrat-o prin propriile simţiri.

     Cartea Doinei Ira-Tăutan este balansoarul roz al fiinţei în căutare de echilibru. Citind-o, imaginându-te în balansoarul roz, lângă cel albastru, îţi redescoperi armonia interioară, rezonând cu fiecare fonem devenit atât de vibrant, deopotrivă casant. Atât de vibrant încât este greu să citeşti totul dintr-o suflare. Te acaparează şi te cu-prinde într-un păienjeniş sufocant din care trebuie să te eliberezi adesea pentru ca să nu devină copleşitor.      Există momente în viaţă când fiecare vrea să înlăture apăsarea interioară, după o acumulare de experienţe pe care unii aleg să le deghizeze într-o formulă scrisă. Scrisul capătă astfel, valoare catharctică, este o terapie, o cură a scriitorului modern. Doina Ira-Tăutan nu doar se confesează prin scris, dar gestul de a aşterne gânduri pe hârtie, detensionează şi vindecă.     „Izbucnirea inconştientului este fundamentală vieţii spirituale (Freud)”, iar subconştientul se oglindeşte în orice scrie un autor. Felia de viaţă nu poate reprezenta decât propria viaţă sau a unui alter ego, scrisul devenind astfel univers compensatoriu pentru Doina Tăutan.     Dor de vis - un titlu simbol - devine un dor de împlinire a fiinţei, este durerea ce se coagulează într-un lirism distilat, eteric. Este deopotrivă poezia fiinţei care se caută necontenit printre ruine, care vânează sensuri şi împliniri.     Prin acest volum, Doina ne oferă un parcurs existenţial aproape neverosimil, un traseu al devenirii de la copilăria în care protagonista scrierii, Dina, este nevoită să descopere răul lumii în care trăieşte - un rău ce spulberă vise şi estompează simţiri -, treversând prin adolescenţa zbuciumată aflată sub semnul singurătăţii, al necuvântului, al lipsei de dragoste, etapă urmată de maturitatea presărată cu ostilităţi şi dezamăgiri - toate reconstituind un parcurs al individului într-o confruntare cu destinul neprielnic.      Imensitatea albă devine confesorul unui alter ego în încercarea de a-l regăsi pe primul, de a-l diseca şi a-l înţelege, exhibând armonii şi materializând ecouri ce păreau disparate. Cartea completează fiinţa, emanând o dorinţă de evadare, de eliberare, de acceptare a destinului. Este confruntarea permanentă a omului cu el însuşi, cu limitele sale, cu frustrările trecutului şi cu neîmplinirea în segmentul cel mai important ale devenirii - iubirea. Este stigătul care şi-a pierdut muţenia, un stigăt aspru, dureros al durerii de dor.     Raportarea la celălalt, plonjarea într-un univers casnic devenit refugiu - toate asezonate şi întreţinute de dragostea pentru fiicele atotprezente - devin acte eliberatoare, cu funcţie cathartică: „Legătura cu fetele mele, după plecarea din casa părintească pe propriul lor drum, cum se spune, a rămas tot atât de specială, de apropiată ca şi înainte”.     Formula pe care ne-o propune Doina Tăutan este greu de determinat, iar dificultatea rezidă din multitudinea formelor şi a procedeelor. Sunt recognoscibile elemente de jurnal: „Din jurnalul nedatat al Dinei”, prezenţa dicteului automat, al visului: „Şi, apoi, visele. Cele două vise. Primul era unul lung, din care mă trezeam greu. Timp de vreo doi ani, cam la trei-patru nopţi se relua acest vis. Devenise obsesiv”, discontinuitatea narativă şi impresia de fapt trăit - toate aceste artificii narative se aglutinează într-o confesiune în care este accentuată analiza unor trăiri interioare.       Dor de vis este un amplu tratat despre singurătate, proză-poem în care cuvântul devine sângele care curge necontenit, întreţinând viaţa şi speranţa împlinirii dorului primordial. Înainte de a fi eliberarea prin cuvânt, Dina, protagonista scrierii, a trăit în captivitate, capturată în universul pe care şi l-a asumat, într-o vale a plângerii, a uitării de sine, a ruginirii propriilor trăiri: „Într-una dintre seri, am finalizat un eseu despre singurătate. Despre singurătatea în doi. Adică, singurătatea mea”. Cuvântul capătă în scrierea Dinei, material caloric, un vitriol ce comprimă esenţa sufletului, iar ideea, viaţa sunt combustia interioară. Sentimentul este materializat în logos, devine scânteie ce menţine echilibrul: „Acesta a fost începutul. Apoi, am tot scris. Scriam zeci de pagini, mai ales când eram tristă. Scrisul mă liniştea. După ce încredinţam hârtiei tot ce simţeam, aveam o senzaţie de uşurare, eram eliberată”.     Scrierea are un evident caracter reflexiv, autoreferenţial, introspectiv, şi surprinde prin încercarea de cunoaştere, înţelegere a eului interior: „…Acum, după foarte mulţi ani în care n-am reuşit să mai comunicăm, o regăsesc pe Dina total schimbată. O femeie senină, liniştită, mulţumită şi plină de viaţă. Tristeţea din privire i-a dispărut, are chipul luminos, iar în ochii aceia cu privire ageră sclipesc două steluţe jucăuşe. (…) privindu-mă fix, ca şi cum voia să fie sigură că înţeleg însemnătatea celor afirmate, îmi spune că a primit TOTUL. Că este o femeie împlinită din toate punctele de vedere”.     Ieşirea din captivitate a Dinei are loc în spaţiul virtual care devine pe de o parte un exerciţiu al scrisului, pe de alta o experienţă a cunoaşterii, a iubirii. Blogul, site-ul, messangerul capătă efecte curative, devin un tratament homeopat pentru singurătate, iar scrisul o alinare a durerii de dor şi a dorului de vis: „Computerul devenise prietenul şi confidentul meu. Îşi petrecea timpul cu mine fără să-mi spună vreodată că este prea obosit sau prea ocupat. (…) Îmi accepta destăinuirile fără să mă judece, fără ca măcar să încerce să-mi dea sfaturi, de care, oricum, nu aveam nevoie”.     Povestea celor doi protagonişti, Dina şi Victor, începe în spaţiul virtual şi stă sub semnul logosului. Scrisul va deveni remediul care îi va vindeca de toate eşecurile trecutului: „Chiar dacă nu eşti meşter în ale scrisului, o faci. Te alină”.     Cartea capătă, aşadar, aspectul unui poem al plenitudinii, o vibraţie a unui suflet care nu mai este captiv în propriul purgatoriu, este o eliberare de durerea atâtor decenii de claustrare, de solitudine, de tristeţe. Este cuvântul de dragoste a doi Tauri ce se balansează pe un roz şi albastru poem, ce se descoperă virtual prin logos înainte de a se strânge în braţe pe un trotuar anost, devenit paradisiac: „Sunt cel mai nesuferit şi posesiv Taur din lume/ care,/ astă-noapte,/ gândea/ că atunci când un balansoar roz îşi va găsi locul/ în camera ta, îl vreau numai pentru mine,/ îmi scrie Femeia dorului dor/ de la celălalt capăt al singurului sentiment/ care mai poate uni două emisfere.//(…)/ Recitând,/ cântând,/ stârneşte mărunte furtuni,/ şi-mi potriveşte aripile,/ pe care le abandonasem în şifonier înaintea jocului/ de-a singurătatea.// Acum zboară, ridică-te din cenuşă, fii pasăre de foc,/ iubeşte,/ numai astfel poţi să scapi,/ numai aşa poţi ocupa loc pe balansoarul albastru!”. Este, într-un cuvânt, povestea unei sfere - Dina şi Victor - ce şi-au găsit loc în imensitatea galactică de unde va rezona povestea lor asemenea muzicii sferelor, a muzicii orfice accesibile doar iniţiaţilor!

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Aprilie 23, 2013 la 11:41am

Vă mulţumesc tuturor!

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Aprilie 23, 2013 la 11:40am

Sunt fericită pentru că eşti mândru de mine. Mulţumesc, iubirea mea!

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Martie 27, 2013 la 12:58pm
Foarte frumos şi sugestiv videoclipul. Vă mulţumesc, domnule Niţu Constantin!
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Martie 27, 2013 la 11:47am

Tot inainte! Mult succes!

http://www.youtube.com/watch?v=vs_pnhxsEfw

 

Comentariu publicat de Viorel Tăutan pe Martie 27, 2013 la 10:41am

 Sper din tot sufletul să nu ne trezim niciodată din Visul acesta, Doina Dorului Etern! Mulţumesc lui Dumnezeu că a făcut posibilă Întâlnirea noastră!

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Martie 27, 2013 la 7:46am

Au trecut doi ani şi jumătate de când acest spaţiu a făcut posibilă întâlnirea noastră, dragul meu Viorel. Am ştiu de atunci că suntem două jumătaţi care se căutau de mult, de prea mult timp.Prietenii noştri din Reţea au fost părtaşi la emoţiile împărtăşirii sentimentelor noastre şi au fost fericiţi alături de noi. Am avut şansa extraordinară să ne găsim, să ne aflăm unul pe celălalt, şi mulţumesc Domnului pentru asta. Mi-ai oferit echilibrul, liniştea şi astfel, posibilitatea de a vedea lumina în tot ce este în jurul meu. Trăiesc cel mai frumos vis alături de tine. Mulţumesc, iubirea mea!

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Martie 27, 2013 la 7:27am

Mulţumesc mult, Mircea! Vor mai fi, cu siguranţă vor mai fi.

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Martie 27, 2013 la 7:26am

Sigur că aşa voi face, domnule Adrian Grauenfels. Cu mare drag. Cartea de-abia a fost lansată, aşa că....urmează! :)

Comentariu publicat de Doina Ira - Tăutan pe Martie 27, 2013 la 7:20am

Vă mulţumesc foarte mult!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor