E o dimineaţă caldă, prea caldă pentru trupul ei. Se ridică cam ameţită şi neştiind pentru câteva secunde unde se află îşi pune picioarele pe podea, ca şi cum legătura cu aceasta i-ar oferi stabilitatea necesară pentru a-şi aminti. Trece o secundă. Cu privirea în pământ clipeşte de câteva ori si se ridică îndreptându-se către dulap. Lumina e cam slabă. Se chioreşte şi încearcă să îşi imagineze cum şi-ar putea asorta hainele. Se aude un zgomot asurzitor şi câteva cuvinte: „Today is were your book begins, the rest is still unwritten” – alarma. Se indreaptă către telefon, îl pune pe „snooze”, e bine să mai sune odată ca să ştie c-au mai trecut cinşpe minute. Merge la chiuvetă, chipul din oglindă o priveste obosit, trist şi revoltat. Ea zâmbeşte şi se aplacă să se spele pe dinţi. Se intoarce la hainele care acum o asteptau pe pat. Se uită la cămaşă – ar trebui călcată – încă 5 minute pierdute! Sună din nou telefonul – STOP de data aceasta. Îşi ia rimelul, fardul de ochi şi rujul, le aruncă în poşetă, pantofii, haina, stinge luminile şi iese pe uşă. Învârte cheia de două ori – ce-i sigur ii sigur. Afara e semi-lumină şi oamenii se fâţâie deja destul de vioi pe străzi. „Oamenii ăştia n-au probleme?!” Îşi trage gluga pe cap, bagă mâinile în buzunar şi bosumflată se mai uită odată pe ceas, să vadă dacă trebuie să se grăbească sau nu. La urmatorul colţ se gândeşte să oprească la alimentară să-şi cumpere ceva de mâncare că doar îi pică mai bine cafeaua dacă are deja ceva în stomac. Masinile trec pe langă ea, la fel si oamenii şi parcă încet încet se trezeşte din noaptea grea şi îşi ridică privirea spre cer – minunat cer! Zâmbeşte - totuşi merită să te trezesti. Gândurile se împart în mii de direcţii şi planuri, cu speranţe mai mari sau mai mici de reuşită. „De ce să nu funcţioneze? Ce-aş putea face greşit de data asta??” zâmbeste din nou. Ştie că poate face multe lucruri greşit, ba chiar are impresia c-ar fi o specialitate şi că indiferent cât se străduie - poate chiar pentru că se străduie prea mult – greşeşte mereu pe undeva. Intr-un final undeva, ceva nu mai functionează. Pe drum se pierde veselia şi jocul mereu. „Cum naiba le pierd mereu?” O pufneşte râsul şi dă dezaprobator din cap. Îndreaptă privirea spre pământ şi râsul se pierde într-un sentiment de pace interioară şi-apoi de revoltă şi-apoi o lacrimă-i răsare în coltul ochiului: „E de la frig, îşi spune, Doamne ce tâmpită sunt..” Îşi aduce aminte de cer - poate o va ajuta - ridică ochii maari si priveste spre culorile care se întrepătrund, ajunge în staţia de autobuz, şi-a scăpat şerveţele, când se ridică....

...............haos! - deasupra - un tumultum de culori de mii de ori mai complicat decât cerul de mai înainte şi decât orice culori văzute prin ceva filme SF. Inima i-o ia razna, mâinile dau să se se încleşteze în pământ - nu se agaţă de nimic, unghiile se înfig în interiorul palmei. Privirea îi rămâne blocată în tavan sau cer, sau, sau...ce o fi?!

O papușă umană pierdută în vânturile timpului. În jurul ei doar praf și stele și univers. O lume de vis ar putea spune cineva. Dar cine? Cu siguranță nu ea, care blocată în interiorul ei, nu își poate controla simțurile, privirea îi ramâne fixată în acel punct strălucitor, care pare a fi singurul care o ține în picioare dar și cel care o blochează din a-și controla trupul. E îngrozită. În loc să se încrunte fața ei e mai senină ca niciodată, în loc ca privirea ei să caute disperată o cale de ieșire, aceasta rămâne senină, fascinată blocată în acel punct. Rage sufletul ei disperat, plânge și țipă în speranța de a-și putea da drumul, de-a trece peste acest blocaj. De i-ar spune cineva ce să facă, de-ar știi pe unde să o ia și cum să apuce toată problema...dar nu știe. Nu poate decât să țipe – sau cel puțin așa crede, că țipă, pentru că era clar că de văzut nu se vedea și nici nu se auzea nimic. Nici ea nu se putea auzi, putea doar să simtă acel blocaj în mijlocul pieptului și în gâtlej și se mira cum de-i mai rezista corpul, cum de nu a cedat de mult..

......................................................................................................................................................

        E frig și cald, albastru, verde, roşu....violet.....roz, roşu, galben....portocaliu. își simte gândurile prinse parcă între garduri din ghimpi. Sângerează din toți rărunchii, sângele se prelinge încet pe ghimpii gardului, în jur se strâng șoimi, din adâncurile mării strigă rechinii clănțănind și mișcându-și cu grație aripile se apropie....șobolani cu ochii roșii și blana ca smoala mișună la vârful degetelor și încep să-i roadă unghiile...

Stop

Stop cardiac??

Nu, doar stop! Deschide ochii, de fapt nu îi deschide la propriu fiindcă fizic vorbind nici nu ştie dacă i-a mai închis sau deschis de când stă în fața acelui spectacol de lumini. Același loc, la fel blocată, la fel stricată, la fel..n-a fost un vis. Sau poate visează, poate se va trezi, poate gardul și șobolanii au fost reali și acum..acum ce? Acum nimic...nu poate face nimic...plânge, plânge în gând, se roagă Maicii Sfinte, își strigă părinții, strigă după ei cu disperare, îi ceartă de ce nu sunt acolo lângă ea acum, de ce nu au făcut lucrurile altfel, dacă le făceau altfel poate nu mai era acuma aici. Învinovățește pe toată lumea și-i iartă în același timp. Se roagă și înjură. În fața ei aceiași imagine. Câteva personaje, le simte, umbra...când în stânga, când în dreapta..

Se aude “Balada para Adelina”. “Oare e real? Oare chiar pot să percep ceva din exterior sau îmi amintesc eu această melodie mai bine decât aș fi putut crede vreodată? Am impresia că orice aş încerca să fac ar fi aceleași uși care se deschid și se închid.”

Bing-Bang! Bang-Bing!

Sunt clopotele ce răsună în univers și anunță nașterea unei stele. Se aud foarte rar în mod normal, acest secol însă a fost plin de sunete de clopot. Peste câteva secole vor fi mari, frumoase, masa lor va mai acoperi din golurile universului, ca niște piese de mobilier ce se dezvoltă și se așează în cele mai potrivite locuri ale camerei.

Din pulbere de stele se fac drumuri, căi lactee, sensuri și nonsensuri, toate născute din același punct, cu aceiași dorință de-a evolua spre undeva, unde de fapt nici una dintre le nu știe ce este, acesta fiind motivul principal pentru care doresc să înainteze – pentru că nu știu unde vor ajunge.

„Clopote?Da, clopote.......doamne! Biserică? Sunt la biserică? În sau lângă o biserică?? Sunt moartă?? Mă îngroapă? Poate c-am murit..din câte știu eu aș putea fi moartă de mult..oare plânge cineva pentru mine? Nu aud pe nimeni...de ce am auzit clopotele? Poate la fel ca şi melodia lui Cleyderman - sunt doar în mintea. Dar ce-ar căuta sunetul clopotelor aici? Nu, nu..sigur e ceva din afară, trebuie să fie ceva din afară.„

.................................................................................................................................................

E cald. Încăperea e plină de lumină caldă, raze molcome se plimbă pe suprafeţele prăfuite ale mobilei. O bibliotecă imensă se întinde dintr-un capăt într-altul al camerei. Cărţile, fiecare cu sufletul ei, îşi trag cu ochiul, işi compară cotoarele, numărul paginilor, se mândresc şi se laudă cu conţinutul lor, cu artiştii care-i poartă, cu poveştile, vieţile pe care le spun, cu ideile filosofale pe care le vor transmite, cu formulele care vor a explica viaţa, dragostea, ura, prietenia şi moartea. În dreapta sunt înşirate canapele mari, de culori închise cu mânere rotunde, pufoase, înalte, protectoare. Jilţuri cu imprimeuri veşnice, curbate şi picioare groase sunt asortate mesei de lemn de nuc, prelucrată manual de un batrân tâmplar, care nu şi-a folosit doar harul ci şi inima pentru a le făuri. Podeaua acoperită de-o marmură înceţoşată, care duce cu gândul mai mult la văzduh decât la podea. Tavanul este curbat, arcuit, văruit ca un cer noros. Întorcându-ţi privrea de la podea la cer şi de jur împrejur rişti să nu mai ştii dacă stai cu picioarele pe pământ sau pe cer. Pe masa din lemn de nuc, un sfeşnic cu cinci lumânări aştepta să fie aprins, să ardă, să lumineze, să incălzească. Şi linişte. O încăpere impunătoare, plină de linişte. Poate o încăpere unde se iau decizii importante, unde se întâlnesc oameni de seamă, cu minţi luminate, care dezbat cele mai grele probleme ale omenirii, care oferă soluţii, care întreprind ceva pentru a schimba, pentru a micşora un pic din chinul oamenilor. Poate de aici vor porni ideile salvatoare ale lumii decăzute. Poate chiar în acest secol!

Se deschide uşa încăperii şi iese...afară cer albastru, soare, oameni în jurul ei, vizavi biserica de la staţia de autobuz.

Vizualizări: 275

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Smaranda Filipciuc pe Februarie 1, 2012 la 10:55pm

Eu va multumesc tuturor pentru citire si apreciere si in special celor care s-au exprimat si in scris :D

si mai ales moderatorilor care au grija sa decurga totul frumos pe acest site! 

Comentariu publicat de braniste vasilica pe Februarie 1, 2012 la 7:41pm

citind aceste rinduri,gindul m-a purtat[nu stiu de ce!] la"Arta conversatiei" a Ilenei Vulpescu...Aceiasi fluiditate de cuvinte simple dar care iti rascolesc gindurile....Multumesc ptr. lectura!

Comentariu publicat de Ioana Bobocea pe Februarie 1, 2012 la 5:01pm

Multumesc pentru aceasta  lectura !

Comentariu publicat de Maria Odorescu pe Februarie 1, 2012 la 4:56pm

lecturarea pasajelor citite, mi-au adus aminte de anii din liceu cind la internat sub patura cu lanterna citeam cu nesat cite o carte, bucuria care o simteam atunci,... unde eram eu si eroii mei era imensa,.. asa am simtit si acum, caldura, vis, frica de real si ireal, frumos, succes,MO.

Comentariu publicat de milica furtuna pe Februarie 1, 2012 la 2:56pm

Felicitari sincere!

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Februarie 1, 2012 la 1:32pm

_din pulbere de stele, se fac drumuri, căi lactee, sensuri și non-sensuri, născute toate din acelaș punct...

Mulțumesc ptr lectură!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor