Le LAPIN AGILE, cabaretul artelor
În istoria artelor găsim mărturii despre acest faimos cabaret Parizian  deschis în Carterul Montmartre încă din anul 1853. La origine era numit Cabaretul Asasinilor, ecoul unui raid al unor huligani care dau năvală în local şi omoară pe fiul proprietarului. În jur de 1875 un pictor din regiune, Andre Gill pictează o firmă nouă cabaretului în care un iepure (lapin) ţâşnea dintr-un castron de supă, şi ca urmare vecinii din cartier l-au botezat "Le lapin a Gill ", adică iepurele lui Gill  nume care a evoluat mai târziu în Cabaret au Lapin Agile. 
La începutul secolului XX cabaretul devine locul preferat al  unor artişti plastici şi scriitori ca Picasso, Utrillo, Modigliani, Apollinaire. Plasat în centrul artistic al oraşului, aproape de biserica Sacre Coeur în inima Montmartre-ului, cabaretul devine lăcaşul unor frecvente discuţii aprinse despre "rolul şi destinul artelor".  Locatarii de la Bateau Lavoir, dar şi personaje boeme, caractere dubioase, frecventau localul, printre ele găsim excentrici, proxeneţi, trecători ocazionali, anarhişti, studenţi din cartierul Latin, o grupă pestriţă în care se amesteca şi o minoritate de bogătani
bine căptuşiţi, veniţi în căutare de distracţii şi năbădăi. În cabaret se dansa şi se citeau versuri deocheate sau avangardiste după cum bătea moda. Iată un cântec de epocă "Mustaţa mea", autor anonim:
Mustaţa mea 
răsucită ondulată
epicurian periată
lustruită, pigulită
gata de afecţiune
în perfecta ei perfecţiune
răsucită, pudrată
blegită, mirată
curtată,adorată  
imitată, invidiată
pictată pe-un afiş gouache 
devenită în final..moustache..
de general cu aerul viril
ce-adulmecă cu nasul fin
parfumuri de femeie cu profil sublim
  
O port cu mine, pomădată greu
mustach-ul meu, cu şarm de derbedeu
înnebuneşte tinere femei 
artiste, maici, studente de la Saint Michelle
şi tu îmi spui s-o rad, să o dau jos?
mustaţa mea.. ?
adio, vai, bărbat frumos

Picasso pictează în 1905 celebra să pânză "Chez le Lapin Agile", care aduce faimă internaţională localului. În pictura îl găsim inclus pe Picasso însuşi  îmbrăcat în arlechin. Lângă Picasso la bar, o vedem pe iubita sa din acea perioadă, Germaine Pichot. Un bun prieten al pictorului, Casegemas, obsedat de refuzurile femeii la avansurile sale amoroase se sinucide în anul 1901. 
 
Pictura a fost făcută la cererea lui Frede Gerard patronul de atunci la Lapin Agile, care şi apare pictat în planul doi cântând la ghitară. Tabloul şi-a căpătat gloria fiind singurul Picasso expus neîntrerupt în Paris între 1905 şi până în 1912 când a fost vândut unui colecţionar german. 
Alt artist care picta frecvent interiorul cabaretului şi în vecinătăţile sale era marele colorist Maurice Utrillo.
O prietenă fermecată de aceste locuri şi de epocă  improvizează o poezie:
Arlechin
Lucruri ciudate înconjoară cuvintele.
Un arlechin se-aşează mereu pe-aceeaşi bancă
strângând aburul zilei în cutii de carton.
Poartă semnul zodiilor pe umeri
şi descrie cercuri concentrice,
din care uneori ţâşneşte o pasăre atât de străvezie
încât i se pot citi gândurile.
Trecătorii merg agăţaţi de realitatea subţire
parcă ar păşi peste trupul întâmplărilor.
Pasărea aceea zboară mult mai înalt peste colina Montmartre
atingând tărâmurile închipuite ale umbrelor lor.
Localul este deschis în strada Rue de Saule, turiştii aşezaţi la mese de lemn  pot admira iniţiale scrijelite de  vizitatori timp de decade, azi ei sunt serviţi cu apă minerală în sticle de plastic şi muzică  franceză veche mergând până în secolul XV.
Adrian Grauenfels
2012
   

Vizualizări: 473

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Florina Marin pe Februarie 9, 2012 la 11:45am

Foarte frumos! Apreciez!

Comentariu publicat de ANGELA BACIU pe Februarie 7, 2012 la 10:55am

MINUNAT,MULTUMESC!!!!

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Februarie 7, 2012 la 8:54am

Multumesc d-l Terner, nu merit atata atentie. Dar si Vian era inginer si pasionat de jazz, totusi ni-l amintim pentru literatura sa deosebita.. D-l Romulus Robert .. inteleg perfect nostalgia dvs dupa localuri si stabilimente

care erau candva mai mult decat simple cafenele. Acolo se schimbau idei, ideologii, erau temple mentale care 

catalizau pulsul si efervescenta unor epoci. Recomand la Paris , Cafe de Flore, si Cafe de la Paix care au ramas neschimbate in timp, ba chiar pastreaza etichetate scaunele pe care au stat candva, Sartre, Lenin, Ionesco, Camus .. 

Comentariu publicat de Reuţ Romulus Robert pe Februarie 7, 2012 la 6:02am

Minunat domnule Adrian  vă mulţumesc !!!...daţi-mi touşi permisiunea să retrăiesc amintiri mai autohtone , "Lapin Agil " este cheia de boltă a unui  cu totul alt Paris "cârciuma favorită la început "refuzaţilor "saloanelor academice ,mult mai puţin cunoscut de românaşii mânaţi doar de curiozitate , sau de goana după chilipiruri,... dar cu puţină cosmetică de moment am putea reînvia micuţul (acum minusculul )Paris !...unde este Capşa, unde este Boema , unde sunt locantele (sordide ) de pe Lipscani , de pe Şelari ,unde este vechiul Berlin , da chiar unde ???,  unde sunt zecile de ateliere mititele ale unor adevăraţi artişti şi ei uitaţi , ...aşa am distrus boemii , aşa am distrus nume sonore din viaţa noastră ...mai aproape de mine la Timişoara , o minunată galerie de Artă , s-a transformat în cârciumă de proastă speţă , se chema Orhideea , aşi putea continua la Cluj , la Ploieşti , la Iaşi ...încă odată mulţumesc pentru postare şi minunatele comentarii !...cu plecăciune maestre !gustilugojanu !

Comentariu publicat de Zoltan Terner pe Februarie 6, 2012 la 10:15pm

Pentru mine Adrian Grauenfels este numele unui fenomen intelectual interesant. O pasare rara: degusta, analizeaza, intelege, stie, se joaca cu sobrietate, jongleaza lejer cu informatii din varii domenii ale culturii si ale artei, scrie versuri integral ermetice, descrie fin şi raţional absconse obiecte de artă  prizeaza ultimele racnete ale modelor artistice, e familiar cu traditia si cu avangarda, e o prezenţă ubicuă, puţin misterioasă, lipsită de efuziuni şi ni se prezintă într-o fotografie într-o postură uşor dansantă, ţinând în mână un obiect magic...    

     Si, culmea, Adrian Grauenfels e,  dacă am înţeles bine, inginer.

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Februarie 6, 2012 la 8:38pm

Va multumesc, elaborata descriere. Am dat nenumarate interviuri bazate pe acest context, o informatie in plus nu strica niciodata!!!

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Februarie 6, 2012 la 8:36pm

CABARETUL reprezintă o formă de divertisment care cuprinde muzică, teatru, comedie şi dans şi se diferenţiază de celelalte ramuri artistice tocmai prin forma sa puţin mai atipică: auditoriul avand privilegiul de a sta si de a viziona contextul artistic la o masa, in compania unei bauturi sau a unei cine, in locatii special amenajate cu scene!!!

  Adrian Scrimint, unul dintre intemeietorii unicei trupe de cabaret din Transilvania: Cabaret Rising Sun

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Februarie 6, 2012 la 8:07pm

       Un pict de istorie frantuzeasca nu strica, fiind mai pe langa casa si frumoasa de reamintit sau ca noutate pentru unul ca mine. A cui prietena era sau este autoarea poeziei o las deoparte ca intrebare,arlechinul apartinand epocii trecutilor clienti de pe atunci. Doresc si  pe mai departe si noutati istorice.

       Vor bind de noutati din lumea larga, am o cunostina care m-a abonat la informatti de toate sosiurile pe cari, din lisa de timp le frunzaresc. Cine stie daca mai apuc sa lecitesc. Astazi mi-a plasat mistica disparitie in timp a unei nave de razboi USA,intr-o experienta fantastica amestecat fiind insusi Einstein. Si alte noutati sau povesti despre care eu acum aflu sau poate le stiu fara intentia de a sta cu gandul la ele cum faceam si cu Eu.Libera pe vremuri. Am facut odata unui cunoscut un aparat de radio sa poata asculta fara bruiaj minunea asta de post care acum ia pierit glasul. Da-mi doamne ce n-am avut sa ma mir ce m-a gasit ! 

Comentariu publicat de Amelia Davidescu pe Februarie 6, 2012 la 7:58pm

E minunat, mi-ati adus aminte de amintiri daca pot spune asa! Am fost acolo, am revazut localul magic al artelor si lumescului citadin parizian de la intretaierea epocilor, intr-o iarna, cu cativa prieteni, cand frigul ingheta degetele artistilor din montartre ce incercau sa mai chibzuiasca in fata sevaletelor, spre seara, nedorind parca sa-si ia zborul de acolo, ea, inspiratiunea... Un loc minunat, in fata caruia sta si acum acel salcam parca, japonez, despre care mai pomeneau artistii vremii..Cand am ajuns pe acea straduta, tarziu, intr-o noapte de ianuarie, geroasa rau, citind din zid in zid, fiecare inscriptie comemorativa la adresa artistilor care au stat, si-au avut atelierele acolo, etc... mergand de la o casa la alta, si zarind in zare magicul iepure, am tasnit ca din pusca, alergand ca un copil care-si vede prietenii sau parintele, spre acel loc. Prietenii mei nu stiau de ce am fugit asa de repede, spre ceva, nici nu vedeau bine ce era, dar eu stiam caci recunoscusem lacasul artelor si-mi zumzaiau deja prin minte, povestile si istorioarele cu artisti, supa de iepure si anacronismul siglei.. M-am oprit ca un copil in fata unei vitrine cu jucarii, uitandu-ma pe geam, uitandu-ma la tabloul cu iepurele, la copacul stiut ca prin vis.. in imaginatia mea i-am adaugat si zapada acestei amintiri pentru un farmec mai bogat, in realitate era doar ger de ne-nghetau urechile.. Le-am explicat si prietenilor mei povestea, si desi erau cam realisti din fire, au zambit cu ingaduinta la vederea entuziasta si copilaroasa a mea, chip ce parca descoperise o minune... o minune traita.. cred ca a fost cel mai incununator moment al povestilor despre paris de atunci, pentru mine si are o aura aparte.. si pentru simplul fapt ca mi-ati readus bucuria acelei trairi, rememorarea zambetului sufletesc, va multumesc frumos! Felicitari pentru articolul sugubat daca pot spune asa, plin de alean artistic si de dor creativ, cu poezie si pictori, aer de paris, aer de Belle Epoque... je vous mercie beaucoup, beaucoup!

Comentariu publicat de violeta bratu angelica pe Februarie 6, 2012 la 7:55pm

Interesanta lecturarea....descoperim lucruri noi despre pictori celebrii..In final, ma duce cu gandul sa vizitez acest loc, candva, sa ascult muzica " veche din sec. XV si sa beau apa minerala in sticle  de plastic"...Felicitari  !

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor