lipită de limba noastră limba unui înger

era iarnă şi vorbeai cu oameni de zăpadă despre frigul ce ne-a cuprins din
moarta zăpadă
umerii tăi ieşeau din iarnă şi mâinile tale de zăpadă degetele de zăpadă
te iubeam şi brusc cădeam în luna oarbă cu ochii întorşi
umblam întorşi şi albi înspre tine de zăpadă

era iarnă de tot
şi cine mai încearca să trăiască în altul din altul prin altul
era iarană într-o poezie scrisă pe zăpadă şi umerii tăi de zăpadă

n-am ştiut
nu ştiu dacă viaţa vine sau pleacă îţi spun că îmi plac apele care curg şi
niciodată
n-am ştiut
nu ştiu dacă ele urcă ori coboară vin ori se duc
n-am ştiut
nu ştiu dacă ele stau doar stau şi eu curg precum apa
din care ochii morţilor mă privesc tot mai adânc

îţi spun sigur că îmi repet copilăria când ninge şi nu
mai ştiu dacă trebuie să mă bucur ori trebuie să plâng să fiu norul ce se
stoarce de vlagă
să fiu cerul ce se lasă peste ocean ca o pleoapă

hei
cred că ţi-ai amintit ceva ceva dintr-o poveste cu îngeri
eu astăzi nu sunt nu mai sunt decât cel care te scriu pe zăpadă
cu mâini de zăpadă

Vizualizări: 125

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Toader T Ungureanu pe Iulie 29, 2013 la 7:57am

Totu-i de zăpadă...Cuceritor dar trist ! Totuşi, pra multă zăpadă...dar îmi place !

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Iulie 28, 2013 la 10:48pm

 Poetul  Atila  Racz  îşi scrie poemul  într-un registru cu un parcurs glacial, " era iarnă într-o poezie scrisă pe zăpadă". Poemul său, în reflexii  crisale , este extrapolat la  o condiţie  lingvistică  retoric  egocentrică , poetul, ajungând ca finalul poemului  "limba îngerilor" să  şi-l scrie  într-o limbă angelică  "...pe zăpadă  cu mâini de zăpadă"... Interesant!...G.A.S.

Comentariu publicat de Mircea Draganescu pe Iulie 28, 2013 la 9:16pm

”...îmi plac apele care curg...(...) nu știu dacă viața vine sau pleacă și îți spun(...) niciodată...” admirabile versuri pre limba îngerilor scrise pe zăpadă cu mâini de zăpadă....!!!

Comentariu publicat de Mioara Băluţă pe Iulie 28, 2013 la 10:00am

"îţi spun sigur că îmi repet copilăria când ninge şi nu
mai ştiu dacă trebuie să mă bucur ori trebuie să plâng"

in miercurea duminicii mele o sa-mi inchipui ca sunt la capatul cuvintelor tale

multumesc

 

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 28, 2013 la 7:35am

"hei
cred că ţi-ai amintit ceva ceva dintr-o poveste cu îngeri
eu astăzi nu sunt nu mai sunt decât cel care te scriu pe zăpadă
cu mâini de zăpadă
"

semn de admiraţie

Comentariu publicat de Atila Racz pe Septembrie 4, 2010 la 6:13am
multumiri indeeelungi!!!

zile faine
si
un gand fierbinte dinspre Dublin!!
cu iubire
poetul!
Comentariu publicat de Liviu-Ioan Muresan pe Iunie 9, 2010 la 11:29am
Un poem memorabil.
Comentariu publicat de Atila Racz pe Iunie 9, 2010 la 11:17am
Any, multumesc de popas si semn!!! multa iubire dinspre Dublin.
Comentariu publicat de Any Tudoran pe Iunie 9, 2010 la 1:21am
Emană puritate evocare emoţie , un deja vu trezit din amintiri , felicitări mi-a plăcut .

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor