Luna își odihnește obrazul pe Limba Română.
Ea își unduie sunetele
ca niște pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuțit printre
pietre tăcute , și-a întors fața mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munții Carpați.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veșnicii.
Picioarele cuvintelor romanești caută harul
în somnul gliei
încălțate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalță curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voronețian.
Răsună în trupul Limbii române
glasul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Limba Română este ultima Lui mănăstire,
cea mai dreaptă, temeinică, eternă.

Eminescu așază
mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu
coapte, încolțind în cuvintele
din câmpia Limbii Române !

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor