LiterArmura. O poveste cu părpăuţi

[Alina Dora]

Brusc şi fără avertisment, lumea literară virtuală s-a împărţit în două tabere. Una mai largă, elitistă, dreaptă şi apărătoare a valorilor neamului, alta mai restrânsă, blamată, încovrigată ca o spinare de cocoşat şi formată dintr-un singur om şi din încă vreo două, trei umbre care-i ţin hangul incognito, ca să nu fie supuse oprobiului public şi alungate din serai cum storci puroiul dintr-un furuncul răscopt.
Războiul – să-i spunem astfel, deşi e o vorbă prea mare pentru un păhărel aşa mic – a pornit de la un text care, zice-se, blasfemiază şi întinează memoria şi opera domnului Eminescu. În fond, o lectură care, asemeni celorlalte din aceeaşi colecţie, nu e lipsită de un anume umor. Dar subiectul dezvoltat a produs o asemenea repulsie încât atacul la persoană a devenit singura cale de a-l combate pe autor.
E curios cum îl (re)descoperim pe Eminescu numai când se leagă cineva de viaţa domniei sale. Până la apariţia acestui text, rândurile combatanţilor din prima tabără au zăcut într-o providenţială şi atotştiutoare muţenie. Apoi, dintr-o dată, ne aducem aminte că suntem români, că avem valori naţionale, că există un trecut cultural pe care trebuie, din când în când, să-l reînviem şi să-l apăram. Ne lezează câteva rânduri în care Eminescu scuipă pe jos, deşi călcăm în scuipat de la primul pas făcut cu sacoşa la piaţă. În corectele noastre existenţe de zi cu zi, normalitatea acestui gest e subînţeleasă. Nu ne tragem de mânecă aproapele să-i reproşăm că uite, dom’le, ce faci dumneata nu e lucru civilizat. Avem, însă, grijă, să vocirăm cu indignare la păcatele domnului Părpăuţă.
Şi nu numai că vociferăm, dar vox populi şi o mână demiurgă ascunsă după mouse şi tastatură hotărăsc excluderea persoanei în cauză nu de pe unul, ci de pe două, trei şi mai multe site-uri. Evident, fără măcar a mima dialogul, toleranţa, înţelegerea, că doar oameni suntem toţi, fără curiozitatea de a trece bariera eternelor prejudecăţi şi a tabuurilor de ocazie, fără multe alte lucruri din categoria aceluiaşi bun-simţ pe care-i reproşăm că nu l-a avut, deşi se pare că nici noi nu-l avem în mai mare măsură.
Unde sunt vocile acestea când se permite prezenţa pe site-urile de literatură a unor indivizi care scriu eminamente PROST, anti-talente de mahala cu pretenţii de somităţi culturale în cătunul de unde au răsărit? Unde sunt vocile care ar trebui să cenzureze cu egală vehemenţă linguşelile, miorlăielile şi celelalte soiuri de atitudini „critice” din categoria „vezi că şi eu am un fund”? Unde sunt vocile când orice adunătură de cuvinte, preferabil cât mai patetică şi mai clişeistică, trece drept poezie şi orice discurs criptat până la disperare în epitete şi metafore drept critică literară?
În fond, mă interesează prea puţin ce se întâmplă în Grădina Raiului. Cum am spus-o în nenumărate rânduri, sunt un exemplar uman egoist. Dar poate că ar trebui să dozăm indignarea în mod cinstit şi să primească fiecare cotă parte, după cât şi cum a contribuit la nervişorii lectorului impacient. Poate că ar trebui să lăsăm instinctul de turmă şi să judecăm conform propriilor noastre valori, preferabil cu un minim de obiectivitate.
Internetul ne transformă adesea în fiinţe duplicitare. Aici, suntem plini de avânt. Ce aţi face, însă, acolo, în lumea ingrată de dincolo de pixeli? L-aţi lua de gulerul cămăşii pe dl. Părpăuţă şi i-aţi trage un pumn?

[Alina Dora]

Marilena si Florentina, mosu' vine numai la copiii cuminti :):):)...iar eu fac tot posibilul, un an intreg, sa fiu foarte, foarte obraznica si'am umblat o noapte intreaga cu borcanul de dulceata sterpelit de la Ionel... Si pe la detractori, si pe la exagerati! :):):)

Va pup si zbor spre tren, ca ma asteapta la bunica fripturica si raciturile!:):):)

[FLORENTINA TONITA]

La ora asta, Mosul trebuie sa fi sosit. Sau nu?!
Mi-am amintit o vorba pe care o folosea Eminescu in momentele sale de naduf: Tu`i neamu` nevoii! Asa ca e omenesc, firesc, induiosator?

Nu conteaza ce spune acest domn, Radu P., conteaza sa nu ne mai suparam in fata asa-zisilor detractori, dar sa ne si spalam si de exagerarile sentimental-patriotarde. Cunoscut de aproape, Eminescu fascineaza!

Si stiti ce? Creanga spunea asa de frumos: Eminescu era omul care stia sa rada cu lacrami!
Sa pornim de aici, nu de la Radu P.

A venit Mosul?

[Marilena A.]

Alina, hai că m-ai făcut să zămbesc! Asta este şi impresia mea, că autorul a şarjat.:) Subiectul fiind atât de sensibil, nu cred că i-a mai ars cuiva de făcut critica literară a textului... Era de aşteptat!

Mulţumesc pentru urare. Îţi doresc să găseşti în papucei darurile mici ale unui Moş Nicolae cu inimă mare, mare. :)

[Alina Dora]

Am serioase indoieli ca aceea e opinia interlocutorului si nu o fictiune pura, scrisa intr-un anume registru, cel mai probabil cu intentia de a ne incaiera :). Chiar as fi curioasa ce s-ar fi intamplat daca in loc de Eminescu aparea Unga Bunga si daca in loc de frumosul plai al Moldovei personajul ar fi fost plasat in Congo. Oare am fi reusit in cele din urma sa discutam TEXTUL, cu tot ce inseamna structura, constructia si realizarea lui?

Dar asta e o alta poveste :)... Eu iti doresc o seara frumoasa si sper sa vina Mos Nicolae cu multe, multe bunataturi in papucei! :):):)

[Marilena A.]

Nu, în nici un caz nu m-aş bate cu dl. Părpăuţă. Aş spune, cum am făcut-o şi în mesaje, că pentru mine Eminescu este dincolo de defectele lui omeneşti, de simpatiile şi antipatiile lui.
Ceea ce mi se pare straniu la noi, este felul în care reacţionăm când cineva are altă părere decăt a majorităţii: violenţă şi iar violenţă. Nu am învăţat încă arta dialogului calm, chiar dacă opinia interlocutorului nu este şi a noastră. Păcat!