Podul peste apa Iacovei îl traversa în lada unui camion îmbâcsit de colb şi benzină. Se asşezase într-o rână pe nişte resturi uscate de plante furajere şi privea cerul în toate părţile fără să-şi fixeze atenţia pe vreun reper luminos, clipitor. Privirea îi era împrăştiată şi obosită să poată răscoli amintirile pentru a descoperi vreo proiecţie din mintea sa pe bolta cerului, la care să se ancoreze pentru a reveni la realitatea lui. 

Hurducătura năprasnică şi continuă a platformei camionului îl scoase din corp şi-l făcea aşchii şi pleavă care îşi luau zborul odată cu gunoaiele uscate pe care era aşezat. Camionul încetini şi astfel hurducătura nu-i păru atât de dureroasă şi reuşi să-şi adune atenţia pe un anume segment de cer fără nori, cu lună plină, cu o lumină ce venea din spatele său, scăldându-l într-o fantasmă albastră. Surâse când conştientiză că cerul e atât de aproape de pământ şi curat încât zise persoanei de lângă el că-şi întinde mâinile în sus să culeagă stelele din ţesătura bolţii.                                                                                                                  Omul care se urcase în lada camionului, luînd această ocazie la drum, îi arătă rând pe rând constelaţiile descoperite pe cer. Ajuns la podul de la intrarea în oraş, camionul încetini. Întunericul îşi pierdea din consistenţă pentru a se dilua încetul cu încetul în lumina răsăritului care se bănuia peste văzduhul roşu şi lăptos totodată al câmpiei.

Camionul intră apoi pe străzile de centură, desfundate,trecu peste câteva pasaje de cale ferată unde hurducăturile erau năprasnice de scoteau din cei doi de pe platformă gemete de durere. O frână bruscă şi un scrâşnet de roţi roţi răscoli tot colbul şi gunoaiele uscate de pe platformă şi le ridică în aer, înecându-le respiraţia. Camionul se opri de-a curmezişul străzii, cu roţile din faţă arând pământul unui rond de flori. Şoferul ieşi repezit din cabină şi luă şi luă de sub scaun un levier cu care se dădu la biciclistul imprudent care îi tăiase calea, dar acesta scăpă făcând o buclă pe asfalt şi-şi continuă cursa speriat de iminenţa unui grav accident, dar se uita dincolo de camion , dând impresia că fuge de alt agresor mai insistent.

Şoferul rămase cu levierul în mână, agitându-l în aer,promiţând cu generozitate că dacă îl va mai întâlni vreodată îi va scoate ventilele de la cauciucurile bicicletei. Ştia el, şoferul, ce înseamnă să împingi la bicicleta cu cauciucurile moi, dezumflate, ori să mergi pe lângă ea, amintire de pe vremea când aceasta era încă un mijloc preţios de deplasare. Când se poticni şi slobozi frâna şi tură apoi motorul să-şi scoată camionul de pe rondelul de flori, auzi în spatele său ţignalul unui sectorist din serviciul de noapte, trezit din amorţeală, atras de zgomotul roţilor frânate pe pavajul de macadam. Miliţianul se apropie prea sigur pe el în a-şi adulmeca şi prinde prada, pe acel infractor nocturn şi se urcă în cabină, ceru actele şi câteva lămuriri la ce se întâmplase aici. Îi reţinu şi pe cei doi bărbaţi de pe platformă care s-au dat de gol prin tusea provocată de colbul stârnit, spunându-le că vor merge la secţia de miliţie să dea declaraţie.

Unul din cei aduşi, când se văzu în faţa colii de hgârtie, obligat de miliţianul de serviciu să spună totul despre rostul lui în hărmălaia nopţii, intră în panică şi simţi că-l înghiaţă un frison de teamă şi neîncredere faţă de asigurarea miliţianului care-l ridicase, că-i va da drumul să plece după ce va declara recunoscută infracţiunea nocturnă. Care, ce infracţiune? Auzea obseat în minte îndemnul plutonierului de serviciu: Să fiţi obiectivi, căci obiectivitatea este mama care vă salvează sufletele voastre. Mama voastră de infractori!

Încercă să-şi amintească momentul zero, de unde au început toate întâmplările scăpate de sub controlul instinctului de conservare al subconştientului. Îi veni în minte că îşi propuse să-l găsească pe cantonierul silvic din ocolul Iacovei, o cunoştinţă a unui prieten, să-i fie călăuză spre o mânăstire în ruină şi uitată de credincioşi, dar vremea de sfârşit de august îl obligă să facă întâi un popas pe mirifica vale a pârâului Iacova.

''Mi s-a defectat maşina, un Fiat 850, în mijlocul apei şi deşi nu era adâncă nu am mai putut să o scot la celălalt mal, pentru a ajunge pe digul înălţat din piatră aluvionară strânsă în plase de sârmă. M-am dezbrăcat şi mi-am dat drumul în apa, agăţându-mă de ochiurile de sârmă. Am descoperit caspetele unei bare de metal ce ieşea din pietrele digului, m-am sprijinit şi apoi mi-am dat drumul să plutesc la vale. Mirarea mea era că un râu de munte, aproape tumultuos avea bulboane adânci în care apa ajungea până la gât şi bărbie. Copiii veneau în fugă, smulgeau hăinuţele de pe ei şi se aruncau în apa verzuie a bulboanei. Printre ei, pe dig, apăru un bărbat şi rămasde un timp în picioare, făcând umbră peste apă. Mă uitam în sus la el, dar nu-i distingeam faţa din cauza reflexelor solare din luciul apei. Până la urmă omul se dezbrăcă, intră în apă şi înotând ăşiu proteja într-o pungă de plastic hainele şi un aparat de fotografiat. Apoi strigă la cineva de pe celălalt mal să ia sacoşa. Se bălăci câteva minute, apoi urmă drumul boccelei cu haine. Ajuns pe mal se pregăti să facă fotografii. Un copil îi sugeră să meargă la podul de piatră, mai la deal, unde panorama văii Iacovei este deplină. Din copiii veniţi la scăldat, o parte din ei  şi-au luat hainele în fugă, la fel cum le-au dat jos când au ajuns pe prund, şi au apucat-o pe un drumeag de căruţe, paralel cu şoseaua şi albia pârâului.

Plouase la deal de câteva ore, dar pârâul încă nu se umflase. S-au apropiat de pod şi înainte de a ajunge în cotul văii, au desluşit huiet de puhoi de apă. Vine apa mare, se murmura. Pe drumeag erau oprite câteva maşini, îngrămădite şi sechestrate în coloana de căruţe încărcate cu lemne de la parchetul silvic dat de curând în exploatare. Apa se tulbura în mijlocul albiei, iar malurile reţineau ghemotoace de frunze şi iarbă uscată, laolaltă cu spume lăptoase şi murdare de lut răscolit de viitură. Torentul nu se vedea, dar huietul trimis înainte se auzea discontinuu, după cum intra pe vale. Râul creştea încet, pe tăcute de câteva minute, probabil că torentul se întinse pe vale, liniştindu-şi zbuciumul, răgaz în care panica intră în animale şi oameni. Începu o zbatere oarbă şi fiecare încerca să scape nevătămat de strânsoarea coloanei şi să se refugieze prin vad spre malul înalt şi îndiguit.

Gaşca de copii însoţiţi de bărbatul cu aparatul de fotografiat s-au urcat pe un dâmb de aluviune şi steril rămas de la o sondă dezafectată şi studiau priveliştea văii. Le-a atras atenţia grupul de oameni care se foiau în jurul maşinii mele rămase în mijocul apei. Un ţăran îşi scoase boii de la căruţă, după ce o trecuse pe malul înalt şi legă tânjala de bara maşinii şi o trase din apă şi o trecu de partea cealaltă.

Omul cu gaşca de copii coborî de pe movila de steril şi o luă la pas după căruţa şi maşina trasă de o pereche de boi. Au intrat pe un drumeag ce traversa un zăvoi. După ce au trecut de smârcurile luncii, au ajuns pe un platou mai înalt, unde se afla o livadă cu meri pe rod. Hoinarii de copii au lăsat în urmă valea şi se îndreptat către sat. Vedeam cum bărbatul îi  atenţiona pe copii să nu dea iama în livadă. O luă el însuşi înainte şi culese pentru fiecare câte două mere galbene, văratece. Copiii au luat-o înainte, intenţionând să-l aştepte la marginea satului. Livada era despărţită de zăvoi de o şuviţă de apă, un pârâiaş limpede ce abia se observa prin bahnă şi iarba crudă. De cealaltă parte, în lozie, un bătrân cu capul descoperit, înalt de statură, drept şi necuprind de decrepitudine, avea privirea impunătoare, luminată de atituidinea lui caldă şi binevoitoare. Au schimbat câteva cuvinte de bineţe, însă bărbatul se simţi jenat ca a fost surprin ca a luat mere din livada bătrânului, care spre uimirea lui, îi mulţumi că nu a făcut stricăciune şi a luat mere numai cât să-şi ostoiască setea şi pofta de a muşca dintr-un fruct gustos. Între timp copiii au ajuns maşina mea şi lipăiau cu picioarele goale prin colbul drumului, hălăduind în hârjoană către sat. ''

Luă hârtia de pe masă şi o întoarse goală pe cealaltă parte. Ce să scrie? Ce să spună? se întreba încurcat. ''Să spun miliţiei motivul pentru care am venit de prin părţile Neamţului să rătăcesc pe meleagurile Buzăului? Că vreau să descopăr istoria şi urma paşilor unei sfinte monahiţe trăitoare pe aceste meleaguri în alt veac? Dar nici eu sigur nu ştiu ce caut. Ce filoane ale sufletului sau destinului meu aşteaptă să le descopăr?'' continuă:''Să spun nişte minciuni acolo şi să scap până la amiază? Apoi să-mi repar maşina şi să-mi văd de drum? Dar nu am spus niciodată minciuni, nici adevărul adevărat să-l bag pe gât ca singura hrană oferită de mama natură, pentru mine şi ceilalţi din lumea ce mă înconjoară.'' Ai ezitat, speriat de nesinceritatea gândului tău, auzi în mintea sa. Pe tine te-ai minţit cu neruşinare, te-ai amăgit, negând mai întotdeauna evidenţele sau esenţa ce trebuia scoasă la suprafaţă în mod firesc, cum se ridică ileiul la suprafaţa apei, şi acceptat şi afirmat cu tărie, auzi deodată raţionamentul rece al minţii sale. Caporalul  erijat în general sau cel mult ofiţer de rezervă, atotştiutor şi autoritar, îl apostrofa în momentele cele mai delicate ale vieţii. Să fii obiectiv! auzea obsesiv în mintea sa. Auzea vocea umbrei. Înfruntă-mă! îl provocă, şi recunoaşte că fac parte din tine oriunde te-ai duce! Timpul măsurat şi privit invers nu mai pare obiectiv, gândea el. Încerc să trec de stadiul cercetării realităţii mele, să ajung la o înţelegere mistică a vieţii pentru a găsi cheia, simbolul cu care să descifrez progresia evenimentelor, continuă el. Să mă opresc cu gândul la momentul când mi s-a stricat maşina în mijlocul apei şi ceasuri bune după aceea nu ştiam de unde să încep pentru a ieşi din încurcătură fără a cere ajutor. 

Timpul scurs între clipa când am constatat defecţiunea maşinii şi momentul în care anm încercat să o remediez, părea atât de infim, aproape imperceptibil pentru a fi măsurat, ca timpul dintre două bătăi de aripă de pasăre colibri pe eflorescenţa unei plante, şi în acelaşi raţionament, de nesfârşit şi plin de încărcătura unui destin încărcat cu de toate, ca un mare segment de viaţă din convieţuirea unui om cu alt om. În tăietura de brici făcută pe firul timpului, înainte de a încerca să-mi repar maşina, acum văd cu ochii minţii ce nu a putut vedea atunci ochii fizici, cum pe marginea pârâului  cu apă limpede, pe un butuc aproape topit de putregai, un bărbat şi o femeie, el probabil călugăr, ea monahiţă, îşi spălau hainele soioase şi scorţoase în apa care, discret, lua altă culoare şi consistenţă din cauza trecerii căruţelor prin vad de cealaltă parte. 

Întotdeauna trecerea dintr-o parte într-alta lasă urme, stânjenitoare mai mult pentru cei din preajma noastră, decât pentru noi înşine, fiindcă ne eliberăm, ne purificăm pentru a intra în alt stadiu de viaţă. Îmi ziceam că sunt nişte sărmani sau poate pelerini spre ceva sacru şi îndepărtat. Mă pot eu numi pelerin? Se uitau uimiţi, aproape prostiţi la ţăranul care a pus boii la maşină să o tragă pe partea cealaltă a apei. Apoi s-au uitat la mine şi m-au compătimit. Vocea minţii mele scotea la suprafaţă gândurile mele răutăcioase despre aceşti sărmani. Dacă ei au avut demnitatea să mă întâmpine cu un zâmbet, la faptul că am rămas cu maşina chiar în timpul traversării pârâului şi au avut puterea să mă compatimească, cred sigur că nu sunt oameni sărmani, ci aşa îi vede persoana mea. 

Maşina traversa lunca şi intra în sat. Am făcut o înţelegere cu căruţaşul, să mi-o lase în centrul satului ori la fierărie. Femeia sărmană şi bărbatul ce o înşoţea ne ajunse pe drum şi se ţinu de noi până în sat, la fântâna din faţa fierăriei. Înainte ca oamenii să se împrăştie pe la casele lor, femeia ne zise că face un dans pentru a ne înveseli, se referea mai mult la mine, care mai tot timpul nu luasem ochii de pe ei, şoferul rămas în pană cu maşina în mijlocul apei! Chiar ei au spus-o: Că atenţia lor este atrasă de omul care şi-a rupt maşina în două în şuvoiul vieţii! Câţiva oameni s-au întors din cale şi s-au strâns în faţa fântânii, unde femeia începu un dans pus în scenă mai mult de purtatul mâinilor, folosindu-şi degetele şi mimica feţei, apoi dădu drumul şi trupului, slobozindu-l să se mlădieze după o melodie închipuită de buzele ei uscate. Zise că este un dans al fertilităţii, arhaic, pe care nu mai avusese ocazia să-l manifeste în faţa oamenilor de lângă izvor de foarte mult timp. Şi cu adevărat, cei din jur au râs din plin, la început de caraghioslâcul situaţiei, apoi au continuat să zâmbească şi să se bucure de ceva măreţ şi minunat, de nemaivăzut.

O femeie sărmană, trecută sigur de a doua tinereţe, trăită în multe lipsuri, slabă şi fără dinţi în gură, dansa atât de frumos. Oamenii nu cunoşteau elementele dansului, dar ochii le erau încântaţi şi vrăjiţi de gestica şi stilul rafinat al mlădierii trupului ei, dagajând cu discreţie o stare de mister cu o frumuseţe aparte, fără a trece prin vulgar. Soarele trecuse de amiază şi lumina lui piezişă ne lungea umbra pe uliţa satului. Femeia care fusese o baba cloanţa, în dansul ei arhaic îşi lepăda urâtele şi ponositele ei haine să-şi arate ascunsele şi luminoasele straie împărăteşti, odată cu schimbarea la faţă.

Mă minunam, dar în sinea mea credeam că este o scamatorie, ori o iluzie colectivă. Mă grăbeam să aduc un mecanic, ori fierarul de vizavi să-mi repare maşina, dar după câţiva paşi hotărâsem  să mai zăbovesc puţin pentru că mi se păru că de la picioarele dansatoarei, umbra sa dispărea sub tălpi şi o bătucea unduios şi duios, contopindu-se una în cealaltă. Am întors capul spre altă parte a uliţei şi am pornit în căutarea unui mecanic, îndrumat de bărbatul cu aparatul de fotografiat şi de un copil care îl însoţise lipăind cu picioarele goale prin colbul drumului. În uliţa ce tăia satul în două, se arunca în timpul nopţii, să nu se vadă vecinii unii cu alţii în drum, tot felul de resturi menajere şi gunoi uscat de la grajd, şi zoile de la spălatul rufelor ori conţinutul stricat al butoaielor. Satul părea o fiinţăstrăbătută de căi vitale, vase comunicante ce integra funcţia unui traiect digestiv cu cel al sistemului sanguin, prin care se deplasau oamenii, ca elemente hrănitoare, dând viaţă prin trăirea lor, ori otrăvind această fiinţă rurală cu gunoaiele aruncate în drum.

În urma ploilor apa antrena gunoiul şi-l mâna de ici-colo, până găsea un canal sau un pârâu, să adune dejecţiile satului, ca în urma unei năprasnice clisme. Drumul ce străbătea acum satul era spălat de ploaia ce tocmai trecuse şi zvântat de soarele arzător. În urma mea am auzit clănţănit de poartă şi am întors capul. Gospodine ieşeau din ogrăzi cu coveţi şi coşri pline de gunoaie, lighene cu zoaie sau braţuri încărcate de vrejuri veştede scoase din ieslea vitelor, urât mirositoare, să le arunce în drumul din faţa porţilor. Nu aşteptau să se întunece bine, apoi ieşeau cu măturoiul şi măturau doi paşi de pământ din faţa porţii unde era băncuţa.

Pentru o clipă mi se păru că satul cu uliţele lui este o fiinţă cu chip de simbol ce trebuia primenită numai prin clisme periodice, unde natura era îndatoritoare să-şi aducă iscusinţa şi forţa extremă. Dar până când? Nu se va constipa această fiinţă, iar otrăvurile nedigerate până la înfăptuirea unei noi clisme, să dea naştere unei tumori ce nu va putea fi extirpată de nici o forţă de netăgăduit a naturii?

Oamenii satului, se pare că mănâncă hoituri în descompunere, dar grijulii, se spală pe dinţi cu apă de lăcrămioare să nu le pută gura. Gura lor veştedă şi hoitară, gura cu care aceştia au râs de puritatea interioară a sărmanilor pelerini. Hoinărind şi întorcându-mă pe alte uliţe în vatra satului, am întâlnit din nou femeia sărmană, sub alt chip, care cu câteva minute în urmă avea alură de monahiţă în pelerinaj, transfigurată prin dans ritualic în zână, o vedeam acum înaltă şi dreaptă, îmbrăcată în straie luminoase, de ţesătură fină, faţa îi era ovală, rozie şi plină de sănătate, ochii calzi aburind de iubire şi duioşie, iar părul lung dat peste umăr, mătăsos şi lucios degaja o armonie a corpului, o aură de mistic şi mister, dar şi o independenţă deosebită a spiritului. Ţinea o mână pe burta sa ce scotea în evidenţă graviditatea împlinită.

Mă uitam la ea minunându-mă şi neînţelegându-mă pe mine însumi. Mă întrebam dacxă nu cumva nisipul din clepsidră curge, adică trece invers?''                                                                                                                                                             
                       
                          
                                                                                   
        

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Decembrie 30, 2010 la 11:35pm

O povestire "în ramă". Pe de-o parte relatarea drumului cu camionul, a micului incident, a confruntării cu miliţianul; pe de altă parte, relatarea amintirilor celui plecat în căutarea unei " înţelegeri mistice a vieţii". Aceasta din urmă conţine o seamă de elemente premonitorii, al căror sens încă rămâne nedezvăluit: ruperea maşinii în " şuvoiul vieţii", călugărul şi călugăriţa spălându-şi hainele, dansul ritual al femeii, preschimbarea miraculoasă dintr-o femeie sărmană, " slabă şi fără dinţi în gură" într-o zeiţă, simbol al fertilităţii.

Ca în alte texte ale d-voastră, şi aici, peste real pare a fi infuzat irealul, visul.

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Decembrie 28, 2010 la 10:23pm

"O femeie sărmană, trecută sigur de a doua tinereţe, trăită în multe lipsuri, slabă şi fără dinţi în gură, dansa atât de frumos. Oamenii nu cunoşteau elementele dansului, dar ochii le erau încântaţi şi vrăjiţi de gestica şi stilul rafinat al mlădierii trupului ei, dagajând cu discreţie o stare de mister cu o frumuseţe aparte, fără a trece prin vulgar. Soarele trecuse de amiază şi lumina lui piezişă ne lungea umbra pe uliţa satului. Femeia care fusese o baba cloanţa, în dansul ei arhaic îşi lepăda urâtele şi ponositele ei haine să-şi arate ascunsele şi luminoasele straie împărăteşti, odată cu schimbarea la faţă.

Mă minunam, dar în sinea mea credeam că este o scamatorie, ori o iluzie colectivă."

.......................................................................................................................................


Hoinărind şi întorcându-mă pe alte uliţe în vatra satului, am întâlnit din nou femeia sărmană, sub alt chip, care cu câteva minute în urmă avea alură de monahiţă în pelerinaj, transfigurată prin dans ritualic în zână, o vedeam acum înaltă şi dreaptă, îmbrăcată în straie luminoase, de ţesătură fină, faţa îi era ovală, rozie şi plină de sănătate, ochii calzi aburind de iubire şi duioşie, iar părul lung dat peste umăr, mătăsos şi lucios degaja o armonie a corpului, o aură de mistic şi mister, dar şi o independenţă deosebită a spiritului. Ţinea o mână pe burta sa ce scotea în evidenţă graviditatea împlinită.

Mă uitam la ea minunându-mă şi neînţelegându-mă pe mine însumi. Mă întrebam dacxă nu cumva nisipul din clepsidră curge, adică trece invers?'' 

Felicitari! Sarbatori fericite!                                                                                    

 

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Decembrie 28, 2010 la 10:20pm

Nu stiu ce se intampla ca nu mai pot posta comentariul anterior pe care l-am sters...Sa incerc totusi...

 

O lectura placuta si interesanta a fost textul dumneavoastra! Aveti darul de a povesti cu lux de amanunte ceea ce creaza imagini frumoase textului chiar daca nu folositi dialogul, acestea par vii, rupte din realitate. Mi-a placut descrierea femeii care danseaza in doua ipostaze:

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor