Literatura eseistică: Irinal lucia Mihalca: ”O ușă,o fereastră... comentariu - Gheorghe Apetroae

 

Comentariu la poemul Irinei Lucia MIHALCA : ”O uşă, o fereastră, o cărare de mister”. Gheorghe APETROAE.

Un poem reflexiv în care autoarea încearcă o explicare a genezei și prezintă cursul pătrunderii în arena interioară a creației - vieții ” Prin colţii morţii…” și, în același timp, iesirea din viață prin devenire, în atmosfera de cunoaștere a jocului, printr-: ”O uşă, o fereastră, o cărare de mister.”. Dar, pentru a reuși, poeta își constituie, în discursul său versificat, mecanismul ființial evolitiv, functional din neînceput și până la finitudinea ontologică și îl expune la vedere, printr-un joc aleatoriu de cuvinte: ”te-arunci brusc în vâltoarea apei / şi apele se-nchid deasupra, / închizi ochii şi asculţi tăcerea, / priveşti, cu uimire, agitaţia / ce ţi se perindă pe ecranul gândurilor ”… ”Agitația…” este reținută de poetă de pe cărarea misterului și a devenit personaj aleatoriu al unei reverii idoneiste, factor genezic dinamic și atribut prospectiv existential, un sublimat monadic al lumii grăbite pe care îl privești, îi zâmbești și nici nu te întrebi de prezența sa constantă în substanța acestei lumi,în identitatea sa. Poeta concepe ”agitația” ca o entitate genezică în versificația sa cu structură rațională, mai înainte de a-i descoperi și releva elementele referențiale genezice, de a-i percepe configurația ideatică sau obiectuală, fiind grăbită de interesul în a ajunge cât mai repede și cât mai ușor, prin acest ”joc”, care capătă, astfel, valențe universale, la soluționarea exercițiilor scindărilor parmenidice aleatorii, în fond, la geneză: ”- e vis, e realitate? "Spre ce şi de ce aleargă / condusă, unde, spre ce? această lume grăbită, grăbită, grăbită?”… Irina Lucia Mihaca reușește să explice prin acest ”Joc”, devenind secund, în versuri de un rafinament stilistic notabil, motorul și cauzele temporalității, dinamica devenirii în mediile: spiritual – de câmp și material – de strat, entitățile alleatorii generate de variabilitatea vectorială a câmpurilor de lumină și a forțelor magnetice ale motorului universal cu finalitate telurică – în umbre - abanos, ca părți din mecanismul – motor perpetuu al universalității, al scindărilor în compunerea spiralei cosmicității astrale, calitativ evolutivă, a cosmicității apollinicului și cu evidența cosmicității umbrelor - teluricului: ”Azi, ca şi ieri, ca şi mâine, ne-nvârtim/ în acelaşi cerc, până când vom dori/ să facem un nou pas, un alt salt/ în ţesătura de vise,/ în tâmple învelim/ dureri, bucurii,/ trăiri încrustate-n abanos,/ asemeni hamsterului din cuşcă,/ sătul să se tot rotească, /în jucăria postată de-o mână, /de-o altă (nu se ştie care) privire.”…

Într-o nouă etapă, pe aceeași cărare de mister, pentru a denuda misterul diversității genezice, poeta revine facil în temporalitatea spațiului subsident fenomenal primar, de această data într-un mediu protomarin al universalului, acolo unde guvernează impulsul cauzal al undelor care agită materia și îi crează șansa structurării aleatorii, în imperiul determinismului descartean și spinozist- panteist…, în imperiul apelor. Aici: ”Sub clopot de apă provoci spaţiile întinse,/ eternitatea unor clipe într-un dans eliberator…/ Printr-”un strigăt în abis,/ guşti stelele”.

Ne găsim acum în mediul primar, monadic al vieții… Ajuns în spațiul acvatic, poeta îl percepe și îl identifică și ideatic și material, configurat în temporalitatea lui ființială și este sufficient ca să poată descoperi acum și alte accese, printr-”o uşă, o fereastră, o cărare de mister /deschisă spre nicăieri,” spre alte straturi existential genezice, spenceriene, superior evoluate, spre acolo unde are loc, de exemplu, interacțiunea universală a fenomenelor psihice și biologice: ”urci pe scena vieţii, /reinventezi noi straturi /şi-ţi continui drumul, /dezvelind adâncuri.”. Se rup, astfel, limitele pitagoreice ale existențelor monovalente și se acceptă diversitatea fenomenologică. Colinzi, acum, în determinare, prin toată materia, în câmpurile sale, spre tărâmuri în care se generează tipurilor de legături cauzale gnozice și materiale variabile, în speța versurilor, ale ființării biologice generativ- apollinice, aceasta prin prezența astrală a luminii și: ”Simţi că eşti viu acolo? / O rază spre ziuă / părăseşte tărâmul patinat /printre ramurile îngheţate de cireş,/ bate la poarta cerului, ţi-o aminteşti sigur,/ o simţi şi o vezi la fiecare despărţire prea timpurie,/ la fiecare cădere de petale sub pala de vânt.”. Irina Lucia Mihalca reușește, astfel, să transpună prin ”jocul” deslănțuit și armonizat al cuvintelor versificate, jocul metafizic al cunoașterii raționale și să descifreze ”agitația” din ”jocul creaţiei”: ”Azi, mai mult ca ieri, mai puţin ca mâine,/ înţelegi sau nu, e doar un nou joc,/ jocul creaţiei,/ acolo unde e speranţa e şi viaţa!”. Este jocul rationalității, jocul în cuvinte prin care se reușește evadarea din neantul nihilist și penetrarea în fenomenologicul heideggerian. Poemul are consistențe ideatice notabile și e interesant! Felicitări! Gheorghe Apetroae, Sibiu.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor