Literatura: Lirismul noetic al poetului Javier Cavanes, Comentariu: Gheorghe Apetroae,Sibiu

 

 

LIRISMUL NOETIC AL POETULUI JAVIER CANAVES

 Comentariu eseu de Gheorghe Apetroae, Sibiu

 Îmcercarea de interferenţă a lirismului noetic practicat de poetul Javier Canaves cu memoria livrescului lui Cesare Pavese, se relevă şi prin poemul “Întâlniri”, înserat pe cit-ul Reţelei literare, în traducerea poeţilor Claudiu Komartin şi Cristina Maria Vlaşin… Aceste “Întâlniri” sunt chiar despărţirile” in tempore” reflectate in perathos ca fulguraţii existenţiale ale unui creator de fresce literare în expresii cu reflexii de fațete în filigrane multiple … Să observăm , dar, că în registrul auctorial al acestui poem, Canaves refuză să -şi înscrie opera sa cu majusculele exotismului spaţiului balear mediteranean, care l-ar fi ajutat mai mult în arhitectura de decor erotic exotic al metaforei sale imagistice, apelând pentru condiţia cadrului propice a celor doi iubiţi în declaraţii erotice, la spaţii interesante,  mercantile şi insipide şi la locaţii mai incomode : „Ai cerut încă un Bombay, ai îmbrăţişat dăruirea mea,/ şi într-o pornire prostească de entuziasm / ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.”... Javier Canaves se lasă copleşit, obosit parcă, mult prea repede de stângăciile exprimării întârziate a stărilor adolescentine într- cadru liric proustian  neestetizat, idolizând sacrificial, până la absurd, lirismul starurilor songs :  ” Am închinat paharele pentru Creedence şi Sinatra, / atât de absurdă era noaptea.”… Poate fi această tardivitate o reticență generată de apriorismul transcenderii în construcţiile sale lirice, un termen liber din ecuaţia tensiunii existenţial – exponenţiale a spiritului poetic cu habitat într-un magnetism corporal generalizat, determinat de sensibilitatea sa lăuntrică juvenilă, care trebuie reamintită şi afirmtă textual cum că:  “singurele femei cu care merită / să te căsătoreşti / sunt cele cu care nu putem îndrăzni să o facem” ,  dar şi de sistemul ontic- metafizic al ființării sale, cuprins prin înţelegerea lui Cesare Pavese de preocupările idealist societare ale lui Antonio Gramnsci”.   Dovedeşte aceasta  Canaves,  atunci când afirmă textual că: “…după atâta timp de la întâlnirea noastră, retrăiesc cu nostalgie dispreţul tău…”, se înțelege, printr-un rafinament indus intenţionat în textul său generat de stilizarea prozodică a propriilor frământări, până la obsesia morţii…!   Asistăm cu interes pe un interpret al valorilor existenţiale de rangul frescelor dar şi un interpret al partiturilor existenţiale lasce, surprins la “ Întâlniri” în porniri veleitare :  ” … într-o pornire prostească de entuziasm / ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.” .  Uneori, în locul atitudinilor suicide îşi mobilează spritul-lăuntricul afectat de anevrisme cerebrale şi somatic - viscerale malefice, cu trăiri voalate de mesaje criminale perathice  accentuate în reflexii thanatice:  ” Acum mi se pare amuzant, dar în acel moment te-aş fi strâns de gât”…Poftim!  Este o atitudine declanşată prin ricoseul unor lentori viscerale din începerile bioactale meristemice în prezentarea anamneticului infantil:  ” … cu care nu putem îndrăzni să o facem”…  Este un regret spiritualizat, statuat în noeticul substanţei sale lirice cu valenţele creaţiei, conştientizat de trecerea apollinică a unui literat sensibil, nemulţumit de experienţele existenţei sale, încercând continuu revenirea, o raportare anamnetică la trecutul nesemnificant: ” A trăi înseamnă să aduni ceea /ce nu am fost/ întâlnirile care odată ne-au definit”…

   Asistăm la enunţuri performative, aparent neinteligibile, dar care se pot soluţiona epistemologic în planul al doilea şau în spaţialitatea tridimensional în speță literară a cognoscibilităţii, acolo unde observăm că lucrează Javier Canaves în textul său. Accesibilitatea structural literară a acestora este permisă aici prin plecarea anamnetică, de la reprezentările critice obiectiv gautieriene şi de la banalitatea descrierilor picturale maioriste ori chiar semănătoriste, cu care mulţi ne-am învăţat, spre lambada- jocurilor de limbaj în planul lingvistic suprateoretizat, plecând şi de aici, prin neokantianismul pozitivist scientist al lui Wittgenstein şi prin curentul literar postmodernist, tot mai învolburat, împreună cu Charles Peirce şi Morris, la reprezentaţionismul noetic al limbajului literar susţinut în prezent de Richard Rorty şi practicat, fără negarea valorilor clasice  de J.F. Lyotard şi F. Vattimo.

Se individualizează, dar, un Canaves complex, cu valențe creatoare determinate de profunzimea inserției resortului psihologic în acel cadru spiritualizat, conturat şi identificat literar în prezentul social, evident în versuri cu variaţii de tonalităţi imagistice și sonante, caracteristici ale postmodernismului literar, suficient de reprezntate prin lirica sa în spaţialitatea balearului mediteranian! Felicitări, în același timp, poeţilor Claudiu Komartin şi Cristina Maria Vlaşin pentru prezentarea poemului şi pentru calitatea traducerii! Gheorghe Apetroae, Sibiu.

 

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor